Roşii olteneşti din seminţe bulgăreşti

De mult timp, zona de sud a judeţului Olt este recunoscută ca fiind una propice cultivării legumelor. Roşii, ardei, gogoşari, vinete par a creşte ca-n poveste, mari şi frumoase, însă nu graţie unei magii specifice basmelor, ci printr-o muncă susţinută, grea, de multe ori jucată la ruleta rusească a capriciilor vremii.

Familia Bogdan, Liviu şi Daniela, lucrează de aproape 20 de ani în legumicultură. De curând, cu fondurile obţinute prin măsura 112, şi-au ridicat un solar. Investiţia făcută pare a-i fi ajutat şi mulţumit deopotrivă, din moment ce afirmă că legumicultura este o afacere care merită, totuşi, cu riscurile aferente, realizată. „Pentru obţinerea fondurilor prin măsura 112 am fost ajutaţi de primarul din comuna noastră, Vişina Nouă, care reprezintă şi GAL-ul. Cu cei 40.000 de euro am reuşit să ridicăm această seră de 26 ari. Investiţia totală s-a ridicat la 70-80.000 de euro şi a durat cam două săptămâni să o ridicăm. A fost proiectată şi executată în regie proprie. Ne-am documentat de pe internet, de pe la alţi legumicultori din zona Izbiceni ori Valea Oltului. Am luat măsurile, materialele necesare, folia, clipsurile, ţevile şi ne-am apucat de treabă. Folia este adusă de o firmă din Israel, are o grosime de 1,7 mm şi o garanţie de 7-8 ani. Aici urmează să punem roşii de primăvară, avem deja răsadul semănat. Dacă vorbim de materialul săditor, acesta este de import. Am ales o sămânţă bulgărească. Roşiile din sămânţă românească nu sunt timpurii şi nu rezistă aşa bine la transport. Dacă mergem cu ele la piaţă şi stăm două zile ale noastre crapă.“

Investiţie cu amortizare rapidă

Prima oară, familia Bogdan a accesat fondurile europene în 2012. Le-a fost însă refuzat proiectul ca neeligibil deoarece aveau probleme cu actele de proprietate: casa era a lor iar terenul pe numele tatălui. Odată remediată problema au primit sprijinul GAL-ului şi a fost mai uşor. De meserie zootehnist, în lipsa locurilor de muncă, Liviu a trecut de la meseria de bază în legumicultură. Numai soţia profesează ca asistentă medicală. „În câmp vom pune în jur de 20 ari de roşii pe arac, 30 ari de ardei kapia şi tot atâta gogoşari şi vinete. Numai sămânţa pentru ele costă în jur de 10.000 de lei. Însă de când avem solariile se poate amortiza repede investiţia, pentru că în felul acesta sunt două culturi, după roşii punem ardei kapia sau gogoşari. Odată cu ridicarea solarului am crescut suprafaţa cu 26 ari, dar a fost o primă etapă. Când vom primi a doua tranşă de bani ne gândim să mai ridicăm un solar similar, la fel de modern, cu aer pe capete, pe laterale. E o investiţie mare, dar merită, pentru că se poate lucra în interior indiferent de temperatura de afară. În plus, se poate recupera în 2 ani.

După părerea mea legumicultura este o afacere care merită făcută. Pe de altă parte, deşi avem certificat de producător de la Primărie, ducem marfa la depozitele de legume de la Vâlcea, Bucureşti, Braşov. Prefer aşa pentru că nu am timp să stau în piaţă să vând. Pe viitor, mă gândesc să mai accesez şi alte fonduri europene. Am vrea să ne dezvoltăm, ne-ar mai trebui un tractor, o centrală pentru încălzirea serei, să avem producţie cât mai timpurie“, spune cu un aer optimist Liviu Bogdan.

„Răsadul“ cu dorinţe

Cei mai mulţi locuitori ai comunei Izbiceni, judeţul Olt, de când se ştiu, au un legământ moştenit de generaţii cu pământul care-i hrăneşte încă din vremea când abia se formau vetrele viitoarelor sate. Şi tot de când se ştiu scurmă terenul din ogradă şi pe cel de la câmp ca să planteze răsadurile cu legume. Unii poate ar vrea să facă şi altceva, însă, ca într-o vrajă sau ca într-un blestem, solul nu-i lasă să se abată de la îndeletnicirea lor dintotdeauna: legumicultura. Gigi şi Ionela Stanciu nu ies nici ei din „regula jocului“. „Mă ocup de 15 ani de legume, pe care, în momentul de faţă, le cultiv pe o suprafaţă protejată de 36 ari şi în câmp de 2 ha. Lucrăm singuri, nu avem o altă forţă de muncă. Anul trecut ne-a fost foarte greu. Legumicultura e o loterie, atât din cauza capriciilor vremii, cât şi din cauza faptului că muncim, ne zbatem, dar nu avem piaţă de desfacere. Asta e cea mai mare problemă. Ar fi bine dacă ar exista un sistem, reglementat cumva astfel încât marfa să fie preluată, iar noi, producătorii, să ne vedem de treabă, să nu ne mai ocupăm de valorificare. Lucrăm singuri şi este greu, fiindcă nu avem timp să stăm cu marfa în piaţă, la tarabă. În plus, la piaţă trebuie să vinzi marfa în 3-4 zile, că altfel se strică. În depozite, la temperatură controlată, ar putea rezista mai mult, însă parcă suntem singuri, muncim în pustiu. Aici este zonă legumicolă, şi cum nu avem ce lucra altceva, este singura sursă de venit. În felul acesta încercăm să ne menţinem pe linia de plutire, e o formă de supravieţuire“, spune cu obidă Gigi Stanciu.

„Misiunea pătlăgica“ şi „operaţiunea gogoşarul“

Prin măsura 112, familia Stanciu a obţinut 40.000 de euro. Cu aceşti bani au achiziţionat o freză şi un tractor mic, dar cu putere mare. Ce e drept, şi-ar mai dori ei şi o centrală pentru a încălzi mai eficient sera, astfel încât să ajungă la piaţă mai devreme cu legumele. „Faţă de 2013, când a fost un an de cotitură din cauza condiţiilor meteo, dacă şi 2014 ar fi fost la fel, ne-ar fi doborât de tot. Chiar şi aşa vremea ne-a jucat feste. În toamnă am fost nevoiţi să aruncăm toată producţia de gogoşari, pentru că a venit ninsoarea devreme şi a compromis totul. Dar am uitat întâmplarea asta şi mergem mai departe. Deja am semănat, avem pregătite răsadurile şi aşteptăm momentul potrivit să le plantăm în câmp. În ce priveşte materialul săditor, la roşii mergem pe soiuri olandeze iar la ardeiul gras şi kapia pe cele bulgăreşti. Este adevărat că nu mai au gustul de odinioară, însă nu le dăm prea multe îngrăşăminte. Clienţii sunt mulţumiţi, că altfel nu ar mai veni să cumpere de la noi. Din păcate avem probleme cu nişte insecte, numite tripşi, care ne strică rău cultura din faza de răsad şi până la fructificare. Suntem nevoiţi să tratăm cu insecticide, fungicide, însă nu întotdeauna eradicăm problema. Mai primim sfaturi de la cei care le vând, însă nu putem vorbi de consultanţă agricolă de specialitate. Am vrea să facem agricultură ca la carte, însă tot pe metode empirice mergem“, se plânge Gigi. Dar cum primăvara deja bate la uşă, pentru familia Stanciu, misiunea pătlăgica şi operaţiunea gogoşarul continuă.

Patricia POP
Paul ROGOJINARU