Achiziţia de terenuri, investiţie profitabilă sau o nouă formă de colonialism?

Achiziţia de terenuri agricole, mai ales în ţările africane, pare să fi devenit afacerea ultimilor ani. Există însă destule voci care consideră că goana după pământ este o nouă formă de colonialism, dat fiind modul în care se realizează tranzacţiile şi mai ales preţurile ridicole.

Cine sunt cumpărătorii?

Cei mai interesaţi de achiziţia de terenuri agricole sunt în primul rând chinezii, indienii, sud-coreenii şi investitorii din ţările petroliere din zona Golfului. Aceştia caută terenuri în străinătate în primul rând pentru a răspunde nevoilor tot mai mari de produse alimentare din ţările lor. Pe de altă parte, şi ţările occidentale au început să prospecteze terenul în căutarea de oportunităţi pentru producţia de cereale, materie primă pentru biocombustibili.

Land Matrix Project, o iniţiativă internaţională de supraveghere a achiziţiilor importante de terenuri străine, arată că un total de 203 milioane de hectare (de opt ori cât teritoriul Marii Britanii) au trecut sub controlul străinilor între 2000 şi 2010, prin intermediul vânzărilor sau în urma concesionării pe termen lung, potrivit AFP.  Mai mult de jumătate (66%) din tranzacţii au fost realizate în Africa, în special în Etiopia, Liberia, Mozambic şi Sudan. Asia a acoperit 14% din tranzacţii, cu observaţia că experţii au subliniat lipsa de transparenţă a acestei pieţe.

Paul Mathieu, un expert FAO (Organizaţia mondială a Alimentaţiei şi Agriculturii), spune că ritmul achiziţiilor s-a accentuat în perioada 2008-2009, ca urmare a crizei alimentare mondiale, după care s-a revenit la normal. Pe termen lung însă creşterea populaţiei (conform previziunilor, populaţia lumii va ajunge la 9,1 miliarde de locuitori în 2050) şi nevoia tot mai mare de hrană, adăugate la inflamarea preţurilor la combustibilii fosili, vor menţine cererea pentru terenuri agricole la un nivel înalt.

„Este o bombă care poate exploda dacă nu ne ocupăm de ea“, spune Mathieu. În teorie, tranzacţiile cu terenuri agricole ar putea fi o şansă pentru o ţară săracă, cu o densitate scăzută a populaţiei, pentru a achiziţiona noi tehnologii şi a avea acces la informaţii şi capital. În realitate însă, aşa cum indică multe studii, chiar dacă incomplete, astfel de investiţii au loc foarte rar. Piaţa terenurilor este adesea afectată de scandalurile de corupţie sau de cele legate de pagube aduse mediului. De altfel, Banca Mondială a arătat că, în 2010, dintr-un număr de 14 ţări, care au vândut terenuri străinilor, doar în 21% dintre cazuri s-a început practic exploatarea agricolă.

Al patrulea raport ONU privind apa, publicat la mijlocul lunii martie, a avertizat că regiunile afectate de secetă din Africa de Vest riscă să fie victimele nebuniei ţărilor industrializate cu privire la biocombustibili, „cu consecinţe devastatoare“. Pentru a produce un litru de etanol din trestie de zahar, de exemplu, sunt necesari 18,4 litri de apă. Şi ministrul Agriculturii din Africa de Sud, Tina Joemat-Pettersson, susţine că această nouă piaţă „este pur şi simplu o nouă formă de colonizare“.

Ea se referă în special la sudul Sudanului, unde 40% din terenuri au fost vândute investitorilor străini.

„Achiziţiile controversate de terenuri au contribuit în mare măsură la izbucnirea războaielor civile din Sudan, Liberia şi Sierra Leone şi sunt toate motivele să ne îngrijorăm, pentru că există posibilitatea izbucnirii unor astfel de conflicte în multe alte regiuni,“ spune Jeffrey Hatcher, reprezentantul unor ONG-uri americane.

Africa, în topul tranzacţiilor

Aproximativ 56 milioane de hectare de teren, dintre care mai mult de 30 milioane în Africa datorită preţurilor foarte mici, au fost achiziţionate la nivel mondial începând cu 2008, potrivit unor estimări ale Băncii Mondiale. Pe de altă parte, datele furnizate de Global Land Project arată că este vorba de o suprafaţă cuprinsă între 51 şi 63 de milioane de hectare numai în Africa. Fie că este vorba de achiziţionarea de terenuri, concesionarea sau închirierea lor, sunt destui cei care consideră această dinamică mai degrabă un „nou colonialism“ sau „colonialism agrar“, întrucât are loc o recolonizare indirectă a resurselor africane.

Mai ales că în multe dintre aceste ţări luate în vizor de investitori au fost eliminate barierele administrative şi schimbate legile astfel încât ele să devină mai „atractive“. Un exemplu doar, Etiopia, una dintre ţările cele mai afectate de foamete, a oferit trei milioane de hectare de terenuri agricole investitorilor străini din India, China, Pakistan şi Arabia Saudită. Iar preţul este mai mult decât bun: 2.500 km2 de teren productiv la 700 de euro pe lună, cu o concesiune pe 50 de ani. Un alt caz este şi acordul încheiat între guvernul etiopian şi compania indiană Global Karuturi, una dintre cele mai mari 25 firme din domeniul agroindustrial din lume. Drept urmare, mii de fermieri locali au fost evacuaţi de pe terenurile lor, acestea fiind date spre exploatare companiei indiene.

Pe lista ţărilor africane care au vândut masiv teren străinilor se mai află Mozambic, Ghana, Sudan, Mali, Tanzania sau Kenya. În Tanzania, guvernul saudit a cumpărat 500.000 ha de teren pentru a produce orez şi grâu pentru export. În Congo, 48% din terenurile agricole se află în mâinile investitorilor străini, în timp ce în Mozambic mai mult de zece milioane de hectare au fost vândute.

Ioana GUŢE