STOP vânzării terenurilor către străini!
Pământul nu este al nostru, este al generaţiilor viitoare. Aceasta este ideologia care stă la baza campaniei demarată în prima zi a târgului IndAgra de către Federaţia Pro Agro. Scopul acestei iniţiative este acela de conştientizare a dezavantajelor care vin la pachet cu vânzarea terenurilor către străinii care nu îndeplinesc anumite criterii, iar miza este strângerea a 500.000 de semnături în baza cărora federaţia să poată solicita modificări ale legislaţiei şi Constituţiei. Florentin Bercu, directorul federaţiei, spune că primul termen-limită propus pentru strângerea semnăturilor este 15 ianuarie 2017 şi că speră ca într-un an de zile campania să îşi atingă scopul.
Bercu Florentin, director Federaţia Pro Agro
„La solicitarea membrilor celor 15 organizaţii profesionale care fac parte din federaţia noastră, am iniţiat o campanie de strângere de semnături – avem nevoie de 500.000 de semnături – la finalul căreia să putem modifica legislaţia în vigoare, respectiv Legea nr. 17/2014 şi Constituţia. Ne dorim astfel să introducem criterii similare celor aplicate în celelalte state membre, prin care să protejăm terenurile agricole şi pădurile din România. Este bine ştiut că, deşi în alte ţări europene terenul poate fi cumpărat de către străini, aceştia trebuie să îndeplinească tot felul de condiţii.
Un exemplu este că trebuie să fii membru într-o organizaţie profesională, dar ca să poţi adera la o astfel de organizaţie trebuie să faci dovada faptului că ai avut activitate în agricultură cel puţin trei ani. Astfel de criterii ar trebui introduse şi în ţara noastră. Spre exemplu, un străin care vrea să cumpere teren aici ar trebui să aibă domiciliul în România de minimum cinci ani de zile sau să desfăşoare o activitate preponderent agricolă, să facă dovada că plăteşte taxe şi impozite către statul român pe perioadă îndelungată.
Principala problemă este că străinii care cumpără teren în România, în special cei care sunt din ţări din afara Uniunii Europene, încasează subvenţia europeană, dar toată materia primă o exportă în ţara lor. În plus, ar trebui să existe o limitare a suprafeţei vândute, undeva la 1500 de hectare pentru societăţi comerciale şi pentru persoane fizice mai puţin. Este important să facem asta pentru că, dacă vom rămâne fără terenuri, nu vom putea asigura securitatea şi siguranţa alimentară a acestei ţări. În acest context am solicitat preşedintelui Klaus Iohannis şi liderilor celorlalte partide politice să discute aceste aspecte în cadrul CSAT.
În primul rând ar trebui să aflăm ce suprafaţă de teren s-a vândut şi cât s-a arendat. Doar după ce vom avea aceste date vom putea stabili o strategie. Trebuie să ne gândim la ce vrem să încurajăm în agricultură, pentru că sunt regiuni unde se pretează fermele mari, în alte zone fermele mici, trebuie să mergem pe producţie integrată şi să adăugăm valoare materiei prime.“
Laura ZMARANDA
Sustinem demersul Pro Agro.
Buna ziua,
Linkul catre adresa petitei este: http://www.petitieonline.com/pastram_pamantul
Va rugam semnati ! 🙂