Alimentatie

Platforma GustDeIași.ro aduce ieșenii mai aproape de producătorii locali

Share

Vânzările au scăzut dramatic după anularea evenimentelor, iar producătorii locali ieşeni s-au reorientat şi mizează din ce în ce mai mult pe vânzările online, organizând și degustări online. Astfel, la începutul lunii decembrie, Asociaţia Producătorilor Locali „Produs în Iaşi“ a realizat o serie de degustări online, printre care şi o degustare de produse din carne, unele atestate ca produse tradiţionale, de la Fabrica de Fum.

Evenimentul a făcut parte din perioada de sustenabilitate a proiectului „Gust de Iaşi“, o platformă online care strânge producători din judeţul Iaşi, care îşi valorifică produsele pe piaţa ieşeană. „Cred mai mult în platformele locale. Încurajăm legătura dintre producător și consumator. Acest lucru nu trebuie să se piardă! Să nu uităm, micul producător ne oferă hrană, dar este și păstrător al culturii, al tradiției și al obiceiurilor naționale. Nu putem să ducem totul în online pentru că trebuie să existe un contact între producători și cosumatori, ei trebui să se cunoască, acest lucru îl resimt atât consumatorii cât și micii producători, simt nevoia să se întâlnească. O platformă națională de genul celor care colectează produsele de la micii producători și le duc mai departe este foarte bună pentru valorificarea produselor la nivelul fermelor în momentul de faţă. Nu cred că piețele vor dispărea; vrem niște piețe moderne, dar tradiționale, dacă se poate, și prezența pe piața agroalimentară a micilor producători, a producătorilor autentici, autorizați, pentru că trebuie să avem o transabilitate, trebuie să cunoaștem de unde provine acel produs. Ne-am întâlnit astăzi pentru a degusta produse de lângă noi, pentru a cunoaşte producătorul, omul care ne aduce pe masă, de ceva timp, produse de calitate, făcute natural, înregistrate, autorizate, unele dintre ele fiind atestate ca produs tradiţional“, a precizat Sebastian Brumă, organizator al evenimentului. Preşedinta asociaţiei, prof. univ. dr. Lucia-Carmen Trincă, din cadrul Departamentului de Cercetare al Universităţii Agronomice din Iaşi, a fost invitatul special şi a prezentat câteva aspecte privind produsele din carne, dar şi importanţa consumului de produse sănătoase. „Este bine-venit acest eveniment atractiv care încearcă să apropie producătorul de consumator, prin cunoaşterea exactă a poveştii din spatele produsului care este oferit consumatorului şi cu siguranţă pe această cale se creează legături, se fidelizează consumatorul conştient pentru consumul de produse sănătoase. Această perioadă de industrializare a generat obţinerea unor produse care au foarte multe componente chimice şi mai puţini nutrienţi de interes şi de folos organismului uman şi atunci interesul este pentru a consuma alimente funcţionale, care au proporţii optime de glucide, lipide, proteine, elemente minerale, vitamine, care să asigure funcţia de bază a organismului.“

Producătorul zilei recomandat de Rural Development Research Platform a fost Marius Lungu de la Fabrica de Fum, care a împachetat fum de calitate în produse de carne de calitate. „Am deschis această afacere în anul 2017; am luat un spaţiu efectiv de la zero, apoi l-am amenajat. La sfârşitul anului 2017 am reuşit şi am scos primele sortimente de produse pe piaţă. Am început cu un număr de cinci sortimente; uşor-uşor am început să dezvoltăm alte reţete. În prezent avem în jur de 20 sortimente marca Fabrica de Fum. Cei interesaţi au degustat următoarele produse din pachetul trimis pentru degustare: piept de porc afumat, pastramă de curcan, pastramă de porc coaptă (produs Atestat Tradițional), ceafă de porc afumată și coaptă (produs Atestat Tradițional) și piept de pui afumat. Pachetele cu produse au fost oferite gratuit de Fabrica de Fum celor peste 35 de participanţi, care au fost încântați şi mulţumiţi de produse şi prezentare“, a specificat Marius Lungu.

Scopul proiectului „Gust de Iași“ este de a facilita accesul consumatorilor din municipiul Iași la produsele alimentare, direct de la producătorii locali și regionali. Iar dintre obiectivele ce se doresc a fi atinse se enumeră: creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor din municipiul Iași cu privire la importanța lanțurilor scurte de aprovizionare pentru îmbunătățirea calității vieții; promovarea principiilor fundamentale ale lanțurilor scurte de aprovizionare, sprijinirea producătorilor locali și regionali pentru îmbunătățirea capacității de acces pe piața alimentară a municipiului Iași; dezvoltarea digitală a lanțurilor scurte de aprovizionare prin realizarea platformei GustDeIași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *