Criza alimentară şi accesul la hrană

Perioada dificilă pe care o traversăm ne-a reamintit tuturor că agricultura şi securitatea alimentară trebuie să fie priorităţi naţionale şi internaţionale. Ne aflăm într-un interval de criză cu multiple „aspecte“, dintre care cel mai vizibil este reprezentat de inflamarea preţului produselor agroalimentare şi al petrolului.

Lumea este angajată în cursa pentru acapararea de teren şi apă, ceea ce va duce la schimbarea tipului de consum şi a modului de viaţă, migrând către o eră de schimbări sezoniere lente şi neprevăzute. Africa de Vest nu a scăpat de această tendinţă. În 2008, creşterea preţului produselor alimentare a făcut ca 100 milioane de persoane să îngroaşe rândul celor care trăiesc în sărăcie. În 2010, cantităţile mici de precipitaţii şi distribuţia neuniformă a acestora în bazinele de producţie din Africa de Vest au dus la scăderi importante de producţii atât la furaje, cât şi la cereale.

Costul vieţii a crescut semnificativ

Preţul cerealelor a bătut recordul deţinut, rămânând şi în prezent la un nivel destul de ridicat. Această situaţie dramatică din Africa de Vest explică nivelul scăzut al producţiilor agricole şi dependenţa acestor state de pieţele internaţionale sau lipsa de transparenţă care permite operatorilor să menţină un preţ ridicat atât pe piaţa naţională, cât şi internaţională.

Ca şi alte regiuni ale lumii, Africa de Vest trece de la criza „disponibilităţilor“ la cea a „accesibilităţii la hrană“, adică hrana rămâne disponibilă pe pieţele internaţionale dar, din cauza preţului, aceasta devine inaccesibilă unei mari părţi a populaţiei globului.

Accesibilitatea economică la hrană pune deci probleme, creşterea semnificativă a costului vieţii afectând tot mai mult populaţia cea mai vulnerabilă.

Creşterea spectaculoasă a preţului alimentelor a afectat populaţia cea mai săracă care cheltuieşte peste 79% din venituri pentru hrană, iar tendinţele actuale arată că şi în viitor creşterea preţurilor se va menţine. Preţul alimentelor de bază în Africa de Vest, cum sunt porumbul sau orezul, poate creşte cu 60-80% în următorii 20 de ani.

Agricultura, „copilul sărac“ al bugetelor naţionale

În prezent, numeroase state caută să-şi reducă dependenţa lor de pieţele internaţionale prin dezvoltarea sau consolidarea sectorului agricol.

A sosit momentul ca agricultura să fie trecută în mijlocul agendelor politice ale statelor lumii. De mai multe decenii, aceasta a fost considerată copilul sărac al bugetelor naţionale. În 2009, în Africa de Vest, 10 state din cele 16 care fac parte din Comunitatea Statelor Africii de Vest (CEDEAO) nu au atins obiectivul de a investi 10% din bugetele lor naţionale în sectoarele agricole, aşa cum s-au angajat şefii acestora în 2003.

Criza din 2008 a tras semnalul de alarmă şi producţia africană a evoluat în sens pozitiv, însă în prezent este important să se traducă această voinţă în acţiune. Politicile agricole şi de securitate alimentară, aşa cum este Programul Naţional de Investiţii Agricole (PNIA) negociat de 15 State din Africa de Vest, trebuie să fie pus în practică de o manieră concretă.

Cu toate că productivitatea şi veniturile agricole au crescut în ultimele decenii, totuşi foametea este din ce în ce mai mare la nivel mondial.

Instituţiile internaţionale donatoare de fonduri s-au angajat în direcţia creşterii semnificative a ajutoarelor în domeniul agriculturii (chiar dacă pentru unii aceste angajamente sunt sub aşteptări). Aceste investiţii pot reprezenta adevărate oportunităţi, ele fiind folosite pentru consolidarea politicilor agricole în funcţie de nevoile naţionale şi regionale şi acompaniate de politici comerciale coerente. Aceste investiţii pot juca un rol esenţial prin crearea unui mediu favorabil producţiei agricole, dar şi prin atragerea actorilor de pe filiera produsului în procesarea acestuia, ceea ce permite crearea unei reţele industriale durabile.

În acest sens investiţiile au un rol primordial, însă nu trebuie uitat că eficacitatea lor depinde de două elemente-cheie, care astăzi lipsesc:

– politicile agricole eficiente care să permită stabilizarea preţului pentru a face ca investiţiile pe termen lung să fie atractive şi să evite dezvoltarea investiţiilor cu scop speculativ;

– informaţiile precise legate de realităţile economice locale.

În acest sens trebuie dezvoltate instrumente care să aibă rolul de reglementare, prin care funcţionarea pieţei agricole să fie înţeleasă mai bine.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU