Scăderea TVA, praf în ochii… oamenilor
Iată că deja a trecut o lună de la scăderea mult-discutatului, mult-trâmbiţatului și prea mult-analizatului TVA la alimente. De câștigat, am câștigat… câţiva bănuţi în minus la unele produse. De fapt, tot acest circ cu scăderea TVA nu a rezolvat fondul problemei. De 25 de ani se jonglează cu sintagme de genul „nivel de trai“ sau „putere de cumpărare“, dar realitatea crudă ne arată că o mare parte a românilor sunt tot săraci. Iar, în cazul în care au venituri mari, sunt îndatoraţi la bănci. Deci tot săraci…
„Reflexul“ mâncării
După zeci de ani de comunism, de lipsuri și mai ales după crunții ani ’80, când până și pâinea se cumpăra pe cartelă, românii și-au format un așa-zis „reflex al consumului“ alimentar. Adică, de unde n-au avut înainte, după anii ’90 au dat pur și simplu năvală în magazinele alimentare. Și au rămas la fel de „pofticioși“ și acum, după 25 de ani.
Astfel, potrivit statisticilor, românii dau aproape jumătate din banii câştigaţi (45%) doar pe mâncare, în timp ce statisticile neoficiale spun că ar da mai mult de 60% din bani… La nivel european, situaţia este însă cu totul alta. Un polonez alocă pentru mâncare circa 92 de euro, adică 22% din venitul lunar de 380 de euro. Şi la francezi doar 13% din venitul lunar este cheltuit pe alimente. Și profită din plin. Care ar fi explicația? Simplu, după aderare în România preţurile alimentelor s-au aliniat celor din UE, în timp ce salariile sunt chiar şi de 8 ori mai mici.
Câteva exemple
Cât îl costă pe un român un kg de mere, o pâine, un kg de piept de pui, un litru de lapte și un kg de roșii? Aproximativ 7,5 euro, adică 3,6% din venituri, în condițiile unui salariu minim de 205 euro. Cât îl costă pe un vecin de-al nostru maghiar același coș cu produse? 8 euro… Cam 2,4% din salariul minim, care în Ungaria e de 328 de euro. Dacă e să ne mutăm mai în vestul Europei, situația devine cu totul alta. Diferențele nu mai sunt atât de mici. De exemplu, un cetățean german plătește pentru produsele enumerate mai sus mai mult ca un român, adică circa 13 euro. Dar această sumă reprezintă doar 0,95% din banii cheltuiți din salariu… Și asta pentru că în Germania salariul minim este de 1.428 de euro. Să luăm un alt exemplu, Grecia. Aici, pentru aceleași produse, un grec scoate din buzunar aproximativ 11 euro, adică 1,7% din salariul minim, care este de aproape 690 de euro. În Slovenia se cheltuieşte și mai puțin pe mâncare. Adică 1,4% din salariul minim, care este de 790 de euro. Mai prost ca noi stau doar bulgarii, care au un salariu minim de 174 de euro.
Explicațiile
Prima…
Se știe deja că, în economia de piață, pentru producători și retaileri „obiceiurile de consum“ sunt cruciale pentru afaceri. Și se profită din plin de nesațietatea românilor când vine vorba de mâncare. Totuși, de ce avem prețuri la alimente atât de mari raportate la venituri? „Guvernul are niște pârghii, cum ar fi creșterea salariului minim. Dar, până la urmă, chiar și această creștere trebuie recunoscută de economie și mă refer aici la performanța companiilor. De aceea, dacă guvernul ar crește prea mult salariul minim, oamenii de afaceri ar protesta pentru că, zic ei, le cresc costurile. Sigur, parțial e adevărat. Pentru că întrebarea care se pune, până la urmă, este de ce sunt atât de mulți oameni cu salariu minim în România? De fapt, este vorba de o optimizare fiscală deficitară, dar și de un soi de înapoiere a economiei românești. E foarte posibil ca unele produse alimentare să fie mai scumpe în România decât în alte țări din Uniunea Europeană. Dar cred că mai întâi ar trebui să vedem modul în care se aranjează politica prețurilor. Pentru că prețurile se duc, în cele din urmă, în zona cea mai înalt posibilă, zonă care este, în cazul României,
într-un context european“, ne-a declarat analistul economic Constantin Rudnițchi. Totuși, continuă economistul, „aici companiile au în general cheltuieli mult mai mari cu alte activități, conexe comerțului, cum ar fi armatele de contabili și avocați existente la noi necesare în „lupta“ cu instituțiile, dar și cu legislația românească. Chiar și așa, poate că unele prețuri mari și exagerat de mari comparativ cu mărfurile similare din Occident nu se justifică. Ca o concluzie, românii au și un temperament de consum orientat spre mâncare care, desigur, este speculat. Și oricine și oriunde în lume ar specula povestea asta…“
A doua…
Despre Ilie Șerbănescu se știe că este un economist cu experiență care, la un moment dat, a fost ministrul Finanțelor. „Problema salariilor și problema prețurilor, deși se întâlnesc în piață, nu au legătură. Teoretic… Dar, vreau să atrag atenția că acest fapt nu s-a adus în discuție (la nivel politic – n.r.), deși a existat și există o mare tentație, pentru că în viața reală bineînțeles că au legătură… Deci nu s-a adus în atenție, nu pentru că nu au legătură, ci pentru că această întâlnire salarii-prețuri de pe piața românească este principalul instrument de extracție a «sevei» economiei românești de către birocrații de la Bruxelles. Aceștia, practic, te obligă să generalizezi doar prețurile, iar salariile sunt așa cum sunt. Și tocmai atunci se produce «extracția» de care vorbeam. Tovarășul Lenin, la vremea lui, spunea despre capitalism că nu ei au împărţit lumea dintr-o „răutate“ a lor, a capitaliștilor, ci îi obligă profitul… Așa și acum… Nu că ar fi răi cei de la Bruxelles… Ei tocmai din asta trăiesc. De exemplu, dacă eu vând roșiile la fel ca în Spania sau Italia, unde au salarii de 5-7 ori mai mari, ei trăiesc pe seama celor mai săraci. E firesc… Nu se va spune asta niciodată“, explică Șerbănescu.
Crudul adevăr
„Occidentalii asta fac de sute de ani – trăiesc pe seama altora. Bunăstarea lor provine de la alții. De obicei, din colonii… Iar acum UE, care strânge laolaltă cele mai mari foste state coloniale, a creat un sistem economic inteligent, care, chipurile, te primește înăuntru și-ți impune propriile reguli. Și asta în condițiile în care ei demult au poziții dominante pe piață, iar noi nu vom ajunge în acele poziții privilegiate niciodată. Este imposibil… Această problemă, a discrepanței prețuri-salarii, are conotații deosebit de grave. De ce? De exemplu, oficialii noștri spun că nu putem avea salarii comparabile cu cei din UE pentru că nu avem productivitate… Problema e că, oricum aș calcula această productivitate ea, chiar dacă apare de 3,4,5 ori mai mare decât la noi, salariile sunt de 10 ori mai mari. Deci teoria cu productivitatea nu se susține. De unde diferența? Din fostele „reflexe“ economice coloniale. Nimeni nu poate spune concret de ce un salariu este de 8-10 ori mai mare în Germania decât în România, când productivitatea e mai mare doar de 4 ori în Germania decât în România. De fapt, nu vor să dea nicio explicație, pentru că o cunosc foarte bine, dar „democrația“ nu îi lasă să spună că, în fapt, e o diferență de statut între țări“, conchide Ilie Șerbănescu.
Bogdan PANȚURU