Chiar dacă apar focare de Blue Tongue, România ar putea exporta ovine și bovine în Orientul Mijlociu
România ar putea exporta ovine și bovine în țări din Orientul Mijlociu chiar în cazul apariției unor focare de boala limbii albastre (Blue Tongue), dar numai atunci când animalele provin din zone unde boala nu evoluează, după cum informează Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În acest sens, recent, o delegație condusă de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, din care a făcut și parte președintele ANSVSA, Andrei Butaru, a participat la Conferința Regională pentru Orientul Mijlociu a OIE (Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor), organizată la Amman, în Regatul Hașemit al Iordaniei.
„Tema conferinței a vizat aplicarea standardelor OIE privind zonarea și compartimentalizarea, fiind în consens cu proiectul Regatului Hașemit al Iordaniei de înființare a primului centru de carantină pentru animale vii, în baza conceptului de zonă liberă de boli ale animalelor, cu respectarea condițiilor de bunăstare a animalelor și a protecției mediului. Din acest centru urmează ca țările regionale să importe animale, în condițiile utilizării unor certificări sanitare veterinare unice și cu respectarea standardelor OIE“, se arată într-un document al ANSVSA. În acest context, oficialii români au purtat discuții atât cu reprezentanții țării organizatoare, cât și cu reprezentanți ai unor state din Orientul Mijlociu, mari importatoare de animale vii, precum Egipt, Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuwait, Oman, Arabia Saudită.
Ce este compartimentalizarea
Compartimentalizarea reprezintă una sau mai multe unități care funcționează sub același sistem de management al biosecurității și care este constituită dintr-o subpopulație de animale cu un status de sănătate diferit din punctul de vedere al unei boli anume sau al anumitor boli pentru care au fost aplicate măsurile de supraveghere, control și biosecuritate, pentru a putea fi comercializate pe plan internațional.
Ce este zonarea
Zonarea reprezintă una sau mai multe unități care funcționează sub același sistem de management al biosecurității și care este constituită dintr-o subpopulație de animale cu un status de sănătate diferit din punctul de vedere al unei boli anume sau al anumitor boli pentru care au fost aplicate măsurile de supraveghere, control și biosecuritate, pentru a putea fi comercializate pe plan internațional.
Bogdan PANȚURU