Evoluţii pe piaţa mondială agroalimentară (1 din 2014)
Preţul grâului a fost în uşoară scădere în ultima perioadă, atingând nivelul de 205,7 euro/tonă în cazul livrărilor din portul Rouen – Franţa în cazul grâului cu o calitate standard. Raportul dintre euro şi dolar face ca presiunea să crească în cazul grâului vândut în euro. Canada estimează o producţie de 37,5 milioane de tone, faţă de cele 33 de milioane estimate anterior. Cererea a rămas în creştere având în vedere solicitările venite din Egipt, Algeria şi Tunisia. În Europa activitatea de export rămâne susţinută, emiţându-se certificate de export aferente cantităţii de 572.846 tone, ceea ce a făcut ca totalul exportului să fie de 11,8 milioane de tone, faţă de 7,3 milioane de tone câte se înregistrau în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior. Cererea face ca preţul să se menţină la un nivel ridicat. Faţă de recolta anului 2013/14 operatorii rămân destul de atenţi, având în vedere condiţiile climatice din SUA.
Piaţa externă a porumbului
Preţul porumbului se înscrie pe o uşoară pantă ascendentă, ajungând la 177 euro/tona în cazul livrărilor FOB din luna ianuarie 2014. În Ucraina instabilitatea politică este un element de susţinere a preţului. Ucraina trebuie să găsească între 5-6 milioane de dolari pentru a susţine moneda naţională care este în continuă scădere faţă de dolarul american. În SUA cererea de porumb rămâne susţinută, exportul fiind de 593.000 tone, ceea ce duce totalul la 25,4 milioane de tone, faţă de 12,17 milioane de tone în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior.
Piaţa externă a orzului
Preţul orzului a scăzut pe piaţa internaţională ca urmare a presiunii exercitate de producţia din Canada, care a atins un nivel de cca 10 milioane de tone. Având în vedere că producţiile au fost bune la nivel mondial, balanţa orzului furajer este destul de încărcată. Preţul grâului nu a dus la susţinerea suficientă a preţului orzului furajer.
Piaţa externă a oleaginoaselor
Soia. Detensionarea balanţei rapiţei a avut efecte şi asupra pieţei soiei şi complexului acesteia. China a anunţat importuri de 1,2 milioane de tone, însă există o oarecare tensiune pe piaţa mondială a soiei, ceea ce face ca pe termen lung preţul oleaginoaselor să fie influenţat într-o oarecare măsură.
Preţul florii-soarelui a fost influenţat de evoluţia preţului celorlaltor oleaginoase. Producţiile bune, mai ales din estul european, fac ca balanţa florii-soarelui să fie echilibrată.
Preţul rapiţei a scăzut la un nivel de 379 euro/tona FOB Moselle Franţa în cazul livrărilor din luna februarie 2014. Preţul este influenţat şi de producţia bună a Canadei de rapiţă de 18,5 milioane de tone, faţă de cele 16 milioane de tone estimate anterior. Producţia bună din Ucraina face bilanţul european să fie bun, ţinând cont de producţiile mai mici ale Franţei.
Datele statistice le gasiti in revista tiparita Lumea Satului, suplimentul Agro-Business
http://www.lumeasatului.ro/abonamente/browse/1-abonamente-revista-tiparita.html?sef=hc
Ilie Cristian SANDU