Volatilitatea preţurilor şi Revoluţia Verde
Întrunită recent într-o sesiune de lucru, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a dezbătut, printre altele, şi problema „volatilităţii excesive“ a preţurilor produselor agricole. În acest context, participanţii au reamintit efectele devastatoare pentru securitatea alimentară şi stabilitatea politică mondială produse de volatilitatea preţurilor produselor agricole.
Cu ocazia acestui eveniment au fost propuse măsuri care să ducă la creşterea transparenţei şi la regularizarea pieţelor agricole prin consolidarea sistemului de informaţii al pieţelor lansat cu ocazia reuniunii G20 în 2011. Aşa cum a precizat reprezentantul Germaniei, este nevoie de o autoritate care să supravegheze la nivel mondial pieţele şi să limiteze capacitatea speculei cu produse alimentare.
Două concluzii importante au putut fi trase în urma discuţiilor. Pe de o parte, luând în considerare că finanţarea în creştere şi lipsa de control a pieţelor agricole reprezintă un factor principal de creştere a volatilităţii preţurilor, Adunarea Generală a ONU a scos în evidenţă faptul că aceste probleme trebuie discutate atât în cadrul OMC, cât şi în cazul reformării PAC. Pe de altă parte, Adunarea Generală a ONU a lansat un semnal puternic către comunitatea internaţională referitor la natura eminamente strategică pentru echilibrul mondial al stabilităţii preţurilor produselor agricole care se poate realiza prin intermediul investiţiilor, creşterea producţiei agricole şi lupta împotriva insecurităţii alimentare mondiale. La ora actuală, peste un miliard de oameni, cca 15% din populaţia mondială, trăiesc într-o stare de extremă de sărăcie.
Investiţiile în inovarea agricolă, esenţiale
Între anii ’60-’70, numeroşi cercetători, printre care şi Norman Borlaug, au creat noi varietăţi de orez, de grâu şi de porumb cu scopul de a ajuta fermierii să crească randamentul de o manieră considerabilă. În anumite regiuni, cum este cazul Orientului Extrem, consumul de hrană a crescut cu 50%. La nivel mondial, preţul grâului a scăzut cu mai mult de 65%. Aceste schimbări au dus la salvarea a numeroase vieţi, ajutând naţiunile să se dezvolte.
Datorită cunoştinţelor legate de administrarea terenurilor, de utilizarea apei de irigat prin sistemul picătură cu picătură, agricultorii pot fi ajutaţi să obţină avantaje. Trebuie examinate noile provocări şi create instrumente care să revoluţioneze viaţa agricultorilor. Aceştia nu pot fi ajutaţi în lipsa investiţiilor în inovarea agricolă, iar climatul politic şi economic actual ridică numeroase semne de îngrijorare.
Lumea trebuie să facă o alegere clară. Cu investiţii destul de modeste pot fi ajutaţi agricultorii săraci să-şi hrănească familiile. Fără acest lucru, o persoană din şapte va continua să fie ameninţată de spectrul foametei.
În secolul al XIX-lea, majoritatea populaţiei Statelor Unite trăiau de pe urma agriculturii. În prezent, doar 2% din mâna de lucru este activă în acest domeniu şi cheltuieşte mai puţin de 15% pentru procurarea alimentelor.
Predicţii eronate
Din păcate, decalajul dintre agricultura statelor dezvoltate şi a celorlalte referitor la problemele legate de alimentaţie este important pentru noi toţi. Între anii ’60 şi ’70 oamenii erau preocupţi de ideea de a produce suficient în vederea hrănirii populaţiei planetei. Existau idei potrivit cărora nimic nu poate împiedica creşterea substanţială a mortalităţii la nivel mondial. Din fericire, această oribilă predicţie a fost eronată din cauza Revoluţiei Verzi, în mare parte.
Acest succes mondial împotriva foametei trebuie să fie acompaniat de anumite măsuri complementare. Cu timpul, guvernele statelor dezvoltate sau în curs de dezvoltare au lăsat din „mână“ agricultura. Ajutoarele din domeniu au scăzut de la 17%, media ţărilor bogate din 1987, la numai 4% în 2007. În aceşti ultimi 10 ani cererea de hrană a crescut ca urmare a creşterii numărului populaţiei şi dezvoltării economice. Creşterea veniturilor populaţiei a determinat o creştere a consumului de carne, ceea ce înseamnă mai multe cereale. Oferta nu a crescut în acelaşi ritm cu cererea, ceea ce a făcut ca preţurile produselor agricole să crească. În aceeaşi perioadă ameninţările legate de schimbările climatice s-au concretizat.
Conform studiilor actuale, numai creşterea temperaturii planetei face ca randamentele culturilor să scadă cu 25%. Acest lucru este îngrijorător având în vedere şi celelalte riscuri, la care se adaugă faptul că populaţia planetei este estimată în creştere la 9 miliarde de locuitori în 2050. Agricultorii sunt capabili să asigure hrana de care au nevoie familiile lor şi să contribuie la securitatea alimentară mondială, însă acest lucru nu este posibil în absenţa inovaţiilor din sectorul agricol.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU