Piața muncii, după primul trimestru: 100.000 de joburi postate, 2,7 mil. aplicări și peste 200.000 de candidați
Primul trimestru al anului se încheie cu aproape 100.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România, dar și cu 2,7 milioane de aplicări, tablou aproape identic cu cel aferent primului trimestru al anului trecut.
„Nu vedem diferențe notabile în ceea ce privește numărul de joburi postate sau de aplicări, însă vedem o schimbare majoră în ceea ce privește numărul de candidați nou apăruți în platformă. Astfel, de la începutul anului și până acum, avem 200.000 de candidați noi, cu 20% mai mult decât în aceeași perioadă din 2022. Vorbim, deci, despre cel mai mare număr de candidați din istorie. Faptul că acest lucru nu se reflectă încă în nivelul aplicărilor ne arată că aceștia au intenția de a-și schimba jobul în perioada următoare, dar prospectează, pentru moment, piața și așteaptă, cel mai probabil să vadă care va fi cursul economiei în următoarele luni“, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Tot spre deosebire de anul trecut, se observă o creștere a interesului candidaților pentru joburile remote și o scădere sensibilă a numărului de aplicări pentru joburile din străinătate. Pe acest fond, 84,6% dintre aplicări sunt pentru joburile din România, doar 1,6% pentru străinătate și 13,8% pentru locurile de muncă din categoria remote. „Dacă joburile din străinătate au intrat într-un picaj abrupt în 2020, din care nu au reușit să își mai revină, în cazul joburilor remote observăm că, pe măsură ce numărul de opțiuni scade, crește dorința candidaților pentru acest mod de lucru“, explică Bogdan Badea.
Această tendință este oglindită și în ceea ce privește structura joburilor – în primele trei luni ale anului, 87,7% dintre locurile de muncă postate au fost pentru companii din România care practică un program de lucru hibrid sau de la birou, 6,2% au fost remote, iar 6,1% joburi în afara țării. În perioada ianuarie-martie 2022, 9,1% din numărul total de joburi erau remote și 8,3% pentru străinătate.
Domeniile care au angajat cel mai mult în primul trimestru al anului au fost retailul, serviciile, call – center / BPO, producție, IT / telecom, transport / logistică și industria alimentară. Aproximativ jumătate dintre joburile postate au fost destinate candidaților entry – level (cu 0 – 2 ani de experiență). Cel mai mult s-a aplicat pentru locurile de muncă din retail, call – center / BPO, servicii, IT / telecom, banking, transport / logistică și industria alimentară.
Peste 1 milion de aplicări au venit din partea candidaților cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 803.000 au aparținut segmentului 18-24 de ani, 500.000 din zona 36-45 de ani și aproape 300.000 de la candidații cu vârsta de peste 45 de ani. „Categoria de vârstă 18-24 de ani a explodat față de primul trimestru al anului trecut, creșterea fiind de mai mult de 150.000 de aplicări. Este segmentul care a cunoscut cea mai mare fluctuație în dinamică în acest interval de timp, în vreme ce candidații din zona 25-35 de ani au înregistrat chiar o ușoară scădere“, completează Bogdan Badea.
(B.P.)