Preţul mărfurilor la nivel mondial în luna martie
Deprecierea dolarului cu 2,7% în favoarea monedei europene duce la diminuarea exporturilor şi la lipsa competitivităţii produselor europene.
Energie. Preţul petrolului va continua să crească în prima parte a anului 2011. Previziunile sunt optimiste, deoarece se crede că revenirea economică a unora dintre statele europene va duce la creşterea consumului de energie, însă revoltele din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu îndeamnă la prudenţă. Acest fapt a dus la depăşirea nivelului de 100$/baril, ce nu se mai atinsese din 2008. Creşterea preţului pare să afecteze cererea de petrol la nivel mondial.
Agricultură. Preţurile cerealelor au fost foarte volatile în ultimele luni. Deşi păreau să se stabilizeze la începutul anului, au scăzut în prima parte a lunii martie şi s-au redresat ulterior. Variaţiile preţurilor au fost determinate de evenimente externe domeniului agricol şi activităţilor din pieţe. În ultimele 12 luni, preţul porumbului s-a dublat, în timp ce preţul soiei a crescut cu 50%. Variaţiile preţurilor se datorează, în principal, factorilor de moment, iar previziunile din pieţe par să echilibreze situaţia în următoarele luni.
Preţul orezului a fost stabil, având o cotaţie, la nivelul bursei thailandeze, în uşoară creştere, datorită unei bune perspective de producţie şi în ceea ce priveşte regiunile cu suprafeţele rămase nerecoltate.
Previziunile la lapte şi carne
În primul trimestru al anului 2011, preţurile la carne s-au stabilizat la un nivel ceva mai ridicat decât media ultimilor trei ani. Cu toate acestea, preţurile cerealelor şi-au pus amprenta pe costurile de producţie. Preţul cărnii de vită a rămas aproape neschimbat, acelaşi fenomen înregistrându-se în cazul cărnii de oaie şi pui.
Sezonul producţiei de lapte în Oceania se apropie de sfârşit, preţurile pentru exporturile de produse lactate rămânând neschimbate. Previziunile pentru producţia din 20011/2012 sunt însă uşor mai ridicate decât anul trecut.
Preţul mondial la zahăr a atins un nou vârf în ianuarie 2011 şi s-a stabilizat de atunci, parţial datorită îmbunătăţirii producţiei în India. Cu toate acestea, se aşteaptă noi creşteri de preţ ca urmare a faptului că revenirea producţiei se face într-un ritm încet.
Producţia de bumbac, la nivel global, are o tendinţă de creştere cu până la 12%, ajungând la o cantitate-record de 27,4 milioane tone în 2011/2012. Cu toate acestea, procentul de creştere este relativ mic, luând în considerare creşterea consumului şi dublarea preţului, înregistrate în 2011.
Îngrăşăminte. Preţul pentru îngrăşămintele chimice (mai puţin uree) a crescut în primul trimestru al anului, fapt datorat creşterii cererii venite din partea statelor din Asia de Sud, a creşterii preţurilor cerealelor şi a volatilităţii preţului energiei.
Daniel BOTĂNOIU