Aberaţii în alocarea banilor publici sau „fiţele“ din agricultură (III)

Conform regulilor iniţiale (la lansarea măsurii), consultantul şi viitorul „investitor” se întâlneau în grabă şi, într-o frenezie investiţională, udată cu whisky, stabileau cam de câte sute mii de euro ar trebui să facă proiectul, visând rate de profitabilitate de 30-50%.

Apoi consultantul, având material documentar pregătit de la proiectele realizate anterior (sau împrumutând modele de proiect de la persoane binevoitoare din Agenţie), printează unul dintre proiectele vechi, schimbând doar numele beneficiarului (uneori se mai uita şi acest detaliu prin unele capitole), se depunea proiectul şi se semna contractul de finanţare.

Practici care acuză

Această abordare a produs distorsionări majore în accesarea fondurilor:

– volumul de muncă depus de angajaţii APDRP a crescut de cel puţin 4 ori, deoarece toţi visătorii au putut depune proiecte, încurajaţi desigur şi de consultanţi iresponsabili care sunt plătiţi de regulă direct proporţional cu valoarea proiectului. Multe proiecte au rămas desigur nefinanţate, iar pentru altele nu s-a putut face rost de fondurile proprii pentru a fi implementate;

– cum întocmirea proiectelor pentru achiziţii de utilaje agricole (fără construcţii) este mai simplă, s-a ajuns ca majoritatea covârşitoare a banilor să fie alocaţi către achiziţii de tractoare şi maşini agricole (anul 2008);

– numărul mare de proiecte şi direcţia pe care o luau banii au produs nevoia de a schimba repetat sistemul de punctaje, prin care s-a sperat atât redirecţionarea fondurilor, cât şi stoparea avalanşei de proiecte;

Jocul aberant „de-a Sapardul”

– Aşa a început jocul aberant „de-a SAPARDUL”, în care agricultorii şi-au pus nepoţii de 18 ani administratori pe la firme, şi-au mai deschis de nevoie câte un PFA divizând ferma, s-au înscris cu teren în sistemul de agricultură ecologică (adică s-au angajat să îl lase pârloagă), s-au înscris retroactiv în asociaţii şi grupuri de producători care nu au activitate decât în ziua când se plăteşte cotizaţia, doar-doar proiectul lor va primi finanţare (anii 2008-2009);

– Mulţumită dlui secretar de stat R., complet echidistant şi fără interese, s-a simţit nevoia redirecţionării mai precise a fondurilor către fermele de porcine, pentru care e adevărat că dumnealui are o slăbiciune sufletească, drept pentru care s-au mai schimbat o dată punctajele (2009);

– Nu a fost suficient, şi Agenţia APDRP a simţit nevoia repartizării fondurilor pe cele 2 sectoare majore – „animal“ şi vegetal (2010) – şi instaurării regulii „copy-paste interzis“. Poate era mai bine dacă impuneau regula ca fiecare proiect să fie scris de mână.

– Ca urmare a cerinţelor rezultate din schimbarea punctajelor şi popularităţii fondurilor printre agricultori (care începuseră să se obişnuiască cu gândul că pot primi bani nerambursabili în mod corect), mulţi beneficiari au integrat în cadrul investiţiilor unităţi de procesare, staţii de biogaz şi alte trăsnăi pentru care nu au nici măcar un minim de experienţă sau cunoştinţe şi care nici nu ar fi fost luate în discuţie dacă nevoia punctajului nu i-ar fi împins spre acestea.

– Valoarea proiectelor a crescut considerabil, deoarece atingerea punctajelor (aşa cum au fost gândite) au împins la investiţii costisitoare pentru activităţi „fiţoase“. S-a ajuns la o medie de 1,5 milioane de euro (valoarea totală a unui proiect) conform rezultatelor publicate în luna septembrie 2010, ceea ce mă face sa pariez că mai mult de 75% dintre acestea nu vor putea fi implementate.

– Semnarea contractelor de finanţare a însemnat (şi înseamnă pentru prima sesiune din 2010) blocarea banilor din punctul de vedere al Agenţiei, iar beneficiarul rămânea să se tânguiască pe la uşile bancherilor, în speranţa că poate va convinge pe cineva să îl împrumute… şi să înceapă şi el să facă ceva…

– Mai mult, acordarea avansului de 20%-50% făcea posibilă demararea proiectelor şi rămânea ca Agenţia să recupereze fondurile de la cei care nu erau capabili să finalizeze investiţia începută, dar care apucau să cheltuiască avansul.

Porcii şi tichiile de mărgăritar

Mai e de observat cum s-au schimbat „administrativ“, pe nesimţite, priorităţile naţionale, în defavoarea celor care nu au reuşit să facă lobby.

Spre deosebire de ordinea priorităţilor aprobată la nivelul UE unde se consideră că importanţa trebuie acordată: 1. bovinelor pentru lapte, 2. bovinelor pentru carne, 3. porcinelor, 4. ovinelor şi caprinelor, 5. păsărilor, s-a pus în practică ordinea, stabilită prin Ghidul solicitantului. Modificările au fost operate şi în PNDR, pag. 206, în varianta iunie 2010, după cum urmează:

– bovine pentru lapte (35 pct) ;
– porcine pentru reproducţie (35 pct) ;
– păsări (35 pct);
– porcine pentru îngrăşat (30 pct);
– ovine şi caprine (30 pct).

Aşadar, bovinele pentru carne au dispărut de pe lista priorităţilor, ovinele şi caprinele au ajuns pe ultimul loc, iar porcinele şi păsările au avansat…

Cu speranţa că nu voi fi trezit antipatia animalelor sus-menţionate (pentru care am toată consideraţia) şi acceptând în final ideea implementării proiectelor aprobate, mă întreb: Oare porcilor din România tichii de mărgăritar le trebuie sau ar trebui să trăiască şi ei mai necăjiţi, ca mai toţi românii?

Cosmin POPA
Dr. în management şi marketing în agricultură