Reforma PAC – un risc asumat

Propunerea cea mai bine primită referitoare la reforma PAC a fost aceea legată de acordarea ajutoarelor doar către fermierii activi, în contradicţie cu ceea ce se întâmplă în prezent, şi anume acordarea de ajutoare şi către proprietarii de terenuri care însă nu desfăşoară activităţi agricole. Dezamăgirea mare este legată de definiţia dată „agricultorului activ“, care este extrem de largă.

Astfel, agricultorul al cărui venit din activităţile non agricole este de 95% din venitul total anual poate încă primi subvenţii. Propunerea de plafonare progresivă a plăţilor destinate marilor exploataţii până la 300.000 de euro/an este derizorie, în măsura în care costurile salariale sunt deduse din total. Aceste plafonări nu privesc decât câteva exploataţii. Măsura plafonării va afecta peste 800 dintre cele mai performante exploataţii  româneşti, cele cu o suprafaţă de peste 1.300 hectare.

În acelaşi timp, există propunerea ca tinerii agricultori să primească un ajutor special în valoare de până la 2% din anvelopa naţională în cazul înfiinţării noilor exploataţii, măsură care a fost foarte bine primită.

Comisia a propus să fie autorizate Statele membre ai căror agricultori primesc sub 90% din nivelul mediei plăţilor directe europene, ca să transfere până la 5% din Fondul de dezvoltare rurală către primul pilon în vederea acordării de ajutoare directe pentru asigurarea veniturilor agricultorilor. Toate Statele membre au posibilitatea de a transfera până la 10% din subvenţiile lor naţionale din primul pilon către al doilea pilon, cel al dezvoltării rurale.

Plăţile directe, din primul pilon, sunt finanţate 100% din bugetul UE, iar al doilea pilon (dezvoltarea rurală) este cofinanţat de Statele membre şi cuprind măsuri prestabilite pentru dezvoltarea rurală şi protejarea mediului. „Verzii“ consideră că transferul de sume de la dezvoltarea rurală către primul pilon al plăţilor directe duce la susţinerea „noilor State membre“ şi deschide calea către posibila utilizare a fondurilor prevăzute iniţial pentru mediu, ca o susţinere directă a venitului.

Franţa, adepta plăţilor directe prin PAC

Sistemul european pentru cotele naţionale de producţie de zahăr şi preţul minim trebuie abolit până la 30 septembrie 2015. Această măsură este însoţită de diminuarea drepturilor de import.

Franţa susţine „înverzirea“ pentru a se acorda plăţi directe prin PAC, însă insistă asupra faptului ca sistemul să fie simplu, să cuprindă măsuri incitative şi care să ţină cont de considerentele bugetare. „Înverzirea“ trebuie să ţină cont de realitatea economică a exploataţiilor agricole şi să permită diminuarea poverilor administrative.

În această fază, propunerile Comisiei nu răspund acestor obiective.

Marea Britanie insistă pentru ca PAC să facă mai mult pentru mediu. Însă este adevărat că nu se poate continua în direcţia măririi bugetului în plină criză economică.

Această propunere de reformă trebuie să fie în mare măsură ameliorată în situaţia în care ea aduce multă birocraţie, mai puţini bani şi inegalitate. Măsurile propuse sunt birocratice şi nu duc la incitarea agricultorilor către  participarea la o „politică verde“ care se vrea a fi lansată în UE. Pe de altă parte, există numeroase inegalităţi care se menţin între ţările şi agricultorii din UE având în vedere faptul că banii economisiţi din plafonare nu vor fi redistribuiţi către fermierii mici.

Fermierii români, slab subvenţionaţi

În cazul agricultorilor români, nivelul de creştere a plăţilor directe este doar de 10%, plăţile ajungând la circa 200 €/ha. Agricultorii români se vor situa printre cei mai slab susţinuţi agricultori europeni (de exemplu cei din Bulgaria beneficiază de 233 euro/ha, cei din Ungaria de 259 euro/ha, iar cei din Malta de 619 euro/ha).

„Înverzirea“ plăţilor directe, aşa cum a fost propusă de Comisie, nu este decât un vernisaj ecologic, iar măsurile nu reprezintă decât un risc crescut de diminuare a competitivităţii agricultorilor. Este absurd să aloci 7% din terenul arabil pentru pârloagă în vederea realizării scopurilor ecologice în timp de criză alimentară şi ecologică.

Este ilogic să ceri fiecărei exploataţii agricole să-şi oprească producţia pe o anumită suprafaţă de teren (pârloaga ecologică), în situaţia în care cererea mondială de alimente va creşte cu 70% până în anul 2050, iar producţia este ameninţată de episoadele de secetă, de inundaţii şi de furtuni. Aceste propuneri sunt contrare Strategiei UE 2020 în ceea ce priveşte creşterea economică şi asigurarea locurilor de muncă.

Noile constrângeri legate de „înverzire“ nu vor duce decât la costuri suplimentare pentru agricultori, cu efecte directe asupra diminuării competitivităţii şi viabilităţii activităţilor lor economice. Agricultorilor trebuie să li se dea posibilitatea să-şi aleagă măsurile care se adaptează cel mai bine exploataţiei lor.

Mai mult, nu există o definire clară a organizaţiilor de producători în propunerile lansate de Comisie. Este esenţial pentru ca regulile comunitare în materie de concurenţă să fie adaptate pentru a permite organizaţiilor producătorilor, aşa cum sunt cooperativele, să crească în termeni de mărime şi scară.

„Înverzirea“, incompatibilă cu realităţile româneşti

Propunerile Comisiei vor lăsa pieţele fără pilot, agricultorii fără venit şi plăţile injuste. Propunerile nu răspund astăzi decât comenzilor lansate de interesele industriei, ale marilor centrale de achiziţie/hipermagazine şi importatorilor-exportatorilor. Plăţile per hectar, decuplate de producţie, au un efect negativ asupra preţului terenului agricol.

Propunerile Comisiei nu acordă suficientă atenţie rentabilităţii sectorului agricol şi nu garantează venitul agricultorilor, ceea ce ameninţă viabilitatea şi competitivitatea agriculturii europene. „Înverzirea“ nu corespunde obiectivelor internaţionale de creştere a producţiei agricole.

Regulile de „înverzire“ propuse nu sunt compatibile cu condiţiile specifice din România. Agricultorii vor fi obligaţi să-şi asume poveri administrative mai mari decât până în prezent.

Solicitarea tinerilor agricultori din România este aceea de a majora plafonul plăţilor până la suprafaţa de 50 ha. Tinerii agricultori au tendinţa de a administra ferme mai mari decât media naţională, iar acest plafon trebuie să reflecte această realitate. Schema pentru micii agricultori se referă doar la fermele cele mai mici (între 2,5 şi 5 ha), iar efectul aplicării va fi limitat.

În etapa următoare, eurodeputaţii din Statele membre trebuie să examineze diferitele soluţii tehnice disponibile pentru a adopta măsuri de „înverzire“ rentabilă de care să beneficieze agricultorii, consumatorii, mediul şi clima.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU