România a avut cândva mecanizare proprie pentru agricultură

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial România a transformat fabrica de avioane IAR Braşov în uzină de tractoare.

În decembrie1946 afost fabricat primul tractor românesc IAR-22 cu roţi metalice prevăzute cu pinteni. Uzina s-a perfecţionat continuu şi în 1950 s-au fabricat tractoare pe şenile KD-35, KDP, precum şi tractoare pe roţi, de putere mai mică – U-2, U-22, U-26.

Din1963 aînceput construcţia tractorului U-650,  robust şi performant, care a asigurat mecanizarea lucrărilor agricole şi din alte domenii (transport, industrie etc.). Acest tractor se mai găseşte şi astăzi după 30-40 ani pe ogoarele noastre, realizând lucrări de calitate.

Începând cu anul 1968 s-a fabricat o gamă largă de tractoare din grupa 400 cu cele mai diverse distincţii (legumicultură, viticultură, pomicultură, lucrări pe terenuri în pantă etc.)

În 1975 s-a fabricatla Craiovatractorul TIH-445, iar în 1976-1977 afost omologat tractorul A-1800A.

Tot din1976 aînceput construcţia de tractoare pe şenilela Miercurea-Ciuc.

În 1962 se fabricaseră deja 100.000 tractoare româneşti, iar în 1974 s-a ajuns la 400.000 tractoare de diferite tipuri.

Calitatea şi performanţele tractoarelor româneşti se pot demonstra prin aprecierile obţinutela Târgurileinternaţionale de profil. Astfel:

– în 1965 tractorul U-650 aobţinut medalia de aurla Leipzig;

– în 1974 tractorul U-550 aobţinut medalia de aurla Leipzig;

– în 1976 tractorul TIH-445 aobţinut medalia de aurla Zagreb;

– în 1982 tractorul SV-445 aobţinut medalia de aurla Leipzig.

În afară de Braşov, au început să se fabrice tractoarela Craiova(TIH-445 şi A-1800),la Miercurea-Ciuc(tractoare pe şenile),la Codlea(HC-445) şila Timişoara(tractoare mici pentru vie).

Se ajunsese ca în România să se fabrice peste 30 tipuri de tractoare de bază cu peste 300 tipodimensiuni, de la 25-30 CP până la 180 şi chiar 360 CP, pe roţi şi pe şenile. În agricultură se găseau peste 180.000 tractoare.

Datorită calităţilor deosebite, se exportau peste 80% din producţia de tractoare în peste 100 ţări de pe toate continentele.

Deci, din punctul de vedere al asigurării bazei energetice, agricultura era bine înzestrată. Tractoarele româneşti s-au dovedit a fi robuste, uşor de întreţinut şi, mai ales, uşor de exploatat.

În afară de uzinele de tractoare, în România se înfiinţaseră şi suficiente fabrici producătoare de maşini şi utilaje agricole, de la cele mai simple (pluguri, grape) până la cele mai complexe (combine de recoltat).

Existau peste 40 de asemenea fabrici în diferite zone ale ţării, fiecare fiind specializată pe diferite tipuri de utilaje care să asigure mecanizarea tuturor lucrărilor agricole.

Dintre acestea au mai rămas puţine: Semănătoarea, Ceahlău-Piatra-Neamţ, MAT Craiova ş.a.

De remarcat este faptul că toate aceste mijloace de dotare a agriculturii erau destul de accesibile producătorilor agricoli şi, mai ales, piesele de schimb nu erau atât de împovărătoare ca cele pentru maşinile din import.

Dacă se ducea o politică raţională, se puteau îmbunătăţi în continuare performanţele tractoarelor şi maşinilor agricole româneşti şi se putea asigura dotarea agriculturii fără cheltuieli înrobitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU