Share

În zilele de 14 și 15 februarie 2026, localitatea Trei Movile, județul Suceava, va fi gazda evenimentului tradițional Târgul de cai „La Ghiață”, dedicat pasionaților de cabaline, crescătorilor și publicului larg.

Sâmbătă, 14 februarie 2026, începând cu ora 9:00, va avea loc competiția internațională de tracțiune cu cai la dublu, eveniment central al târgului. Concursul se desfășoară exclusiv la tracțiune în pereche, cu participarea proprietarilor și îngrijitorilor de cai din România și din alte țări, în condițiile respectării regulamentului stabilit de organizatori și a normelor de bunăstare animală. Caii înscriși vor fi verificați sanitar-veterinar, iar competiția se va desfășura într-un perimetru special amenajat și securizat.

Duminică, 15 februarie 2026, tot de la ora 9:00, programul continuă cu târgul de cai, parada de frumusețe a cabalinelor, parada câinilor ciobănești de Bucovina, precum și extragerea câștigătorilor la tombolă, pe baza biletelor de intrare.

Organizatorii precizează că evenimentul nu beneficiază de finanțare, motiv pentru care se percepe taxă de acces. Taxa de intrare este de 20 de lei de persoană, parcarea autoturismelor costă 10 lei, iar copiii sub 10 ani beneficiază de acces gratuit.

Târgul de cai „La Ghiață” este organizat de SC Wind Invest Bucovina SRL, în colaborare cu Asociația Ecvestră „Caii Bucovinei”, cu sprijinul autorităților locale, care vor asigura buna desfășurare a evenimentului și siguranța participanților și a publicului.

Înscrierile pentru competiția de tracțiune se fac telefonic, iar organizatorii solicită confirmarea tuturor participanților pentru o bună desfășurare a concursului.

Pentru informații suplimentare și înscrieri, cei interesați sunt rugați să contacteze.

Ghiață Petrică – 0745 298 918

📧 ghiata.petria@gmail.com

Descarcă invitația

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Agro BUSINESS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.