cemrom doloflor

Ciupercărie pentru zile negre

Share Button

Unii zic că merge trebşoara asta, despre care vreau să vorbim acuma. Alţii, şi nu pot să afirm că sunt sceptici sau cârcotaşi, se plâng, dimpotrivă, că nu e rentabilă, că e chiar pretenţioasă şi cu dichis, că „toacă“ bani mulţi şi nu se merge pe profit. Cum, personal, nu

m-am ocupat cu aşa ceva, nu ştiu să spun că e astfel sau altminteri. Dar, pentru că pe piaţă există în permanenţă cerere, pentru că, până la urmă, în orice demers sunt şi avantaje şi dezavantaje, de ce să nu luăm în calcul şi această posibilitate, dacă tot ne gândim să facem, pe criza asta, ceva? Sunteţi curioşi? Păi, mai jos vorbim despre propunerea de azi.

Să spunem, scurt tratat despre…

Iniţial, vorbisem cu o cunoştinţă din Dâmboviţa – cu care am mai discutat şi în alte rânduri, dar fără să-i propun strict să scriu un articol – să-mi arate ciupercăria pe care o deţine împreună cu familia sa şi să îmi vorbească despre această, de ce nu, afacere. „Modestă, a ţinut să afirme în câteva rânduri, când am pus ţara la cale, modestă… Nu e ceva prosper şi de viitor. Nu e cine ştie ce. Nu e o afacere în adevăratul înţeles. Dar ne-am rodat în domeniu şi ne extindem“. Mă rog, se cam bat cap în cap afirmaţiile, dar nu e treaba mea. Când am vrut însă să plec într-acolo, cunoştinţa mea întâi n-a mai răspuns – multă vreme – la telefon, apoi mi-a zis că nu vrea să facă valuri „ca să pice ăia cu luatul a trei rânduri de piei de pe om“ – a se citi taxe – pe capul său. Deşi n-am înţeles întru totul acest punct de vedere, îl respect şi vă voi prezenta aici ce am aflat în alte dăţi de la persoana în cauză.

Şi, totuşi, este o afacere mare

În primul rând că, da, ciupercile merg şi pe piaţa de la noi din ţară, şi pe cele din afară. Nu spun că exportul e prea bine pus la punct, nici că nu se aduc ciuperci de la alţii la noi. Spun doar că ele, ciupercile, merg. Apoi că nu e nici foarte greu şi nici din cale afară de costisitor să se demareze o astfel de afacere. Pentru început, fără sprijin de la autorităţi, se poate începe pe plan restrâns. O ciupercărie se pune în mişcare pe deşeurile de la alte tipuri de ferme: paie, fân, iarbă şi frunze uscate, ba chiar şi bălegar şi găinaţ, toate purtând numele de compost. Din acestea, ciupercile se hrănesc şi tot pe acestea le folosesc ca suport organic.

O încăpere cel mai adesea întunecată, dar aerisită şi izolată termic, devine hala de producţie. Mai sunt sacii de plastic – aşa are persoana despre care vorbeam mai sus, dar se pot folosi şi rafturile – în care e pus compostul şi miceliul, adică sămânţa. În cel mult o lună, cu temperaturi adecvate, adică vreo 25°C, ciupercile sună din clopoţel să fie culese. Numai de pe un metru pătrat se pot recolta până la zece kilograme de ciuperci. Şi ele, ca în vorba populară cu apărutul după ploaie, tot se fac. Şi se fac… Numai bune de dus la supermarket. Când ciclul acesta se opreşte, adică după 40, 45 de zile, încăperea se sterilizează şi se pregăteşte pentru următorul. Cam trei cicluri pe an se pot obţine, în mod normal. Forţat, se ajunge şi la cinci.

Nu este chiar aşa de simplu

Se poate să fi prezentate destul de simplist operaţiile de cultivare a ciupercilor. E posibil să fie dificil de preparat compostul şi de găsit un miceliu bun, de respectat condiţiile de temperatură, umiditate, ventilaţie. Probabil este, mai ales la început, până se prinde şpilul, ceva bătaie de cap. Dar dacă sunt respectate toate cerinţele, chiar şi într-o pivniţă, se poate face, fără exagerări, treabă. Apoi, dacă aici e clar, trebuie pusă la punct desfacerea. Nu e lipsit de importanţă dacă se livrează direct unor lanţuri de magazine sau unor engrosişti, pentru că preţul diferă în aceste două cazuri. E de la sine înţeles că în primul dintre ele e mai avantajos. Măcar 8 lei pe kilogram, în situaţia ciupercilor sănătoase, e de colea? Şi mai e o chestiune care trebuie amintită: de acord, se importă masiv ciuperci de toate felurile, dar piaţa poate absorbi şi producţia internă. Lumea, de oriunde ar fi ea, nu zice nu unor preparate din ciuperci.

Sprijin financiar

Capitolul finanţare l-am lăsat special la urmă. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate ajuta doritorii de cultivat ciuperci cu sprijin financiar prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“. Fermierii pot beneficia, fără să ramburseze aceşti bani, de 50% din valoarea maximă eligibilă a proiectului. Pentru diferenţă pot apela la Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin Programul „Fermierul“. Sau, desigur, fiecare cum se descurcă. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect finanţat prin Măsura 121 este de două milioane de euro. Însă se poate realiza o afacere prosperă şi cu mult mai puţin. Persoanele care au sub 40 de ani pot beneficia de un procent suplimentar de 5%.

Acestea fiind zise, poate că e momentul pentru demarare. Un beci, o casă veche, o altă încăpere ne aşteaptă pe toţi.

Nina MARCU

2 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.