Alianța Industriei Semințelor din România (AISR), în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă (SCDA) Turda, a organizat marți, 24 iunie, cea de-a treia ediție a evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante”, o inițiativă dedicată promovării cercetării agricole și evidențierii rolului esențial al ameliorării plantelor în dezvoltarea unei agriculturi moderne și competitive.
Gazda evenimentului a fost SCDA Turda, instituție de prestigiu aflată în rețeaua Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), condusă de directorul general, dr. ing. Florin Marian Russu.
Evenimentul a reunit jurnaliști, fermieri, cadre didactice, cercetători, specialiști agronomi și reprezentanți ai industriei semințelor, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență între actorii implicați în dezvoltarea agriculturii românești.
Devenită deja o tradiție anuală, întâlnirea a adus în atenție atât realizările cercetării autohtone în domeniul ameliorării plantelor, cât și provocările cu care se confruntă specialiștii în contextul actual al schimbărilor climatice și al nevoii de creștere a productivității agricole.
Vizită în câmpurile experimentale și laboratoarele de cercetare
Programul a debutat cu o vizită în câmpurile experimentale ale SCDA Turda, unde participanții au avut ocazia să observe rezultatele activității de ameliorare desfășurate în cadrul stațiunii.
În sectorul dedicat cerealelor păioase au fost prezentate 17 soiuri de grâu de toamnă, dintre care opt sunt deja înscrise în Catalogul Oficial al Soiurilor din România, alături de linii aflate în testare pentru omologare.
De asemenea, au fost expuse trei soiuri de grâu de primăvară și umblător, trei soiuri de ovăz de primăvară și cele mai recente creații din domeniul orzoaicei de primăvară, incluzând patru soiuri omologate și alte trei aflate în proces de înregistrare.
Vizita a continuat în câmpul de ameliorare a soiei, unde au fost prezentate cele 19 soiuri dezvoltate la Turda și înscrise în Catalogul Oficial al Soiurilor, precum și noi linii cu perspective de omologare.
În loturile experimentale de porumb, participanții au putut analiza cei 11 hibrizi omologați de SCDA Turda, aparținând unor grupe diferite de maturitate FAO, de la 270 la 380. Portofoliul stațiunii include și un hibrid de porumb dulce, rezultat al activităților de cercetare și ameliorare.
Agenda evenimentului a inclus și o vizită în laboratorul de biotehnologii al stațiunii, unde cercetătorii efectuează analize moleculare și de chimie analitică utilizând tehnologii moderne precum PCR, electroforeză orizontală, cromatografie lichidă de înaltă performanță (HPLC) și spectrofotometrie.
SCDA Turda, un reper al cercetării agricole românești
„Având o istorie de peste șapte decenii dedicate ameliorării plantelor și dezvoltării tehnologiilor agricole de vârf, SCDA Turda este un important furnizor de material genetic pentru Transilvania și un jucător strategic la nivel național”, a declarat directorul general al instituției, dr. ing. Florin Marian Russu.
Stațiunea este recunoscută pentru contribuțiile sale în dezvoltarea unor soiuri performante de grâu, adaptate condițiilor pedoclimatice din România, pentru crearea de hibrizi de porumb cu potențial ridicat de producție și pentru activitatea de ameliorare a soiei, domeniu în care reprezintă principalul centru autohton de cercetare. Totodată, SCDA Turda a dezvoltat soiuri de orz de primăvară apreciate pentru productivitate și pentru calitățile necesare industriei de malț și bere.
Semințele certificate, fundamentul unei agriculturi performante
În cadrul evenimentului, directorul executiv AISR, Alina Mihai, a prezentat campaniile desfășurate de organizație pentru promovarea utilizării semințelor certificate în agricultura românească.
Aceasta a evidențiat rezultatele inițiativei „Alege ETICHETA”, derulată anul trecut, care a urmărit să consolideze încrederea fermierilor în sistemul de certificare a semințelor și să evidențieze rolul etichetei oficiale ca garanție a calității.
Campania continuă și în acest an sub denumirea „CertiSeeds”, având ca obiectiv informarea fermierilor cu privire la beneficiile utilizării semințelor certificate și la diferențele dintre acestea și materialul semincer provenit din surse necontrolate.
Potrivit AISR, aproximativ trei din patru fermieri din România utilizează în prezent semințe certificate, ceea ce demonstrează atât progresul realizat în ultimii ani, cât și necesitatea continuării eforturilor de educare și informare în sectorul agricol.
Noile Tehnici Genomice, oportunitate pentru agricultura europeană
Un alt subiect important abordat în cadrul evenimentului a fost adoptarea noului regulament european privind Noile Tehnici Genomice (NGTs).
Președintele AISR, Andrei Măruțescu, a subliniat importanța votului exprimat recent de Parlamentul European, considerând că acesta marchează un moment de referință pentru viitorul agriculturii europene și pentru inovarea în domeniul ameliorării plantelor.
„Aprobarea regulamentului reprezintă o cotitură pentru agricultura europeană și pentru valorificarea progreselor științifice în beneficiul fermierilor. Este pentru prima dată după două decenii când Uniunea Europeană își deschide porțile cercetării și inovării în domeniul ameliorării plantelor”, a declarat acesta.
Adoptarea noului cadru legislativ va permite introducerea pe piața europeană a plantelor obținute prin tehnici moderne de editare genomică, oferind noi oportunități pentru dezvoltarea unor soiuri și hibrizi mai rezistenți la stres climatic și mai bine adaptați provocărilor actuale ale agriculturii.
Cercetarea și ameliorarea plantelor, cheia competitivității agriculturii
Prin această ediție a evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante”, organizatorii au reafirmat importanța investițiilor în cercetare și inovare pentru dezvoltarea unei agriculturi sustenabile și competitive.
Dialogul dintre cercetători, fermieri, mediul academic și reprezentanții mass-media a contribuit la o mai bună înțelegere a proceselor complexe care stau la baza creării noilor soiuri și hibrizi, capabili să răspundă provocărilor actuale ale agriculturii.
AISR anunță că va continua să susțină inițiative menite să apropie activitatea de cercetare de fermieri și de publicul larg, promovând transferul de cunoștințe și valorificarea inovației în fermele din România, în beneficiul întregului sector agricol.


