Afaceri

Previziuni pe piaţa porumbului

Share

La nivel global, în contextul în care semănatul porumbului în SUA este întârziat, operatorii sunt îngrijoraţi cu privire la capacitatea producătorilor de a semăna integral suprafaţa anunţată de USDA în raportul din luna martie 2011. În data de 22 mai era anunţat faptul că în SUA semănatul a fost realizat în proporţie de 79%, faţă de 87,5, media ultimilor 5 ani la această dată. Situaţia este îngrijorătoare în Dakota de Nord şi Ohio. În ancheta publicată de Reuters, bazată pe opiniile a peste 15 analişti de piaţă, se estimează că pierderea de suprafaţă cultivată cu porumb va fi de 730.000 ha, faţă de suprafaţa din ultimul raport.

Producţia estimată de porumb în SUA este de 335 milioane de tone. Consumul de porumb prognozat al SUA, inclusiv exportul se cifrează în jurul a 339 milioane de tone. În acest context, stocul de report este în jurul a 15,11 milioane de tone, ceea ce acoperă consumul doar pentru 16 zile!

Incertitudinile legate de nivelul producţiei de porumb din China persistă. Operatorii de piaţă au declarat că ultimul comunicat oficial al autorităţilor chineze referitor la producţia de porumb, din anul de piaţă 2011/12, de 181,5 milioane de tone, este puţin credibil. USDA a anunţat un nivel al producţiei de porumb al Chinei de numai 172,5 milioane de tone.

Condiţiile naturale – decisive pentru europeni

Vladimir Putin a anunţat, în data de 28 mai 2011, că Rusia va ridica embargoul impus la exportul produselor agricole, începând cu iulie 2011. Nicio informaţie suplimentară nu este disponibilă. Este posibil ca Rusia să pună în practică un sistem de administrare a exporturilor, comparabil cu cel din Ucraina, bazat pe instituirea taxelor în cazul produselor exportate. Acest anunţ va avea un impact asupra evoluţiei preţurilor în zilele următoare. În Ucraina, exportatorii urmăresc realizarea achiziţiilor în stadiul de cultură a porumbului, chiar dacă este complicat să găsească culturi care să aibă o calitate satisfăcătoare. Potenţialul de producţie al Franţei este pus sub semnul întrebării ca urmare a secetei instalate. Culturile de porumb sunt avansate cu 20 de zile şi sunt reprezentate de varietăţile precoce. Condiţiile climatice din luna iunie sunt primordiale pentru realizarea randamentului şi pentru obţinerea unor producţii satisfăcătoare.

În perioada următoare este de monitorizat:

• situaţia semănatului porumbului în SUA;

• modul de aplicare a deciziei de ridicare a embargoului impus de Rusia;

• situaţia climatică din regiunile nord-europene.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *