Investitii

Ce trebuie să ştim despre contractul de telefonie mobile

Share

Autoritatea Naţională de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor de telefonie, Internet sau televiziune din România în privinţa contractelor pe care aceştia le încheie cu furnizorii de servicii. Mai ales când este vorba de retragerea dintr-un acord de furnizare de servicii înainte de expirarea termenului.

Contracte mai scurte…

„Utilizatorii consideră că, dacă se portează de la un operator la altul, nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunţarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunţe la serviciul pe care îl deţin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au şi să se asigure că au ieşit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului“, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Reprezentanţii Autorităţii spun că furnizorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, însă trebuie să aibă şi perioade contractuale de 12 luni, iar după expirarea perioadei minime contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, informează Mediafax. „Furnizorii de servicii de telefonie, Internet şi televiziune pot stabili o perioadă contractuală minimă, denumită şi perioadă contractuală iniţială în cazul contractelor ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii electronice. Renunţarea la contract în această perioadă contractuală minimă atrage, de regulă, plata unor penalităţi. Excepţie fac situaţiile în care utilizatorii solicită rezilierea contractului ca urmare a modificării unilaterale a acestuia de către furnizor“, arată un comunicat al ANCOM.

Despre durata minimă contractuală

Autoritatea mai precizează că, în funcţie de strategia comercială a fiecărui furnizor, se pot concepe şi oferte care presupun încheierea contractului pe o perioadă nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la preţuri standard (fără beneficii sau reduceri), iar avantajul pentru utilizatori este acela că acest tip de contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalităţi. „Durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă. Din analiza efectuată de ANCOM a contractelor principalilor furnizori de servicii de comunicaţii electronice din România a reieşit că, după expirarea perioadei contractuale minime, contractul nu încetează, ci se derulează în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se prelungeşte succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, în funcţie de prevederile concrete ale contractului şi de solicitările abonaţilor. În acest caz, după expirarea perioadei minime iniţiale nu este necesară contractarea unei noi oferte pentru prelungirea duratei contractuale, oferta curentă fiind în continuare disponibilă. De asemenea, după expirarea perioadei minime iniţiale, utilizatorii pot renunţa la contract fără plata penalităţilor de reziliere anticipată”, precizează ANCOM. Autoritatea atrage atenţia, totodată, asupra faptului că „portarea numărului de telefon nu anulează obligaţia de a plăti penalităţi de reziliere anticipată a contractului, dacă procesul de portare are loc în cadrul perioadei minime contractuale“. (I.B.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *