Ramona Ivan, CEC Bank: „E complicat să finanțezi agricultura dacă nu o înțelegi“
În ultimii 25 de ani, dar mai ales în ultimii 15, creditarea agriculturii a devenit o „misiune imposibilă“ pentru băncile din România. Spunem „din România“ pentru că practic nu mai există bănci românești, ci doar străine. Cu două excepții, EximBank și CEC Bank, care sunt singurele instituții financiare cu capital românesc. De ce nu poate fi creditată agricultura românească de sistemul bancar? Majoritatea bancherilor dau vina pe lipsa de predictibilitate a sectorului, în sensul că dacă dai bani trebuie să ai siguranța ca bancher că îi primești înapoi. Cu dobândă… Or, în România această „siguranță“ este ca și inexistentă. Ce relație mai există între bănci și agricultura românească încearcă să ne explice într-un interviu acordat revistei Lumea Satului, Ramona Ivan, director în cadrul CEC Bank și vicepreședinte al Asociației Române a Băncilor.
– Fermierii români se plâng de faptul că, spre deosebire de „colegii“ lor europeni, accesul la creditele bancare pentru agricultură este mult îngreunat. Până și în țările din estul Europei creditele se dau mult mai ușor și avantajos decât la noi. În Slovacia, de exemplu, fermierii pot folosi ca garanții bancare recolta viitoare. Lucru de neimaginat în România. Pentru că se știe că aici băncile sunt mult mai puțin flexibile cu agricultura. De ce?
– Și în România este legal (să garantezi cu recolta viitoare – n.r.) și se poate face „Project Finance“ – pentru că până la urmă băncile finanțează proiectul – și nu mai este vorba aici de garanții sau vorbim de garanții care includ bunuri viitoare sau producția viitoare… Dar, pe de altă parte, sistemul bancar românesc e foarte reglementat. Cu alte cuvinte, există reglementări certe… Adică dacă iei, ca bancă, garanții mai puține în cadrul unui Project Finance, la un moment dat faci provizioane mai mari. Dar asta costă mai mult. Și atunci îți faci un calcul
de eficiență… În acest context, ca bancă nu mă interesează neapărat cât de multe garanții depune fermierul sau cât de puține. Mai mult mă interesează cât de bun este proiectul sau câte documente sunt necesare. Per ansamblu, ca bancă mă interesează să văd că respectivul proiect performează, cu alte cuvinte trebuie să văd că, dacă investesc, împrumut bani aceștia mi se întorc înapoi, adică fermierul are surse de rambursare. Dar, exceptând acest lucru de bază, posibilitatea de rambursare a creditului, întregul proces trebuie „așezat“ și în reglementări și trebuie să vezi cât te costă ca să dai creditul respectiv. Din păcate, dacă vorbim de calitatea portofoliului de credite, „neperformanța“ din păcate există mai ales în sectorul agricol, unde este destul de ridicată. Eu lucrez într-o bancă care are o rețea teritorială vastă de peste 1.000 de unități inclusiv la sat și avem cazuri în care lucrători bancari din provincie sunt și mici fermieri, deci cam știm despre ce e vorba. În general este complicat să finanțezi agricultura dacă nu înțelegi agricultura.
– În legătură cu finanțarea agriculturii să înțeleg că este o problemă strict de reglementare? Unde se află „cheia“? La BNR?
– Nu am spus că este o problemă de reglementare… Am spus doar că este un sector reglementat și este corect să fie reglementat. Și asta pentru că, practic, ca bancă, trebuie să te asiguri că te expui
într-un mod în care să ai grijă de banii depunătorilor. Poți să dai bani din sursele pe care le ai. Or, sursele sistemului bancar și de la noi și din alte părți se bazează foarte mult pe depozite. Iar când vorbim de depozite vorbim de depozite ale populației… Și atunci trebuie să mă asigur că banii deponenților sunt investiți cu succes. Iar, ca să fie investiți cu succes, trebuie să am și pârghiile în care să creez condiții de eficiență: Cu alte cuvinte, nu pot să dau și să mă coste mai mult decât produce creditul respectiv. De aceea trebuie respectate condițiile de prudențialitate. Chiar dacă nu suntem specialiști, vedem și noi în mass-media cum unele zone tot timpul se inundă sau cum alte zone tot timpul suferă de secetă. În opinia mea, ca să fie ajutat mediul privat în general, fie că vorbim de activități agricole sau alte activități, trebuie în primul rând rezolvate problemele ce țin de infrastructură.
– La ce vă referiți mai exact?
– Mă refer aici la rețelele de apă, de canalizare. Apropo de zona rurală… Sunt mai multe cazuri de pensiuni construite la sate, în zone de câmpie și care nu par să aibă niciun fel de obiective turistice… În alte zone sunt și câte 5-6 pensiuni în același sat a căror construcție a fost făcută cu fonduri europene, dar nu au canalizare și niciun drum decent de acces. Iar noi, ca bancă, nu ne dorim astfel de lucruri. Și, mai avem o categorie de situații. Nu mă refer aici la firmele de bună credință care, la un moment dat, au parte de anumite situații nedorite. Este vorba de situațiile în care anumite proiecte sunt supradimensionate. Au fost cazuri în care oamenii au supradimensionat anumiți indicatori pentru că așa i-au sfătuit consultanții, pentru a lua un punctaj mai mare și deci să câștige proiectul de finanțare. În opinia mea, trebuie ca fiecare să-și facă proiectul pe baza unei investiții pe care o are deja și pe care să-și dorească să o dezvolte, iar faptul că există acest avantaj al finanțărilor europene nerambursabile să fie doar ca o bulă de oxigen… Nu să se pornească de la „unde e draft-ul ca să fac și eu proiectul?“
– Aveți vreun exemplu de proiect „neglijent“, dacă-mi permiteți exprimarea?
– Da. Sunt anumite proiecte, de exemplu, pe zona de pescuit, care au fost gândite să producă specii de pești nobili, unde intră în ecuație și icrele negre, icrele de Manciuria și altele. Aceste proiecte trebuie să fie realist așezate în piață pentru că populația poate nu-și permite să consume încă astfel de produse, în condițiile în care producția are ca target piața internă. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, avantajul unei bănci este că, atunci când ai mai multe proiecte, le compari și vezi mai multe diferențe ca de la simplu la foarte complex pe aceeași capacitate tehnică și atunci apar niște semne de întrebare. Și, dacă tu ca firmă produci nu pește nobil, așa cum ai prezentat în proiect, ci pește obișnuit românesc precum crapul, atunci există o mare problemă. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu pot să schimbe cum vor proiectul. Dacă noi am aprobat o structură a proiectului, doar pe aceasta trebuie mers. Un lucru e sigur. Băncile nu înghit mentalitatea cu „lasă, că merge și așa“ pentru că ajunge să ne coste foarte mult și nu ne permitem.
– Din experiența dumneavoastră, ce sectoare agricole se pretează cel mai bine la finanțări, la creditări?
– Pot să vă spun doar ce-mi place mie să finanțez când vine vorba de agricultură. Îmi place să finanțez tot ce este sănătos, gustos și care face bine omului… Apoi, îmi plac proiectele integrate, care nu doar produc, ci care au partea de materie primă asigurată, dar care ajung să aibă și desfacere sau poate, în funcție de afacere, un mic abator sau chiar procesează carnea. Adică să se facă tot sau aproape tot de la un cap la altul. Să știți că e foarte ușor ca bancă să finanțezi achiziția a două tractoare. Și apoi a încă 2-3. Dar cred că agricultura românească are nevoie de mai mult decât atât pentru că se poate.
Bogdan PANȚURU
