Bogătaşii României descoperă agricultura
Se numără printre cei mai bogaţi oameni ai României şi au făcut bani în domenii dintre cele mai variate, de la auto, mobilă, până la vopseluri sau energie. Deşi au descoperit agricultura de puţină vreme, sunt puşi pe fapte mari, mai ales că aceasta li se pare un business de viitor.
Ţiriac are cash pentru terenuri
Ion Ţiriac este un fost tenisman celebru, dar şi un om de afaceri important. Este cunoscut mai ales pentru faptul că a adus marca Mercedes-Benz în România, dar şi alţi investitori celebri în anii ce au urmat după căderea sistemului comunist. Cele mai importante afaceri ale Ţiriac Holdings, estimate la câteva sute de milioane de euro, se derulează în domenii precum auto, imobiliare, aviatic şi financiar, de câţiva ani la conducerea acestora aflându-se Ion Alexandru, fiul milionarului. La vremuri noi, şi afaceri noi. Tânărul Ţiriac pare atras de domenii la modă ale momentului. Este vorba de energia alternativă, IT sau agricultură, sectoare pentru care analiştii prognozează creşteri importante în următoarele decenii. În ceea ce priveşte agricultura, Ţiriac susţine că grupul vrea să-şi mărească suprafeţele deţinute cu încă 2-3.000 ha de teren agricol, nefiind exclus chiar un parteneriat cu un jucător care activează deja în agricultură, potrivit Ziarului Financiar.
„În acest moment dispunem de cash şi sunt câteva direcţii pe care aş dori să ne dezvoltăm: IT-ul, energia alternativă şi, în primul rând, agricultura. Acestea sunt cele trei segmente care cred că se vor dezvolta cel mai mult în următorii 20 de ani. Noi deţinem terenuri agricole şi în momentul de faţă suntem în discuţii pentru a achiziţiona încă două-trei mii de hectare“, declara la începutul lunii ianuarie Alexandru Ţiriac pentru Ziarul Financiar.
Camelia Şucu vrea să crească vaci de carne
De profesie este medic, însă acest fapt nu a împiedicat-o să pună pe picioare – alături de fostul ei soţ – Mobexpert, una dintre cele mai mari companii din industria mobilei. După despărţirea de Dan Şucu, Camelia a rămas în business, însă pe cont propriu. La momentul actual are afaceri în industria mobilei – Class Living deţine un showroom de mobilă întins pe o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi –, dar şi un concept store – Iqonique Class Studio, unde au loc evenimentele de promovare a produselor Class Living, dar care poate fi şi închiriat.
Primele legături cu agricultura datează din momentul în care a preluat Piaţa de Gros – cumpărată prin licitaţie – pentru suma de 4,7 milioane de euro şi din care vrea să facă o adevărată bursă de mărfuri. Camelia Şucu lucrează şi cu Ministerul Agriculturii pentru elaborarea unui plan de refacere a sistemului de colectare de fructe şi legume de la producători. Mai nou, a realizat că există deficit pe piaţă la carnea de vacă nu doar la noi, ci şi în Europa – circa 500.000 de tone. Aşa i-a venit ideea să investească într-o fermă de vaci, în Ardel. Deşi în prezent nu o interesează terenurile agricole, nu este exclus ca în viitor să cumpere ceva suprafeţe, cu condiţia ca acestea să fie compacte şi în zone bune.
Ion Grecu, energie şi calcani
Omul de afaceri originar din Constanța a scos bani buni din energie – a vândut 80% din compania de distribuție de energie electrică Elcomex EN – elveţienilor de la Repower pentru 14,5 milioane de euro. Speră să obţină aceiaşi bani şi pe restul acţiunilor pe care le mai are în companie. O parte din banii obţinuţi i-a reinvestit în proiecte eoliene, dar şi într-o fermă de calcani, pentru care vrea să acceseze şi fonduri europene. Investiţia ar urma să se ridice la circa 4,5 milioane de euro, din care jumătate reprezintă fonduri europene.
Tehnologia va fi furnizată de specialişti norvegieni, urmând să producă circa 150 de tone de calcan anual. Ferma este construită la Corbu, pe malul Mării Negre. Grecu mai deţine peste 1.500 de hectare de teren arabil, pe care iniţial le-a cumpărat pentru proiecte eoliene, dar, între timp, s-a apucat şi de agricultură. De asemenea, mai este proprietarul unui depozit de 16.000 tone de cereale în județul Constanţa, al unei fabrici de nutreţuri concentrate, dar şi al unei miniferme de animale.
Daniel Guzu, mere şi pere cu banii din vopsele
Omul de afaceri Daniel Guzu şi-a dovedit prima dată flerul în afaceri când a vândut fondului de investiţii suedez Oresa Ventures producătorul de lacuri şi vopsele Fabryo, companie fondată de el, pentru suma de 20 milioane de euro. Banii obţinuţi în urma tranzacţiei au fost investiţi în mai multe afaceri, precum producţia de vin şi fructe, imobiliare sau tot vopsea – a înfiinţat Duraziv. Guzu, care s-a născut în zona Panciu, investind până în prezent circa 10 milioane de euro în producţia de vin şi fructe. În 2011 avea programate la livrare circa 2.000 de tone de fructe pentru două lanţuri de supermarket-uri, cantitate obţinută din livada de 50 de hectare, potrivit unor informaţii publicate în Ziarul Financiar. Pe lista investiţiilor se mai află un depozit cu atmosferă controlată pentru fructe, pentru care vrea să acceseze un program european, dar şi un alt depozit în Bucureşti pentru a facilita distribuţia în retail. De asemenea, de pe cele 55 ha de vie, Guzu produce vin sub brandurile Sagio, Casa Panciu sau Setilă.
Ioana GUŢE