8 din 10 angajați români ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână

Share

Tot mai multe voci susțin că, nu peste mult timp, programul de lucru se va reduce de la 5 la 4 zile pe săptămână. Astfel, potrivit unui sondaj al platformei de recrutare online BestJobs, 78% dintre angajații români ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână și cred că este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii de lucru mai scurte.

Studiul vine în contextul în care săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piața muncii, se conturează drept o posibilă soluție de flexibilizare a muncii și de facilitare a tranziției la munca de la birou, conform BestJobs.

În plus, un motiv ar fi și că tot mai mulți angajați revin la modul de lucru de dinainte de pandemia COVID-19.

Părerile sunt împărțite în ceea ce privește săptămâna de lucru de 4 zile, astfel că 55% dintre angajați se tem de mărirea zilei de lucru de la 8 la 10 ore.

De cealaltă parte, peste 70% dintre angajați consideră că varianta celor 4 zile de lucru pe săptămână s-ar potrivi cu locul de muncă actual și cu activitatea lor. Chiar și așa, peste 40% susțin că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program, iar 45% simt că, dacă va fi adoptat un astfel de mod de lucru în compania pentru care lucrează, va exista o presiune mai mare asupra lor de a termina totul mai repede.

Chiar dacă 3 din 4 angajați înclină să creadă că angajatorul lor nu ar permite un astfel de program, ei văd și multe avantaje pentru starea lor de bine, cum ar fi: îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată (70%); mai mult timp liber pentru a prioritiza sănătatea psihică și fizică (68%); creșterea nivelului de productivitate atunci când sunt la job (29%); diminuarea riscului de a ajunge la epuizare (25%).

„Piața muncii este într-un punct în care, mai mult decât oricând, sănătatea mintală a angajaților este pe primul loc, iar angajatorii sunt deschiși să abordeze soluții de flexibilizare a muncii, urmând modelul altor țări europene. După ce am experimentat cu toții modelul de lucru de la distanță și am văzut că funcționează, ne aflăm acum la un pas de a testa și săptămâna de lucru de 4 zile, care le-ar aduce angajaților o zi liberă în plus, chiar dacă, în forma actuală, nu le-ar schimba volumul de muncă. Avantajele par să îi convingă chiar și pe cei mai reticenți dintre angajați, în timp ce companiile rămân încă rezervate“, spune Ana Vișian, marketing manager BestJobs.

Totuși, jumătate dintre angajatori ar vedea posibilă funcționarea companiei lor cu un program de 4 zile pe săptămână în forma propunerii legislative (10 ore/zi) și 60% sunt de părere că acest moment este unul bun pentru trecerea la săptămâna de lucru de 4 zile. Chiar și așa, părerile sunt împărțite privind efectele. Astfel, 25% consideră că ar scădea costurile de funcționare ale companiei, însă tot atâția văd riscul de a scădea și volumul de muncă realizat. Cu privire la efectele asupra angajaților, 1 din 4 angajatori consideră că aceștia ar fi mai fericiți datorită zilei libere în plus, dar 12% se tem că acest program ar putea conduce rapid la extenuare din cauza volumului crescut de muncă într-o zi de lucru.


Activitățile în timpul zilelor libere

Potrivit sondajului realizat de BestJobs, principalul lucru pe care respondenții l-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile, ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activități în familie (58%). Odihna ocupă un loc important pentru 42% dintre respondenți, iar topul activităților pe care angajații le-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile, este completat de activitățile recreative. Alți 47% spun că în ziua liberă ar rezolva sarcini administrative de care nu se pot ocupa în timpul zilelor de lucru.


Ion BOGDAN