fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Politica Agricolă Comună de ieri şi de azi

Share Button

Întotdeauna au existat şi continuă să existe motive clare ce justifică existenţa PAC. Această politică a evoluat în mod constant pentru a reflecta atât necesităţile sectorului agricol, cât şi pe cele ale societăţii ca întreg.

Decizii de forţă majoră

PAC îşi are rădăcinile în Europa de Vest a anilor ‘50, unde societatea fusese profund marcată de anii de război şi unde agricultura era paralizată, împiedicând astfel aprovizionarea cu alimente. Iniţial, PAC a pus accentul pe încurajarea creşterii productivităţii agricole, pentru a le asigura consumatorilor o aprovizionare constantă cu produse alimentare la preţuri accesibile, dar şi pentru a crea un sector agricol viabil pentru Uniunea Europeană.

Datorită PAC, agricultorii beneficiau de subvenţii şi sisteme care le garantau preţuri ridicate ce îi stimulau să producă mai mult. De asemenea, se acordau ajutoare financiare pentru restructurarea agriculturii. De exemplu, au sprijinit investiţiile în ferme, în scopul dezvoltării şi gestionării capacităţilor lor tehnologice, astfel încât să se poată adapta la condiţiile economice şi sociale ale vremii.

Anumite măsuri au fost introduse sub forma unor ajutoare pentru pensionarea anticipată, pentru formarea profesională şi pentru regiunile defavorizate.

Deceniul de referinţă ’80

PAC şi-a atins cu succes obiectivul de autoaprovizionare a Uniunii Europene începând cu anii ’80. Cu toate acestea, UE a ajuns să se confrunte dintr-o dată cu excedente aproape permanente din principalele produse agricole, dintre care unele au fost exportate (cu ajutorul subvenţiilor), în timp ce altele au trebuit depozitate sau dispersate în interiorul UE.

Aceste măsuri au atras cheltuieli bugetare ridicate, au distorsionat anumite pieţe mondiale, nu au servit întotdeauna cel mai bine intereselor agricultorilor, devenind astfel nepopulare în rândul consumatorilor şi contribuabililor.

În acelaşi timp, societatea a devenit tot mai preocupată de durabilitatea agriculturii în contextul protecţiei mediului, Summitul mondial de la Rio (1992) fiind, în acest sens, un reper important la începutul anilor ‘90.

PAC trebuia să se schimbe… şi s-a schimbat!

Multe dintre schimbările importante ale PAC avuseseră deja loc în anii ’80, dar s-au accentuat în special la începutul anilor ‘90. Limitarea producţiei a contribuit la reducerea excedentelor (cotele de lapte din 1983) şi s-a pus un accent pe agricultura ecologică.

Pentru a beneficia de ajutoare directe, agricultorii au fost nevoiţi să îşi îndrepte atenţia spre piaţă şi să răspundă noilor priorităţi ale publicului (reforma MacSharry din 1992).

Această schimbare de strategie, care a avut loc în 1999 prin reforma „Agendei 2000“ şi care favorizează competitivitatea agriculturii europene, include, de asemenea, un element fundamental nou – o politică de dezvoltare rurală destinată să încurajeze numeroase iniţiative rurale. Ea a ajutat agricultorii să îşi restructureze fermele şi să diversifice şi să îmbunătăţească comercializarea produselor.

Reforma fundamentală

S-a stabilit un plafon bugetar pentru a asigura contribuabilii că nicio cheltuială legată de PAC nu va scăpa de sub control. În 2003 s-a convenit, în cele din urmă, asupra unei reforme fundamentale noi.

Agricultorii nu mai sunt plătiţi doar pentru a produce produse alimentare. Astăzi, cererea este principala forţă motrice a PAC. Ea ţine seama pe deplin de preocupările consumatorilor şi ale contribuabililor, lăsând în acelaşi timp agricultorilor din UE libertatea de a-şi adapta producţia la cerinţele pieţei.

În trecut, cu cât agricultorii produceau mai mult, cu atât primeau mai multe subvenţii. În viitor, majoritatea ajutoarelor destinate fermierilor vor fi plătite independent de cantităţile produse. În cadrul noului sistem, agricultorii vor continua să primească plăţi directe cu scopul de a menţine stabilitatea veniturilor, dar legătura cu producţia a fost eliminată.

Noile exigenţe

În afara de aceasta, agricultorii trebuie să respecte standarde de protecţie a mediului, de siguranţă a alimentelor şi de protecţie a plantelor şi animalelor. În cazul nerespectării acestor standarde, vor risca reduceri ale plăţilor directe de care beneficiază (o condiţie cunoscută sub denumirea de „eco-condiţionalitate“). Eliminarea legăturii dintre subvenţii şi producţie (denumită de obicei „decuplare“) se speră că-i va face pe agricultorii UE mai competitivi şi mai orientaţi către piaţă.

Această serie de reforme a conturat un viitor mai limpede pentru PAC, evidenţiind şi mai mult valoarea pe care o are pentru întreaga societate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.