Afaceri

Zootehnia, într-un an dificil

Share

În mod miraculos, zootehnia pare să depăşească constrângerile financiare care, la nivelul ţării, au determinat falimentarea în lanţ a peste 130 de unităţi economice. Pe ansamblu, în 11 luni din anul 2009 efectivele de porcine din unităţile care produc pentru piaţă au crescut cu peste 200.000 de capete, în timp ce producţia totală de carne de porc a depăşit 300.000 tone. Faptul cel mai îmbucurător îl reprezintă scăderea importurilor agroalimentare, a căror pondere este incomparabil mai mică decât cea avansată de politicieni, care poartă cea mai mare vină pentru distrugerea zootehniei româneşti.

Semne bune în creşterea porcilor
Producţia totală de carne viu la 1 octombrie 2009 în societăţile comerciale

Tabelele la gasiti in Revista Lumea Satului.
Pentru abonamente contactati redactia

Este de precizat că neoreformatorii au reuşit să readucă aproape la zero contribuţia sectorului de stat la aprovizionarea populaţiei cu produse din carne. Aceasta în condiţiile în care în anul 1989 aportul fostelor IAS-urilor reprezenta 50-70% din producţia zootehnică a României. Din aceste unităţi se livrau aproximativ 369.000 litri de lapte, 763.000 tone de carne şi 2.168 milioane de ouă.

Avicultura, un pas mare spre performanţă

S-a încheiat încă un an pentru zootehnia românească. Este un moment prielnic pentru a privi în urmă şi a trage primele concluzii finale. Din acest motiv am supus analizei câteva dintre împlinirile şi realizările acestui sector, cu o contribuţie vitală la asigurarea securităţii alimentare a României.

Vom începe această retrospectivă de tip analitic cu una dintre cele mai prospere segmente ale zootehniei din ţara noastră, şi anume avicultura. Nu mai este o noutate că performanţele obţinute de crescătorii de păsări au relansat în mod spectaculos sectorul, astfel încât astăzi putem sta alături de primele nouă puteri avicole ale lumii.

Statisticile relevă pentru primele şapte luni ale anului 2009 o producţie de ouă, fără autoconsum, estimată la 2.830 milioane de ouă. Din producţia obţinută în fermele şeptelului, doar 45 milioane au plecat spre export, în vreme ce importul se ridică la valoarea de 250 milioane. Cea mai mare parte a acestui export nici nu trebuia să se realizeze, dacă avem în vedere oferta de pe piaţă.

Preţurile sunt încă accesibile

În anul 2009, datele statistice relevă un consum pe cap de locuitor de 280 de ouă.

Cât despre producţia de carne de pasăre obţinută la nivel naţional, este estimată la 320 mii de tone. Exportul realizat pe parcursul acestui an este de 20 mii tone echivalent carcasă, în vreme ce din import au trecut graniţele ţării mult peste 100 mii tone echivalent carcasă.

Cât despre preţurile practicate pe piaţa produselor avicole, un clasament al ţărilor din Uniunea Europeană situează România pe locul cinci privind preţul pentru carnea de pasăre griller. În luna iulie nivelul preţului practicat de ţara noastră este scăzut faţă de media preţurilor adoptate de alte ţări cu 88,3%, trendul ascendent ajungând în luna următoare până la valoarea de 89,7%. Potrivit Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, starea relevată de datele statistice îndeamnă la următoarele opţiuni: fie exportăm către ţări cu preţuri mai mari la produsele avicole decât cele practicate pe piaţa internă şi importăm din ţări cu preţuri mai mici decât la noi, fie exportăm în ţările bogate sortimente superioare în schimbul unor produse de slabă calitate.

Dincolo de aceste considerente de ordin statistic, bilanţul aviculturii româneşti în 2009 este unul de referinţă pentru economia naţională.

Pagini realizate de Laura DOBRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *