Accesarea fondurilor europene, între mit şi realitate

Până la 31 decembrie 2009, România a plătit către Uniunea Europeană o contribuţie de 4 miliarde de euro şi a atras doar 1,5 miliarde din fondurile europene puse la dispoziţie de UE. În concluzie, derularea fondurilor europene a contribuit la un deficit net de 2,7 miliarde pentru economia românească în perioada 2007-2009.

Date şi fapte ce acuză

Atragerea de bani europeni în ţară reprezintă o metodă reală de combatere a crizei, de aceea logic ar fi ca toate eforturile să fie concentrate în direcţia absorbţiei de fonduri, însă nu e suficient!

Este cunoscut faptul că pentru anul trecut erau programate 2 sesiuni, dar a fost deschisă una singură pentru depunerea de proiecte. Bugetul alocat pentru Măsura 121, spre exemplu, a fost de 161,273 milioane euro, însă s-au depus proiecte în valoare de 541,109 mil. euro!

Măsurile au fost accesate de un număr record de solicitanţi – în prezent există peste 1.400 de proiecte eligibile, plus circa 330 de proiecte reportate din sesiunile anterioare pentru Măsura 121 şi peste 150 de proiecte pentru Măsura 123, proiecte evaluate în totalitate de către APDRP (listele sunt disponibile pe www.apdrp.ro). Prin urmare, nu a mai fost timp fizic pentru deschiderea unei a doua sesiuni, care nici nu ar fi fost necesară din moment ce avem proiecte eligibile care însumează de 4 ori bugetul alocat!

Care este raţiunea?

Mai mult, deşi acţiunea de finanţare a proiectelor deja evaluate pentru Măsurile 121 şi 123 este una de interes public, acestea urmând a fi implementate pentru viitoarea campanie agricolă 2010, deşi sunt sute de proiecte de irigaţii care aşteaptă să fie finanţate, precum şi depozite regionale cu atmosferă controlată, conform Măsurii 123, Ministerul Agriculturii doreşte reportarea acestor sume pentru anul 2010, moment la care toţi beneficiarii pierd 10% din finanţare.

Merită atenţie şi criteriile de selecţie ce au stat la baza formulării punctajului ce califică proiectele deoarece societăţile mari, care sunt de fapt marii producători agricoli, sunt dezavantajate în accesarea banilor europeni în favoarea societăţilor mici, a „start-up-urilor“, care pot obţine eligibilitatea, însă probabil vor accesa mult mai greu finanţarea pentru implementarea proiectului.

O discriminare ilogică

Trebuie apreciat faptul că societăţile agricole mari, ce au un anumit capital, probitate financiară, nivel de tehnologizare şi capacitate de deservire, sunt motoarele dezvoltării agriculturii, şi nu micii întreprinzători care au un aport mai redus; în consecinţă, criteriile de selecţie ar trebui să fie nediscriminatorii.

Spre exemplificare, o să considerăm o societate pe acţiuni (SA), ce deţine o fermă ce produce 40.000 porci pe an, are 120 de angajaţi şi care aplică pentru un proiect de modernizare a fermei, în cadrul Măsurii 121. Obţine un punctaj de 58. Facem menţiunea că, în sesiunea din 2009, ultimul punctaj acceptat a fost de 68 din 100 de puncte posibile. O astfel de societate nu are nicio şansă să acceseze fonduri europene, cel puţin nu în situaţia în care nu are acţionar unic sub 40 de ani (lucru aproape imposibil la un SA!), nu se află într-o zonă defavorizată, nu produce în regim de semisubzistenţă ori în mod ecologic. În fapt, majoritatea marilor producători ce au picat în această sesiune se află clasaţi sub limita de 68 puncte.

În această situaţie, fermierii au două opţiuni: fie renunţă la banii europeni, fie creează o nouă societate în care o rudă sau un apropiat ce are sub 40 de ani devine acţionar unic şi astfel poate accesa fondurile. Dar astfel de subterfugii nu ar fi necesare în situaţia unui sistem de punctaj coerent, bazat pe realităţile şi nevoile producţiei agricole, precum şi pe cele ale pieţei de profil româneşti.

Soluţii posibile

Această situaţie a fost reclamată şi de asociaţii profesionale direct implicate, cum ar fi Asociaţia Consultanţilor din România pentru accesarea fondurilor europene, care au oferit şi propuneri punctuale pentru îmbunătăţirea absorbţiei şi a calităţii proiectelor prin alocarea unui timp suficient pentru întocmirea lor, astfel:

– Transmiterea de către Guvern către toate Autorităţile de Management a sarcinii de a emite în regim de urgenţă a unui calendar de lansare în anul 2010 pentru toate măsurile gestionate.

– Introducerea regulii de 60 de zile între publicarea Ghidului Solicitantului şi lansarea măsurii de finanţare.

– Emiterea unei dispoziţii de către Guvern către toate Autorităţile de Management prin care să instituie obligativitatea pentru publicarea până la data de 30 noiembrie a fiecărui an a calendarului de lansare pentru anul următor.

– Înfiinţarea la nivelul Comitetului Interministerial pentru Absorbţia Fondurilor Europene a unei structuri de secretariat permanente, care să aibă rolul de a monitoriza permanent respectarea termenelor de lansare şi să avertizeze/sancţioneze managerii Autorităţilor de Management pentru întârzieri, având ca scop responsabilizarea lor pentru calitatea procesului de management.

În mod cert, alinierea sistemului de punctaj la realităţile producătorilor agricoli, inclusiv

printr-un dialog mai strâns şi prin elaborarea unei politici agricole (buget) multianuale, va da posibilitatea accesării tuturor fondurilor în termenul agreat cu UE, respectiv va favoriza relansarea agriculturii ca parte strategică a economiei româneşti.

Cătălin LĂPUŞTE