Afaceri

Sulina, în conflict cu CE

Share

Comisia Europeană (CE) a solicitat României să se ocupe de aspectele necorespunzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei, ne-a informat Reprezentanța în România a CE.

Conform datelor primite, „Comisia este preocupată de procedurile deficitare de evaluare a impactului potenţial al dezvoltării turismului în această zonă care face parte din reţeaua Natura 2000“.

Solicitarea CE, generată de recomandarea lui Janez Potočnik, comisarul european pentru Mediu, ia forma unui aviz motivat, în conformitate cu procedurile de încălcare a dreptului Uniunii Europene. Dacă, în termen de două luni, autorităţile nu informează Comisia cu privire la măsurile luate, în vederea asigurării respectării legislaţiei UE în materie, CE poate transmite cauza Curţii Europene de Justiţie.

Menţionăm că autorităţile române au autorizat un proiect de dezvoltare a unor obiective turistice în Delta Dunării, pe coasta română a Mării Negre. Dezvoltarea plajei Sulina vizează construirea unor spaţii recreative, a unui punct de prim ajutor şi a unei infrastructuri de comunicaţii, într-o zonă care este protejată în temeiul directivei Păsări şi al directivei Habitate.

Traian DOBRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *