„Filetul de securitate“: un mecanism la modă?!
Problema legată de punerea în practică a unui „filet“ de securitate pentru garantarea veniturilor producătorilor ocupă, la ora actuală, un loc important în cadrul dezbaterilor regionale şi internaţionale.
Numeroase exemple scot în evidenţă acest lucru. Discuţiile în plină desfăşurare din SUA pe tema programului american de susţinere a sectorului agricol – Farm Bill – au scos în evidenţă necesitatea menţinerii unui sistem de securizare a venitului fermierilor, dar şi creşterea bugetului alocat acestei măsuri pentru ca ea să devină eficace.
Dezbaterile care au loc la nivel european – cele cu privire la reforma PAC – au scos şi ele în evidenţă necesitatea apariţiei unui „filet de securitate“ consistent şi eficace pentru producători, care să difere însă de propunerea Comisiei. Trebuie să existe posibilitatea apariţiei unui „filet de securitate“ conjunctural, folosit doar în caz de criză.
Interesul pentru un astfel de instrument este mare deoarece această hipervolatilitate nenaturală a preţului produselor agricole poate avea efect devastator şi de aceea trebuie să existe o reglementare în această direcţie.
Cu ochii pe modelul american
Ţinând cont de perspectivele incerte ale preţului produselor, este esenţial ca viitoarea PAC să conţină anumite mecanisme cu rol de stabilizare a veniturilor agricultorilor, a nivelului remunerator al acestora.
Contribuabilii americani au garantat un venit record agricultorilor în momentul în care şomajul era de 9% şi când o parte din populaţia ţării îşi pierdea dreptul de proprietate asupra caselor. Sprijinul financiar în această situaţie a fost de 5 miliarde USD şi, în general, el este acordat indiferent dacă preţul de valorificare este deasupra preţului de cost.
El reprezintă o sursă mică de susţinere, însă întrebarea care se pune este de ce a fost menţinut în cadrul proiectului Farm Bill? Deoarece, în lipsa acestui buget de bază, nu se poate discuta de un program de sprijin al agriculturii.
Cei mai mulţi fermieri preferă asigurarea privată a veniturilor lor prin intermediul companiilor de asigurări. Aceste instrumente protejează „beneficiile pure“ ale agricultorilor chiar şi atunci când preţurile sunt foarte mari, chiar dacă această măsură costă zeci de miliarde de USD pentru a fi realizată.
Atunci când preţul scade şi rămâne sub costul de producţie, aceste instrumente de asigurare a venitului garantează un procent din această diferenţă existentă între preţul de cost şi cel de valorificare a mărfii.
Vom avea nevoie disperată, la nivel european, de un astfel de instrument care să funcţioneze ca un filet de securitate al veniturilor producătorilor, ţinând cont de riscurile şi provocările viitoare.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU
