Cel mai mic preț de achiziție a mierii din ultimii 20 de ani
Anul 2019 va rămâne în istoria apiculturii ca unul sărac prin prisma faptului că s-au realizat doar 45-50% din producția medie anuală a României. În toamna 2019, din cauza secetei, rapița a fost semănată doar pe jumătate din suprafața anuală semănată de obicei și, din acea jumătate, 30% nu a răsărit.
Din nefericire, culesul la salcâm și rapiță, două culturi importante pentru albine, s-a suprapus cu perioade de frig, temperaturi scăzute, ploi și vânt și din cauza asta în multe regiuni ale țării, exceptând Moldova, s-au obținut producții mai mici decât în anii anteriori. Culesul la floarea-soarelui, care este cel mai important și prin prisma faptului că acoperă aproape 40% din producția anuală a României, a fost compromis de temperaturi ridicate și secetă, iar producțiile au fost, de asemenea, mici. În linii mari, spune Eugen Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, așa poate fi definită evoluția producției de miere în anul anterior. Consecința a fost scăderea prețului de valorificare.
Ucraina, țara din care importăm cel mai mult
Poate părea o teorie forțată cea potrivită căreia schimbările climatice au impact direct în toate sectoarele economice ale lumii. Și, totuși, realitatea ne forțează să acceptăm această teorie ca pe un adevăr de necontestat. Cel puțin în agricultură cele două componente, economia și schimbările climatice, merg mână-n mână.
„Deși producția de miere a fost mult mai mică prin comparație cu anii anteriori din cauza vremii nefavorabile, prețul a fost în continuare derizoriu. Asta chiar și în condițiile în care Europa este recunoscută ca fiind cel mai mare consumator de miere. Noi ne asigurăm autoconsumul doar în proporție de 50%, restul se importă din statele membre UE și din cele extracomunitare. În ultimii ani, după embargoul economic al Ucrainei, importăm foarte multă miere din acest stat. Vorbim, practic, despre prețuri de dumping (5,80 lei – 6,50 lei, în funcție de furnizor) care nu acoperă poate decât jumătate din costurile de producție pe care le suportă apicultorii români pentru a produce un kilogram de miere. Noi producem o mare cantitate de miere comparativ cu alte state, dar în condițiile în care facem transhumanță și pastoral, deci implicit o altă calitate.“
Însă supraviețuirea pe piață este condiționată de alte reguli. Ridicarea nivelului de calitate presupune implicit cheltuieli mai mari care la final se reflectă în prețul de valorificare a unui kilogram de miere. Potrivit calculelor președintelui ACA, costurile de producție sunt undeva între 10-12 lei kg miere, iar în 2019 prețul de achiziție a fost unul dintre cele mai scăzute din ultimii 20 de ani. Mierea polifloră, spre exemplu, s-a vândut și cu 7 lei. Practic, pe apicultor îl costă 10-12 lei să o producă, dar o vinde cu 7 lei.
Prețurile la export nu sunt negociabile
Deși mierea, prin compoziția ei, are o capacitate de păstrare mult mai mare, sunt și anumite elemente care o declasifică, iar pentru a nu risca această depreciere apicultorii aleg să o valorifice în pofida prețului scăzut. De multe ori apicultorii ies în pierdere, dar sunt nevoiți să vândă producția pentru a-și putea susține activitatea. În anotimpul rece, spre exemplu, apicultorii trebuie să aplice tot felul de stimulări pentru a se asigura dezvoltarea de primăvară. Albinele trebuie să fie puternice pentru a putea valorifica eficient culesul care urmează. Astfel, spune Eugen Fetea, apicultorii nu au făcut averi din stupine, iar cei care au câștigat bani mai mulți au obținut acest lucru cu niște costuri și sacrificii extraordinare.
„Din păcate, nu putem să creștem prețul pentru că depindem de importatori. Pentru că aceștia au posibilitatea de a alege (China și Ucraina sunt statele din care se importă cel mai mult), prețurile la export în Uniunea Europeană sunt foarte exigente. Există o marjă de negociere foarte mică, vorbim de 2-2,3 euro la 1 kilogram de miere polifloră și este foarte puțin. Din păcate, suferim și din cauza interdicției europene care, prin Directiva 2011, permite cupajarea mierii provenite din diferite țări fără a specifica pe etichetă țara de origine. Există în Parlament Legea apiculturii pe care noi am vrea să o modificăm tocmai în acest sens, să se treacă pe etichetă țara de proveniență a mierii. Astfel consumatorul nu va fi mințit și poate alege conștient ce vrea să consume“, afirmă președintele ACA. Însă odiseea cupajării mierii continuă deja de câțiva ani fără să fi fost găsită vreo rezolvare.
Cupajarea mierii, aceeași problemă de ani întregi
În România intră anual 3.500-4.500 de tone de miere anual la prețuri de dumping, în condițiile în care exportăm jumătate din producția internă. În plus, se permite acest amestec al mierii, această cupajare, iar cei responsabili de acest comerț fac bani în detrimentul calității și al apiculturii românești. În aceste condiții sectorul va avea un declin puternic, în pofida cifrelor care vor să creeze iluzia că România este ultraperformantă. „Chiar dacă efectivele de albine declarate de autoritățile abilitate sunt de aproape două milioane de familii, eu sunt convins că nu le avem. Până la următorul recensământ, care nu știu exact când va fi, mergem pe niște cifre care ne convin pentru că dau bine în fața Uniunii Euroepene. În rest, nu are nicio valoare această anunțare de efective mari. Important este să avem producții calitative și cantitative, cu prețuri de achiziție care să acopere cel puțin costurile de producție.“
Consumul de miere pe cap de locuitor a crescut an de an cu 40-60 de grame. Din datele statistice se pare că a depășit 1.200 kg, însă, potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România, consumul este de cca. 600-800 de grame.
Din totalul îndulcitorilor care se folosesc astăzi, mierea reprezintă undeva sub 1%.
„Sunt diferențe mari de dotare a stupinelor în ultimii ani și de creștere a efectivului, dar din păcate condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a accesa fonduri europene sunt din ce în ce mai aspre.“– Eugen Fetea, președinte ACA.
Laura ZMARANDA
