fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

PNDR 2020 – target de 1 miliard de euro din fondurile europene în 2019

Share Button

Ţinta anului 2019 în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 este de cel puţin un miliard de euro, ceea ce ridică rata de absorbţie la 53%. Astfel, potrivit unui document dat publicității de AFIR, se arată că până acum România a atras 6,43 mld. euro din fondurile pe dezvoltare rurală, plăţile efectuate depășind 72% din totalul fondurilor.

Țință potrivită cu previziunile

„Ţinta de absorbţie a fost stabilită având în vedere previziunile de plată trimestriale de la nivelul Centrelor regionale ale AFIR, respectiv 554 milioane de euro pentru proiectele de investiţii, precum şi suma de aproximativ 498,5 milioane de euro pentru plăţile compensatorii“, se arată în comunicat preluat de Agerpres. Astfel, conform datelor AFIR, din totalul plăţilor pentru proiectele de investiţii pe care AFIR le va efectua în cursul acestui an, la nivelul Centrului regional 1 Nord-Est, Iaşi, au fost prevăzute plăţi în valoare de 88,8 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 2 Sud-Est, Constanţa, plăţi de 101,08 milioane de euro, la Centrul regional 3 Sud, Târgovişte – 46,6 milioane de euro, iar la nivelul Centrului regional 4 Sud-Vest, Craiova – 65,56 milioane de euro. De asemenea, la nivelul Centrului regional 5 Vest, Timişoara, au fost previzionate plăţi de 58,21 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 6 Nord-Vest, Satu Mare, de 109,42 milioane de euro, la Centrul regional 7 Centru, Alba Iulia, suma estimată totalizează 60,99 milioane de euro, iar la nivelul Centrului regional 8, Bucureşti, plăţi în valoare de 23,66 milioane de euro.

Nu e timp de pierdut

La o ședință ținută la sediul MADR, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat că „este important să nu pierdem nicio zi şi să stabilim obiectivele pentru anul 2019, astfel încât să aducem în ţară toţi banii disponibili de la Uniunea Europeană. Prin proceduri corecte, prin respectarea metodologiei de lucru, prin exerciţiul muncii dumneavoastră şi cu implicarea tuturor, ştim cu toţii că, dacă nu finalizăm un proiect, pierdem bani.“ La rândul său, şeful AFIR, Adrian Chesnoiu, a susţinut că 2019 este un an crucial „în care avem de asigurat implementarea PNDR 2020, dar şi pilotarea noului program.“ „Trebuie să depunem un efort mai mare în acest an pentru a putea asigura implementarea cu succes a viitorului exerciţiu financiar. Este o situaţie unică în care putem construi un Plan Național Strategic adaptat exact la nevoile imediate ale mediului rural şi ale agriculturii din România“, a spus Chesnoiu. Până în prezent, AFIR a primit solicitări de fonduri în valoare de peste 8,4 miliarde de euro, a încheiat contracte în valoare de 4,35 miliarde de euro şi a plătit beneficiarilor Programului 4,12 miliarde de euro. Gradul de absorbţie a fondurilor europene derulate prin PNDR 2020 este de aproximativ 44%. În ultimii doi ani, AFIR a atins ţintele de absorbţie stabilite de 1,4 miliarde de euro pentru anul 2017, respectiv 1,2 miliarde pentru 2018. Numai în cursul anului 2018, AFIR a primit 12.197 de solicitări de finanţare pe PNDR 2020 în valoare de 1,36 miliarde de euro, din care au fost selectate 7.224 de proiecte, însumând peste 1 miliard de euro. Astfel, contractele de finanţare încheiate anul trecut sunt în număr de 8.986, în valoare de aproximativ 1,17 miliarde de euro.

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.