Ce planuri au angajații din România în 2023
După doi ani marcați de pandemia de COVID-19, izbucnirea războiului din Ucraina în 2022 și contextul economic incert care a precedat acest eveniment, piața muncii din România se regăsește la începutul lui 2023 într-un context în premieră. Prin intermediul studiului Employee Sentiment, am obținut date direct de la sursă în ceea ce privește îngrijorările, așteptările și planurile angajaților din România în 2023.
Dacă în perioada 2021-2022 piața muncii din țară a fost marcată de revenirea la birou a angajaților sau de împământenirea conceptului de lucru de acasă / hibrid, în 2023 angajații români continuă să se confrunte cu provocări atât la nivel organizațional, cât și personal. De altfel, în cadrul studiului Consumer Sentiment am observat că una dintre principalele îngrijorări ale românilor în contextul economic din 2022 a fost nivelul venitului individual / familial. Așadar, în studio MKOR se explică cum afectează acest aspecte piața muncii autohtonă.
Iată care sunt cele mai importante 3 aspecte care i-ar determina pe angajații români să-și schimbe locul de muncă actual:
- Un salariu / venit mai mare: peste 7 din 10 angajați.
- Mai multe beneficii extrasalariale: 35% dintre angajați.
- O mai mare siguranță a locului de muncă: aproape 3 din 10 angajați.
Angajații au avut parte de stabilitate la locul de muncă în 2022
Majoritatea respondenților (70%) sunt de părere că au un loc de muncă stabil, în care oportunitățile de dezvoltare profesională au rămas la fel în ultimul an (pentru 6 din 10 angajați români).
Creșterile salariale și extinderea beneficiilor au fost mai degrabă cazuri izolate. Pentru mai bine de jumătate dintre angajați pachetul salarial (52%) și cel de beneficii (63%) au rămas constante în ultimele 12 luni. Doar cei aflați la început de carieră (Gen Z) și cei cu venituri mari s-au bucurat de un salariu mai mare în 2022.
În ceea ce privește specificul muncii, angajații români au avut parte în general de aceeași flexibilitate de a lucra de acasă sau de la birou ca în anul precedent. Volumul de muncă resimțit a crescut însă, în 4 din 10 cazuri.
Acest aspect a fost raportat în special de angajații tineri (Gen Z, Millennials) și persoanele cu venituri mici. Mai mult, modificarea gradului de încărcare la locul de muncă a avut loc în condițiile în care mărimea echipei a rămas constantă (pentru peste 55% dintre respondenți).
În acest context, dispoziția angajaților a avut de suferit, moralul redus al echipei fiind resimțit mai ales de persoanele cu venituri mici (53%) și cei cu copii (45%).
Românii sunt optimiști când vine vorba despre securitatea locului de muncă în 2023.
Peste jumătate (54%) dintre participanții la studiu consideră că nu au motive de îngrijorare privind jobul în 2023.
Așteptările privind menținerea locului de muncă actual variază cel mai mult în funcție de nivelul venitului. Astfel, persoanele cu venituri mici sunt cele mai rezervate privind securitatea jobului, doar 3 din 10 considerând că au un loc de muncă stabil.
Intențiile privind locul de muncă la început de 2023
Aproape jumătate dintre respondenții la studiu (48%) spun că nu intenționează să renunțe la jobul actual în viitorul apropiat. Cu toate acestea, o schimbare de job este mai probabilă în cazul Millennials și al persoanelor cu venituri mici.
Chiar dacă nu au în plan o schimbare profesională, angajații ar fi dispuși să accepte o nouă propunere de colaborare.
Însă pentru tineri, Gen Z și Millennials, și cei cu venituri mari, oportunitățile de avansare în carieră în cadrul unei companii noi cântăresc mai mult decât siguranța locului de muncă.
(I.B.)