Atestare de produse tradiționale la Carmangeria cu gust
Marius Dorobanțu, un ieșean cu 19 ani de experiență în automatizări industriale, a renunțat la acest domeniu pentru a face produse tradiționale din carne. A investit 230.000 de euro în carmangeria și magazinul din Țigănași, județul Iași. De la debutul anului, când a început serios producția, spune că abia mai face față cererii din partea clienților. Iar ca dovadă a muncii sale, de curând tânărul a obținut, cu sprijinul Direcției pentru Agricultură Județeană Iași, atestarea a trei produse tradiționale, și anume pastramă țărănească, costiță afumată și cârnații „gustul bunicii“.
A renunțat la automatizări industriale în favoarea produselor tradiționale
După 19 ani de muncă în afara țării, în automatizări industriale, Marius a decis că este momentul să se apuce de altă afacere, într-un domeniu total diferit față de ceea ce făcuse până anul trecut. Ca atare, a înaintat un proiect și a obținut fonduri europene pentru înființarea unei carmangerii și deschiderea unui magazin cu produse 100% naturale în comuna Țigănași, județul Iași.
„Suntem noi pe piață. Abia la începutul anului am deschis carmangeria. Până în august, anul trecut, am avut o afacere cu automatizări industriale. Pe perioada pandemiei am avut multe comenzi, iar anul trecut am decis să ne axăm doar pe carmangerie. Am zis că e momentul să petrecem mai mult timp în familie. Pentru a dezvolta acest bussines am accesat și fonduri europene prin Măsura 4.2. Proiectul a costat 230.000 de euro și a primit 50% cofinanțare. Am primit 115.000 de euro“, specifică Marius Dorobanțu, antreprenorul ieșean.
Producător de produse 100% natural, cu rețete de la bunici
Antreprenorul spune că rețetele folosite în producția de cârnați, pastramă, tobă sau alte produse din carne de porc și oaie sunt făcute după rețete tradiționale, păstrate de bunicii săi.
„Suntem producători de produse 100% naturale. Folosim în produse ingrediente simple, de exemplu sarea, usturoiul și condimente clasice. Avem o celulă de afumare unde afumăm cu lemn de fag și facem totul ca la carte pentru că se spune că fumul dăunează dacă produsele nu sunt afumate corect. Eu am crescut cu bunicii și de la ei am învățat să fac produsele din carne“. În ceea ce privește procesul de atestare a celor trei produse tradiționale, acesta spune că a decurs foarte bine.
„Cred că în 3 luni am atestat toate produsele. Am primit certificarea pentru cârnații «gustul bunicii», pastrama țărănească și costița afumată. Vrem să mai atestăm toba de casă și pastrama de oaie. La cârnați folosim sare, piper, usturoi. La toba de casă, făcută exact ca pe vremuri, folosim gelatina din carnea de porc, sare și piper. Materia primă folosită o cumpărăm de la producătorii români. Carnea de porc o cumpărăm de la abatorul din Darabani, județul Botoșani, care îmi demonstrează cu acte că porcul este românesc. Carnea de oaie o cumpărăm de la țărani“, a mai adăugat Marius Dorobanțu, antreprenor din Iași.
Carmangeria cu gust poate fi găsită și pe platforma Gust în Iași, destinată producătorilor locali, iar clienții care nu vin la Țigănași pot face comenzi la domiciliu. Antreprenorul plănuiește să deschidă în orașul Iași un magazin cu produse tradiționale până la Crăciun. „Noi livrăm produsele la domiciliu, avem magazin chiar la intrarea în carmangerie, dar mai vindem și către băcăniile din Iași. Marketingul afacerii a fost deficitar pentru că nu am avut mult timp să ne ocupăm de asta. Noi stabilim volumul producției în funcție de cerere, (care e tot mai mare), de aceea mai avem nevoie de doi angajați pe lângă cei doi existenți.
Beatrice Alexandra MODIGA