UE deschide piaţa pentru carnea de porc din România
România va putea să exporte carne de porc în Uniunea Europeană începând cu data de 1 ianuarie 2014. Pentru a avea însă acces pe această piaţă, producătorii locali trebuie să urmeze câteva etape. În primul rând, trebuie să comunice Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor intenţia de a livra carne pe piaţa comunitară. O altă condiţie este să obţină acceptul Direcţiilor Agricole Judeţene în acest sens, afirmă Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).
Reprezentantul patronatului susţine că decizia UE deschide nu doar piaţa comunitară pentru producătorii români, ci şi pieţele din ţările terţe. Ladoşi dă drept exemplu statele din fosta Republică Iugoslavă sau cele desprinse din fostul bloc sovietic, care respingeau până acum carnea românească pe motiv că aceasta nu este „agreată“ de UE.
„Concurenţa este deschisă. Producătorii locali trebuie să-şi demonstreze acum capacităţile de negociere. Dacă UE şi-a dat acceptul, atunci şi alte pieţe se deschid“, a precizat Ladoşi.
O oportunitate bună la export ar putea fi piaţa Georgiei, unde preţurile la carnea de porc sunt duble faţă de cele practicate la noi. Motivele sunt efectivele în scădere din această ţară ca urmare a unor epidemii, dar şi a embargoului impus de Rusia, a spus Ladoşi. Nu în ultimul rând, China ar putea fi o destinaţie importantă pentru produsele româneşti şi chiar Rusia, dacă autorităţile sanitar-veterinare din această ţară îşi dau acordul în acest sens.
Ioan Antoci, director general Suinprod Roman, susţine că deschiderea pieţei UE din 2014 este o şansă pentru România care trebuie valorificată, mai ales în momentele în care apar „oportunităţi“.
O posibilă destinaţie pentru carnea românească ar putea fi ţările din Vest, în special Germania, unde există destulă cerere pe piaţă, iar preţurile sunt mult mai mari comparativ cu cele de la noi; la piese, de exemplu, sunt chiar duble, spune Antoci. El susţine că România poate face faţă cerinţelor comunitare din punctul de vedere al calităţii cărnii, mai ales că la noi animalele sunt hrănite mai bine, spre deosebire de fermele din Vest, unde se foloseşte soia OMG sau reziduuri din industria alimentară.
Potrivit datelor Rabobank, în trimestrul trei al acestui an preţul la carnea de porc s-a mărit cu două cifre în majoritatea ţărilor producătoare, pe fondul investiţiilor realizate de ferme în vederea respectării reglementărilor UE în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor.
La rândul lui, Ştefan Pădure, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii şi preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), susţine că trebuie reluate vechile canale care au funcţionat înainte. În ceea ce priveşte volumele disponibile pentru export, acesta spune că trebuie să fim realişti şi să ţinem cont în primul rând de „disponibil“. La carne de porc, cel puţin, România este un importator net, mai mult de jumătate din necesar fiind asigurat din import. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în primele şase luni ale acestui an importurile de carne de porc au atins 57.587 de tone în valoare de 98,1 milioane de euro, comparativ cu 63.020 de tone în sumă de 105,2 milioane de euro, în perioada similară din 2012. În acelaşi timp, importurile de porci vii au atins circa 17.430 de tone, nivel aproape similar faţă de aceeaşi perioadă din 2012.
„Trebuie să ne vedem locul şi cât putem acoperi astfel încât să nu ne întindem mai mult decât e plapuma“, afirmă Pădure cu referire directă la relaţia cu China, ţara care a anunţat că ar putea să importe din România 3 milioane de porci, 3 milioane de oi (ministrul Constantin a vorbit chiar de 4-5 milioane de oi) şi 500.000 de bovine.
„Cred că şi un oraş dacă reuşim să acoperim din China este foarte bine, nu trebuie să ne întindem la toată ţara“, a mai precizat Pădure.
Şapte ani de restricţii
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat recent că România va relua exportul de carne de porc în Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2014, după şapte ani de interdicţie. Până în prezent, România nu putea exporta carne de porc în UE decât din patru judeţe (Caraş, Timiş, Arad şi Bihor).
„Până acum nu aveam voie să exportăm carne de porc decât din patru județe, respectiv Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, dar acum putem să o facem din toate exploatațiile din România. Cred că veniturile sunt importante și că Ministerul Finanțelor, după această facilitate care se creează, va putea fi mulțumit, pentru că vorbim de un export care se poate face până la un miliard de euro. Acestea sunt cifre pe care le avem înainte de 1 ianuarie 2007 și care au fost oprite la acea dată“, a declarat Daniel Constantin.
UE a interzis la 1 ianuarie 2007 livrările de carne şi produse procesate din carne de porc de la firme româneşti, în urma apariţiei unor focare de pestă porcină. Potrivit datelor ANSVSA, în România există în prezent 218 exploatații comerciale acreditate pentru export, cu 1,8 milioane de porci, iar 42 au deja acreditare.
Ioana GUŢE