cemrom doloflor

Premieră istorică: am adus alimente de afară de 5 miliarde euro

Share Button

De la an la an prețul alimentelor occidentale care burdușesc frigiderele românilor crește. Astfel, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în primele 10 luni ale anului care a trecut România a cumpărat din țările UE mâncare în valoare de 5 miliarde de euro. Din această sumă, 1,3 miliarde de euro reprezintă produse animale şi animale vii, 1,5 miliarde de euro produse vegetale şi produse alimentare, băuturi şi tutun în valoare de 2 miliarde de euro şi diferite uleiuri în valoare de 136,4 milioane de euro.

Creștere constantă

Cel mai mare boom al importurilor a avut loc în prima jumătate a anului 2017, când au fost importate în România alimente în valoare de 3,2 miliarde de euro. Față de 2008, suma importată anul trecut este dublă și nu a mai fost consemnată după 1989. Spre comparație, în 2008, anul în care economia a „duduit“, importurile agroalimentare din primul semestru însumau doar 1,6 miliarde de euro. Ele au crescut constant, trecând pragul de două miliarde de euro în prima jumătate a anului 2013 şi ajungând la 2,9 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2016. Pe întreg anul 2016 importurile de alimente din UE a fost de circa 4,8 mld euro. Potrivit datelor MADR, în primele 9 luni ale anului trecut au fost importate peste 6,57 milioane de tone de produse agroalimentare, cantităţile exportate fiind de aproape două ori mai mari la 9 luni, respectiv de 11,85 de milioane de tone. Statistica Ministerului Agriculturii mai arată că, în topul importurilor din ţările UE şi terţe, domină carnea de porc proaspătă şi refrigerată, (165.419 tone), produsele de patiserie, brutărie şi biscuiţi (98.689 tone), preparatele alimentare (47.942 tone), grâul şi meslinul (1,021 milioane de tone), precum şi preparatele de tipul celor folosite pentru hrana animalelor (256.467 tone).

Carnea, preferată

Tot potrivit statisticilor, cel mai mult am consumat din import carne. Astfel, românii au mâncat carne de import în valoare de 621,1 milioane de euro, cu 18,3% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Cea mai multă carne de pui, porc sau vită, dar şi organe au provenit din Germania, în valoare de 144,5 mil. euro, Ungaria – 111,9 mil. euro şi Spania, de unde am importat marfă în valoare de 102 milioane de euro. Per total, am consumat carne de import de 621,1 mil. euro. În privința legumelor, am adus din import roșii, cartofi, ardei, castraveți sau ceapă în valoare totală de 257,5 milioane de euro. Cele mai multe legume au venit din Olanda, în valoare de 43,1 mil. euro, din Germania (36 de mil. euro) şi Ungaria (6,2 mil. euro). În privința exporturilor, România a vândut grâu de 833 de milioane de euro, tutun de jumătate de miliard de euro şi rapiţă de 460 de milioane de euro. De remarcat că în 2016 România a înregistrat un deficit de 292,4 milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, în condițiile în care în perioada similară din 2015 era pe un excedent de 65,3 milioane de euro. Pe tot anul 2017 se aproximează un deficit de 1,5 mld.euro.

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.