Politica Agricolă Comună: ce construim după 2013?

Bilanţul de Sănătate a reprezentat un prim pas greşit în direcţia construirii unei Politici Agricole Comune, după 2013, care să răspundă cerinţelor societăţii şi care să facă faţă provocărilor viitoare.  Europa trebuie să se doteze cu o politică structurală care să ţină cont de contextul economic actual prin „ignorarea viziunii“ pur bugetare.

O mare degringoladă!

În data de 20 noiembrie 2008, un acord politic asupra stării de sănătate a Politicii Agricole Comune a fost încheiat de către miniştrii agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene. Acest document a reprezentat un compromis care a dat statelor membre un număr important de instrumente de susţinere a producătorilor.

Însă, liniile directoare cu privire la ajutoare au fost scrise la nivel european, iar definirea modalităţilor de aplicare au rămas să fie scrise de fiecare stat în parte. O mare degringoladă!

Un război absurd

La nivel naţional, producătorii agricoli se „războiau“ cu instituţiile statului cu privire la reducerea accizelor la carburanţi, suma mică primită drept plată pe suprafaţă, neplata la timp a acesteia, piaţa produselor agricole, preţul mic primit de agricultori pentru produsele lor în cadrul filierei de valorificare (lapte, cereale, legume şi fructe, carne etc).

Trebuie să recunoaştem că există abordări diferite la nivel naţional comparativ cu ceea ce se întâmplă la nivel european, de aceea astăzi nu ne regăsim, destul de consistent, în măsurile adoptate de UE, deoarece noi nu am participat activ la apariţia acestora!

Mai puţine instrumente de regularizare a pieţelor

Cu toate că producătorii agricoli se confruntă cu o volatilitate extrem de mare a preţurilor produselor agricole pe toate pieţele, Europa decide ridicarea şi ultimului filet de securitate. Ce paradox!

Sistemul de intervenţie este menţinut, dar plafonul este fixat la „zero“ tone, începând cu anul 2009, pentru grâu dur, orez, orz, sorg şi porumb. Singura cereală care beneficiază de intervenţie este grâul comun pentru panificaţie, şi aceasta în limita a 3 milioane de tone pentru tot spaţiul european.

Statul român, prin instituţiile sale, nu a fost capabil să înţeleagă şi să creeze cadrul legislativ necesar pentru a pune „pe picior de egalitate“ agricultorii români cu ceilalţi agricultori europeni.

Reechilibrarea ajutoarelor financiare

În cadrul bilanţului de sănătate al PAC, au fost prevăzute măsuri prin care să se acorde compensaţii pentru agricultorii din zonele montane, precum cei din Germania, Franţa şi Austria, a căror activitate va fi afectată de creşterea cotelor de lapte. Nu cu aceeaşi unitate de măsură însă s-a acţionat în cazul reducerii taxelor vamale la importul de cereale realizat de anumite state membre ale UE. Perdanţi în această situaţie au fost producătorii agricoli din Polonia, România şi Bulgaria, iar compensaţii pentru aceştia nu au fost găsite.

Plăţile încă cuplate (legate de producţie) vor trebui să fie integrate în regimul plăţilor unice (DPU) pentru culturile arabile începând cu 1 ianuarie 2010. Ajutorul cuplat în sectorul de creşterea animalelor este menţinut în continuare. Statele membre vor putea folosi ajutoarele cuplate dintr-un sector pentru a le redistribui către un alt sector (crearea unei noi plăţi unice sau creşterea valorii acestei plăţi), dar susţinerea totală primită de agricultor, după decuplarea plăţilor nu va putea fi inferioară a 75% din media susţinerii anuale primite cu titlu de plăţi directe totale.

Regăsirea drumului corect

Bilanţul de sănătate se rezumă deci la mai puţine măsuri de regularizare a pieţei şi la transferuri de fonduri din primul pilon al PAC către al doilea, şi anume către finanţarea programelor de dezvoltare rurală, acestea din urmă din ce în ce mai mult deconectate de activitatea agricolă.

Ajutoarele directe devin din ce în ce mai rare în spaţiul european, exceptând cele câteva finanţări pentru instrumentele de administrare a riscurilor. Constatarea este amară: Politica Agricolă Comună este deconectată de contextul actual în care trăim.

Bilanţul de Sănătate al Politicii Agricole Comune este deja de domeniul trecutului, discuţiile cu privire la noua Politică Agricolă Comună, după 2013, fiind deja în plină desfăşurare.

Europa trebuie să fie capabilă să inoveze, să stimuleze apariţia unei agriculturi moderne, sinonimă cu creşterea economică, să creeze locuri de muncă şi să gestioneze corect teritoriul agricol comunitar.

Pentru aceasta trebuie să se găsească soluţii pentru:

– a garanta preferinţele comunitare;
– a inventa instrumente de stabilizare a pieţelor produselor agricole (stocuri de securitate etc.);
– asumarea vocaţiei de net exportator a UE către ţările terţe (ţările maghrebiene, ţările din Orientul Mijlociu etc.);
– realizarea de noi instrumente de gestionare a riscurilor (climatice, de piaţă);
– a răspunde noilor provocări (încălzirea globală, găsirea de noi pieţe de desfacere).

Noua Politică Agricolă Comună, după 2013, trebuie să fie extrem de ambiţioasă, cu o „osatură“ solidă, care să ţină cont de contextul economic actual şi să anticipeze provocările viitoare.

P.S. Conform distribuţiei fondurilor provenite din bilanţul de sănătate al PAC, cât şi din PERE (Planul European de Relansare Economică), României îi revine suma de

102 milioane euro, care va fi alocată astfel: 36 milioane pentru energie regenerabilă, 22 pentru gestionarea apei, 18 pentru schimbări climatice, 14 milioane pentru biodiversitate şi 12 milioane pentru restructurarea sectorului lactatelor.

O ultimă precizare, suma de 102 milioane de euro provine integral din fonduri europene!

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU