UE își continuă elaborarea politicilor neștiințifice, antiinovare (I)
Modificarea genetică sau ingineria genetică a plantelor, prin selecție și reproducere, a fost practicată de oameni de mai bine de 10.000 de ani. Se numește agricultură. În ultima jumătate de secol, tehnicile ingineriei genetice moleculare mai noi au fost folosite pentru a modifica plante, animale, bacterii și alte organisme. Oamenii de știință pot muta genele dorite practic după interes dintr-un organism în altul sau pot modifica genele cu mare precizie, dar fără a introduce material din alte organisme.
Aceste tehnici mai noi de modificare genetică au creat progrese semnificative în medicină, cum ar fi producția de medicamente de succes și tehnici de terapie genetică umană pentru tratarea cancerului și a bolilor genetice.
Și în agricultură, beneficiile includ alimente de calitate înaltă:
■ plante rezistente la boli, dăunători și secetă;
■ utilizarea mai redusă a pesticidelor și îngrășămintelor chimice;
■ randamente mai mari care economisesc apa și reduc terenul necesar agriculturii.
În ultimul deceniu, tehnologia de „editare a genelor“ prin tehnici precum RPSIGR („repetări palindromice scurte interspațiate în grupe regulate“) a perfecționat și mai mult precizia ingineriei genetice, în comparație cu tehnologia ADN-ului recombinant, care există de mai bine de o jumătate de secol. Adaptată pentru utilizarea în laborator, din sistemele naturale de editare a genomului, găsite în bacterii, editarea genelor devine rapid metoda preferată de reproducere.
SUA, Canada și alte 11 țări, inclusiv Argentina, Australia și Brazilia, au emis o declarație comună în 2018, susținând în aplicațiile agricole biotehnologia de precizie – adică editarea genelor – în care afirmă că guvernele ar trebui să evite distincțiile arbitrare și nejustificate între produsele finite derivate din biotehnologia de precizie și produse finite similare obținute prin alte metode de producție.
Această recomandare derivă din înțelegerea noastră de bază că natura riscului unui organism este în funcție de mai multe aspecte precum toxicitatea, patogenitatea și invazivitatea. Mai mult, dacă există diferențe, acestea derivă din faptul că tehnicile moleculare de inginerie genetică sunt mai precise și mai previzibile.
În ciuda acestor adevăruri, Parlamentul European plănuiește încă o dată să impună în mod arbitrar și ilogic reglementări mai stricte asupra majorității produselor rezultate în urma editării genetice. Parlamentarii europeni au propus o nouă lege – adică o nouă reglementare – pentru organismele numite în mod obișnuit „tehnologii genetice noi“ sau TGN.
Propunerea acoperă plantele care conțin material genetic din aceeași plantă (mutageneză vizată) sau din plante încrucișabile (cisgeneza, inclusiv intrageneza).
Plantele transgenice care conțin material genetic de la specii neîncrucișabile vor rămâne supuse legislației privind OMG-urile așa cum este astăzi.
OMG-urile sunt în esență sinonime cu organisme modificate cu tehnologia ADN recombinat.
Birocraților le place să inventeze pseudo-categorii noi, fără sens, pentru a justifica un tratament discriminatoriu – în acest caz, o reglementare excesivă.
Ei susțin că obiectivul este de a face sistemul alimentar mai durabil și mai rezistent prin dezvoltarea de soiuri de plante îmbunătățite care sunt rezistente la climă, la dăunători, cu randament mai ridicat sau care necesită mai puține îngrășăminte și pesticide. Dar, o reglementare excesivă nu va realiza acest lucru, iar politica europeană și abaterea reglementărilor vor asigura că aceste obiective nu sunt îndeplinite.
Noua propunere creează și mai multe pseudocategorii noi, lipsite de sens, care ar fi supuse unor reglementări disparate, dar aș sublinia că diferitele metode de modificare sunt fără diferențe semnificative, fiind irelevante pentru evaluarea riscului.
Toate aceste categorii folosesc „nucleaze direcționate pe site“ (NDS) pentru a face anumite modificări genetice. Propunerea UE creează două categorii diferite și două seturi de reguli pentru TGN. Plantele rezultate în urma TGN-1, care sunt considerate echivalente cu cele convenționale (adică mai „naturale“), ar fi exceptate de la cerințele oneroase ale legislației privind OMG-urile, în timp ce plantele TGN-2 ar fi încă supuse cerințelor mai stricte. În ciuda preciziei și predictibilității sale mai mari în comparative cu tehnologiile convenționale de reproducere, a fost reglementată mult mai strict și, în unele țări, chiar interzisă.
Dacă totul pare confuz, este și din cauza faptului că provine din eșecul de înțelegere manifestat de unii legiuitori și autorități de reglementare de a recunoaște că există un proces continuu de modificare genetică sau inginerie și că utilizarea unei tehnologii sau a alteia nu este un factor determinant al riscului, exceptând faptul că tehnicile moleculare sunt mai precise și mai previzibile.
Deoarece modificările NDS-1 și NDS-2 nu implică introducerea niciunui ADN străin și sunt considerate echivalente cu reproducerea convențională, acestea ar fi reglementate drept culturi „convenționale“ sau „naturale“ de către un număr de optsprezece țări.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU
(va urma)