Riscuri majore ale agriculturii de mâine!

Share

Ruralitatea a fost mult timp în centrul economiei românești, în vreme ce în alte țări europene, cum ar fi Regatul Unit, industrializarea timpurie a făcut ca micii fermieri să dispară. Cu toate acestea, după al Doilea Război Mondial, micile ferme familiale au cedat locul producției industriale și au început să fie controlate științific. Fermierii au înțeles rapid oportunitățile create de inovație. Astfel, numărul fermierilor a scăzut, în timp ce productivitatea agricolă a crescut. Cartea lui Henri Mendras, Sfârșitul țăranilor, publicată în 1967, prezintă o teză care este încă relevantă: dispariția unui sector emblematic care ne arată identitatea națională. Țărănimea ca mod de viață dispare pentru a face loc fermierilor care lucrează cu sprijinul științei și tehnologiei.

Care sunt provocările agriculturii moderne?

Prima provocare este demografică deoa­rece po­pulația mondială va ajunge la 9 miliarde de locuitori până în 2050. Prin urmare, va fi necesar să producem mai mult pentru a satis­face cererea.

A doua provocare se referă la luarea în conside­rare a problemei resurselor naturale și ale mediului. Este esențial să dezvoltăm tehno­logii agricole care să permită producții mari, dar care să aibă și respect pentru natură. Prin urmare, AgriTech are un rol major jucat în dezvoltarea agriculturii ecologice prin realizarea de proiecte în favoarea tranziției ecologice.

A treia mare provocare este reprezentată de schim­bările climatice. Într-adevăr, fermierii sunt con­diționați de fenomenele meteorologice din ce în ce mai imprevizibile (secetă, inundații etc.).

În cele din urmă, ultima provocare este repre­zentată de piețe. Un sector ancestral în multe socie­tăți, totuși agri­cultura nu a scăpat de globalizare. Această integrare pe piața mondială ridică probleme de concurență, în special în ceea ce privește diferen­țele în costurile de producție.

Dezvoltarea agriculturii intensive nu este o teorie nouă. Înlocuirea tracțiunii animale cu tracțiunea asigurată de motoarele cu aburi este un prim pas către mecanizarea agricolă. După Primul Război Mondial, utilizarea în agri­cultură a motorului cu ardere internă a reprezentat un progres major.

Odată cu trecerea timpului, cercetarea științifică a devenit un pilon al dezvoltării agricole. În cele din urmă, creșterea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor marchează ultimul pas către creșterea randamentelor agricole.

Acum utilizarea roboților, a mașinilor automate, a software-ului și a GPS-ului a devenit norma pentru fermierii care se confruntă cu provocări din ce în ce mai mari.

Creșterea cererii de produse agricole implică o extin­dere a suprafețelor cultivate. Prin urmare, uneori este dificil să se monitorizeze starea culturilor deoarece în mod tradițional se efectuează verificări pe teren. Nevoile de apă, deficiențele de îngrășăminte, bolile, atacurile dăună­torilor sau prezența vâna­tului nu sunt, prin urmare, uneori detectate la timp de către fermieri. Dincolo de problemele gestionării culturilor, cursa pentru profitabilitate a redus marjele fermierilor în ultimii ani.

În cele din urmă, la aceste dificultăți s-a adăugat o problemă majoră: poluarea.

Astăzi, 47% dintre fermieri folosesc Internetul, inves­tițiile în Agri Tech dublându-se în ultimii 4 ani. Inovația pare să-și fi găsit locul în lumea agricolă, făcând din AgriTech un sector foarte promițător.

Refuzul de a semna tratatele Ceta și Mercosur este emblematic pentru fermierii care le percep ca mijloace suplimentare pentru a consolida puterea de piață a producătorilor pe cheltuiala lor.

Aceștia au realizat că structura oligopolis­tică a piețelor alimentare și modurile lor de func­ționare aduc beneficii foarte limitate fermierilor, dar întăresc întotdeauna puterea de piață a producătorilor.

Comercianții au devenit prea mari pentru a plăti fermierii deoarece relațiile comerciale sunt total dezechilibrate. Au dobândit putere de piață care le permite să stabilească prețuri și volume și captează valoarea economică care se scurge de la fermieri. Tratatele Ceta și Mercosur sunt văzute de fermieri ca un set de măsuri care accelerează concentrația lanțurilor valorice alimentare și îi fac marii perdanți.

Protestul fermierilor față de tratatele de liber schimb Ceta și Mercosur evidențiază contra­dicțiile politicii agricole comune. Aceste contra­dicții sunt din ce în ce mai vizibile și mai greu de suportat pentru fermierii europeni.

Rămâne de văzut dacă Pactul Verde pentru Europa, pe care Comisia Europeană dorește să îl instituie, va face posibilă soluțio­narea proble­melor din acest PAC „grav dezorientat“.

Constat că Europa, în general, este împo­triva agricultorilor, asta pe fondul supra­producției de mâncare și pe discreditarea muncii amărâ­tului de fermier! Altfel nu se explică atitudinea pe care decidenții politici o au față de sectorul agroalimentar care asigură securitatea și sigu­ranța alimentară, protejează mediul, creează locuri de muncă, menține viața în rural etc.

Cei din sectorul agroalimentar nu mai au dreptul la aproape nimic, în comparație cu omologii lor din statele terțe! Bunele practici agricole, ecoschemele, reducerea pesticidelor, reducerea îngrășămintelor, interdicția de a utiliza biotehnologiile și nanotehnologiile, redu­cerea bugetului, investiții precare, lipsa forței de muncă, interdicții peste interdicții nu fac decât să lase un gust amar și să îndepărteze agricultorii de la activitățile lor.

Abandonul ruralului european este o realitate, iar în România este o certitudine!

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU