fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

UE recomandă fermierilor evitarea monoculturii la porumb

Share Button

Comisia Europeană a scos de sub „pălărie“ o măsură de „înverzire“ care are menirea de a reduce monocultura de porumb, aceasta fiind o schemă cuprinsă în noul proiect de reformă al PAC. Măsura obligă agricultorii la plafonarea culturii principale la 70% din suprafaţa arabilă şi introducerea altor două culturi secundare care nu trebuie să ocupe sub 5% din suprafaţa arabilă deţinută. Măsura este adoptată în numele conservării solurilor şi a biodiversităţii. În acest context, este bine să distingem binele de rău pe baze tehnice solide.

Biodiversitatea, un subiect în vogă

Propunerea vizează, în principal, aşa cum spuneam, cultura de porumb. Pentru a ne convinge de presupunerile avute sau nu legate de acest proces, este suficient să căutam pe Internet „studiile“ de specialitate în acest sens. Citindu-le constatăm că nouă din zece scot în prim plan monocultura şi organismele modificate genetic, monocultura şi degradarea solurilor, monocultura şi irigaţiile, monocultura şi consumul de pesticide, monocultura şi atacurile de boli etc.

Conservarea agriculturii este un subiect în vogă astăzi ce afectează exploataţiile de mici dimensiuni, care au suprafaţă limitată şi sunt obligate să rămână rentabile, fără însă a avea posibilitatea de a alege cea mai benefică cultură, cu producţia cea mai mare la hectar şi care să permită practicarea creşterii animalelor. În perioada cuprinsă între 2005 şi 2011 a fost confirmat faptul că porumbul furajer a fost un factor preţios de securizare a sistemului de furajare mai ales în perioadele de secetă.

Lipsesc însă argumentele tehnice

Zonele cu monocultură de porumb, în care se găsesc acele exploataţii agricole cu mărime medie, au la dispoziţie o suprafaţă arabilă redusă, ca atare, cultivă specii care aduc un profit mai mare şi care le garantează venitul. În sens agronomic, măsura propusă prin PAC are menirea de a controla asolamentele. Argumentările tehnice care să scoată în evidenţă „binefacerile“ acestei monoculturi nu sunt scoase în evidenţă prin măsura de ecologizare a PAC.

După introducerea în Europa în secolul al XVI-lea şi extinderea sa rapidă din secolul al XVII-lea porumbul s-a impus rapid ca urmare a productivităţii sale excepţionale. Porumbul este o cultură utilă care permite valorificarea terenurilor neocupate sau înlocuieşte cerealele care nu sunt remunerate corespunzător de piaţă. Porumbul ocupă fundurile de vale, solurile hidromorfe şi argiloase, valorificând foarte bine excesul de umiditate. Monocultura de porumb este prezentă ca urmare a unui teren dificil greu de pus în practică.

Observaţiile, făcute pe o perioadă lungă de timp, au scos în evidenţă că nivelul humusului a crescut lent, însă regulat. Porumbul boabe, prin producţia sa de biomasă, restituie solului importante cantităţi de materie organică şi fixează o cantitate mare de carbon atmosferic.

Din punctul de vedere al produselor fitosanitare şi transferului lor în mediu, observaţiile au scos în evidenţă că monocultura nu se distinge ca fiind mare consumatoare de pesticide, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în cultura de porumb din asolament.

Conform cercetărilor realizate pe mai mulţi ani, monocultura de porumb permite ca solul să fie mai permeabil, ceea ce vine în întâmpinarea măsurilor de mediu, în special a celor legate de transferul apei.

Irigarea monoculturii de porumb garantează durabilitatea modurilor de producţie. Irigaţiile permit creşterea randamentelor pe unitatea de suprafaţă, restituie materie organică în sol, deci asigură menţinerea fertilităţii acestuia. Irigaţiile sunt cele care pot garanta recolta, ele contribuie la amenajările agricole echilibrate în mediul rural, compensând handicapurile climatice sau zonele defavorizate.

Din punct de vedere ştiinţific, biodiversitatea trebuie să aibă în vedere trei nivele: ecologic (diversitatea ecosistemelor), specific (menţinerea numărului şi diversităţii ecosistemelor) şi genetic (variabilitatea în cadrul aceleiaşi specii).

Contrar ideilor preconcepute, monocultura de porumb se înscrie perfect în demersurile legate de durabilitate. Monocultura a demonstrat că răspunde obiectivului de a produce mai mult în contextul unei cereri mondiale aflate în continuă creştere.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.