Se poate comerț fără protecția consumatorului? TTIP spune că da!
Despre cel mai important și cel mai vast acord comercial negociat între Uniunea Europeană și SUA (TTIP) au curs fluvii de cerneală și s-au purtat mii de ore de discuții între părți, implicate direct sau indirect în negocieri. America vrea cu orice preț acest acord, UE l-ar vrea și ea, dar societatea civilă nu îl agreează deloc. Și de aici zecile de manifestații împotriva acordului desfășurate în mai multe capitale europene. De curând, organizația ecologistă Greenpeace a intrat în posesia unor documente confidențiale din jurul discuțiilor din care se deduce că adoptarea acordului ar duce la coborârea standardelor în materie de siguranță alimentară și protecția mediului.
Prea multă putere în mâna corporațiilor
Greenpeace se opune Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), susținând că acesta ar acorda prea multă putere corporațiilor pe seama consumatorilor și guvernelor naționale. În acest sens, Greenpeace Olanda a dat publicității 248 de pagini de documente reprezentând 13 capitole, aproximativ jumătate din textul TTIP. Aceste documente datează de la începutul lunii aprilie, înaintea rundei de discuții care a avut loc la New York.
„Am făcut acest lucru pentru a da naștere unei dezbateri“, a precizat expertul pentru comerț al Greenpeace, Juergen Knirsch. „Cel mai bun lucru pe care Comisia Europeană îl poate face este să spună: «Ne pare rău am făcut o greșeal㻓, a adăugat Juergen Knirsch. Astfel, potrivit experților Greenpeace, documentele arată că SUA vrea ca Europa să înlocuiască așa-numitul „principiu preventiv“ care împiedică produsele potențial dăunătoare să ajungă pe piață când efectele lor sunt necunoscute sau disputate, cu o abordare mai puțin strictă. Documentele Greenpeace arată că TTIP ar duce la eliminarea acelor prevederi din protecția consumatorilor care blochează organismele modificate genetic și carnea tratată cu hormoni prin înlăturarea principiului preventiv al UE care impune o prudență în reglementare atunci când există îndoieli științifice cu privire la adecvarea unui produs pentru consumul uman.
Furtună într-un pahar cu apă?
De cealaltă parte, comisarul european pentru Comerț, Cecilia Malmstrom, a calificat aceste dezvăluiri drept „o furtună într-un pahar cu apă“. Aceasta a precizat că UE nu va face rabat de la principiile sale doar pentru a ajunge la un acord cu SUA înainte ca președintele Barack Obama să plece de la Casa Alba, în luna ianuarie 2017. „Dacă nu este suficient de bun trebuie doar să spunem. Ne pare rău, dar trebuie să luăm o pauză și să așteptăm următoarea administrație. Desigur se va pierde timp și elan, dar nu putem cădea de acord asupra un TTIP care nu este suficient de bun“, a subliniat comisarul european. La rândul său, negociatorul-șef pentru UE, Ignacio Garcia Bercero, a respins și el afirmațiile Greenpeace cu privire la principiul preventiv precizând că: „Am fost foarte clari că nu putem cădea de acord asupra a ceva ce implică modificarea regimului nostru de reglementare cu privire la organismele modificate genetic.“ Interesant este faptul că, încă de la debutul discuțiilor privind TTIP, activiștii de mediu au cerut dezvăluirea tuturor documentelor din acest dosar, însă oficialii de pe ambele maluri ale Atlanticului au subliniat importanța secretului negocierilor pentru a se ajunge la cel mai bun acord posibil.
Ce vor americanii?
SUA negociază în acest moment două acorduri, unul negociat cu UE (TTIP) și altul negociat cu alte 12 țări din lume (printre care se numără Canada, Japonia, Singapore Mexic sau Malaezia) numit Acordul privind Parteneriatul Trans-Pacific (TTP). Și, potrivit unui articol publicat de președintele american Barack Obama în cotidianul Washinton Post, SUA trebuie să dicteze condițiile comerțului mondial. „Ridicarea zidurilor pentru izolarea proprie de economia globală nu face decât să ne izoleze de posibilitățile enorme. Dimpotrivă, America trebuie să dicteze regulile economiei mondiale. Alte țări trebuie să joace exclusiv după regulile stabilite de America și partenerii ei. Parteneriatul Transpacific este anume ceea ce ne va permite acest lucru“, scrie Obama în ziarul menționat. „Lumea se schimbă și totodată se schimbă și regulile. SUA, dar nu țări precum China trebuie să le scrie“, a adăugat președintele. „Mai pe scurt, odată cu intrarea în vigoare a TPP, producătorii americani vor putea exporta mai mult decât produc acum. Iar aceasta înseamnă creșterea numărului de locuri de muncă (în SUA)“, conchide Obama. TTP urmează a fi ratificat de fiecare țară prezentă în acord, iar în SUA acest lucru trebuie să îl facă Congresul. Dar republicanii, care constituie majoritatea, pledează împotriva acordului.
Bogdan PANȚURU