Ouăle românești, în competiție cu cele poloneze.
O radiografie a sectorului creșterii păsărilor pentru ouă de consum
Interviu cu Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România
– Cum ați descrie sectorul în 2016 față de anii precedenți?
– Dacă ne-am referi la perioada dinainte de 1989, activitatea de producere a ouălor pentru consum este în evident declin. Atunci sectorul industrial producea patru miliarde de ouă, dintre care trei miliarde în sectorul de stat şi un miliard în întreprinderile avicole cooperatiste. Iar în gospodăriile ţărăneşti se produceau alte patru miliarde, cu această producţie de opt miliarde ouă România figurând printre primele 10 ţări mari producătoare de ouă din lume.
În procente, în gospodăriile ţărăneşti se produc tot patru miliarde ouă, însă producţia industrială, în ultimii ani, a fost de 1,4-1,5 miliarde, crescând doar uşor faţă de anii 2005-2010, când producţia anuală era de 1,2-1,3 miliarde. În primele două luni ale anului 2016 producţia de ouă a fost de 266 milioane, faţă de 235 milioane pe aceleaşi trei luni din anul trecut.
Nu sunt însă condiţii tehnico-materiale şi comerciale care să permită o producţie mai mare de ouă în anul 2016 faţă de anii anteriori.
– Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă crescătorii de păsări?
– Sintetic, după aderarea ţării noastre în UE, costurile de producţie au crescut, iar preţurile de vânzare au scăzut.
România avea, înainte de 1989, o fabrică de producere a bateriilor pentru păsări, Tehnometal Timişoara, care realiza întregul nostru necesar de baterii la preţuri scăzute, iar ultimul tip de baterie realizat, BP3, era foarte bine realizat. Noile directive ale UE au interzis acest tip de baterie, impunând baterii foarte scumpe, pentru a asigura găinilor un confort sporit. A fost obligatorie asigurarea unui spaţiu pe găină aproape dublu faţă de cel din tehnologia noastră, găinilor fiindu-le asigurate, obligatoriu, stinghii pentru căţărat, spaţii de îmbăiat şi dispozitive de scurtat ghearele (pedichiură). Doar o parte dintre producătorii de ouă au putut adopta foarte costisitorul sistem de creştere. Alţii au renunţat la fostele baterii, fără amortizarea totală a costului acestora, trecând la creşterea la sol a găinilor şi reducându-şi de 2-3 ori capacitatea de producţie. Alţii, cum sunt polonezii, nu au respectat aceste directive, făcând – formal – o îmbunătăţire a acestora, ceea ce le-a permis să crească în continuare cantitatea de ouă produse. Iar surplusul de producţie, realizat pe această cale, l-au exportat în România. Anul trecut, polonezii ne-au exportat 148,3 milioane de ouă, peste 10% din producţia noastră, cantitate care a suprasaturat piaţa ouălor în România, a concurat producţia autohtonă de ouă, producătorii români încasând doar 5,1-6,7 eurocenţi pe ou, faţă de o medie pe UE de 8-8,3 eurocenţi şi de 12-13 eurocenţi în ţările cu cel mai ridicat preţ.
Este foarte semnificativ faptul că, la aderarea în UE, preţul mediu în UE era de 6,90 eurocenţi, iar în România de 6,40 eurocenţi (98,3%).
În anul 2015 preţul mediu din UE a fost de 8,59 eurocenţi (124,5% faţă de 2007), iar în România de 6,40 eurocenţi (94,3% faţă de 2007), astfel că raportul de preţ dintre România şi UE a scăzut la 74,5%.
– Care este în prezent producția de ouă românești și cât acoperă din piață?
– Datorită legislaţiei UE, cele patru miliarde de ouă ţărăneşti nu au acces pe piaţă. Ar trebui ca cei cca nouă milioane de locuitori rurali să consume toate aceste ouă, revenind un consum exagerat, de cca 4.445 ouă pe locuitor, care ar fi imposibil, pentru că aceste ouă sunt produse doar în cca jumătate de an (anotimpul călduros), iar consumul individual de ouă ar trebui să se dubleze (890 ouă) în această perioadă. Pe de altă parte, producţia industrială – de cca 1,5 miliarde, presupune un consum de doar 166 ouă pe locuitor urban, pentru că în timpul iernii populaţia rurală consumă ouă din (şi aşa) scăzuta producţie industrială.
Crescătorii industriali încearcă să depăşească acest inconvenient (de piaţă nefavorabilă vara şi favorabilă iarna) prin deplasarea celei mai mari producţii de ouă în perioade cu piaţă favorabilă. Dar străinii cunosc această caracteristică a pieţei româneşti. De exemplu, în luna decembrie 2015 s-au importat 46,8 milioane ouă şi s-au exportat doar 10,5 milioane. Şi cum media lunară a anului 2015 de ouă româneşti a fost de 118 milioane, din care 10,8 milioane au fost exportate, în luna decembrie 2015 piaţa românească a fost ocupată de 43,6% ouă din import şi 53,4% ouă româneşti. Iar rezultatul a fost că, faţă de preţul fără TVA al ouălor, de 31,4 bani, în decembrie 2015, acesta a scăzut la 27,2 bani în ianuarie 2016, la 26,1 bani în februarie, iar în luna martie 2016 preţul a continuat să scadă, unii producători vânzându-le chiar cu 14 bani şi fiind nevoiţi să lichideze efectivele de găini chiar cu mult înainte de încheierea ciclului normal, tehnologic, de producţie.
– Care este balanța import – export la ouă?
În ultimii doi ani, balanţa comercială externă a ouălor de consum a fost următoarea:
Deşi am exportat mai multe ouă în 2015, comparativ cu 2014 (+37,3%), sau 13,8% din producţie, importurile au crescut mai substanţial (+56,6%), reprezentând aproape 15% prezenţă pe piaţa internă.
Cel mai mare exportator a fost Polonia (148 milioane, 81,6% din totalul importului, iar cele mai mari exporturi au fost făcute în Italia, 111,5 milioane, adică 61% din total.
Preţurile mult mai mici ale ouălor exportate decât ale celor importate se explică prin exporturile româneşti proporţional mai mari în anotimpul călduros, când piaţa internă a ouălor este foarte nefavorabilă, spre deosebire de importuri, care se realizează în anotimpul rece, când piaţa internă este mai favorabilă.
– Anii trecuți România se confrunta cu un import masiv de ouă din Polonia la preț de dumping. Se menține aceeași situație și în prezent?
– Şi în prezent importul masiv de ouă din Polonia este prezent, dar nu şi preţul. Faţă de un preţ de dumping, de 5,83 eurocenţi, în 2011, s-a ajuns, în 2013, la 6,54 eurocenţi, în 2014 la 6,85 eurocenţi şi la 7,34 eurocenţi în 2015. Polonezii folosesc o strategie foarte benefică (pentru ei) în România. Dumpingul a fost utilizat doar în perioada în care nu aveau o reţea de supermarketuri în România. Acum, când au peste 400 supermarketuri PROFI şi urmăresc să-şi crească reţeaua la 500 supermarketuri, şi-au schimbat strategia: exportă în România la preţuri mari, vând ouăle prin reţeaua poloneză PROFI, scad adaosul comercial, prin scumpirea preţului la ouăle exportate, şi plătesc statului român un TVA şi un impozit pe profit mult mai mic.
– Ce măsuri credeți că ar trebui luate pentru a sprijini sectorul astfel încât crescătorii de păsări să poată valorifica producția într-un mediu concurențial corect?
– Atât carnea de pasăre cât şi ouăle au preţuri foarte scăzute la producător, multe societăţi au falimentat sau au intrat în insolvenţă. Suntem conştienţi că puterea de cumpărare scăzută a românilor, agravată prin agresiunea comercială a unor ţări europene şi prin decalajul mediilor de afaceri dintre ţara noastră şi ţările bogate ale UE, este o realitate pentru care avicultorii români nu pot avea soluţii. Este un paradox faptul că, din punctul de vedere al performanţelor tehnice, avicultorii români sunt printre primii din UE şi din lume, iar din punct de vedere economic sunt printre ultimii.
Păsările, alături de porci, sunt singurele activităţi zootehnice nesubvenţionate. Sprijinul acordat pentru confortul păsărilor nu acoperă nici măcar parţial cheltuielile făcute de crescători.
Probabil că Ministerul Agriculturii nu are toate competenţele necesare soluţionării problemelor legate de mediul concurenţial.
Sprijinul de bază ar trebui însă să vină de la autorităţile de decizie din România. Trebuie să fie eliminat decalajul condiţiilor de producţie dintre România şi ţările privilegiate din UE, care beneficiază de subvenţii (directe sau indirecte), de îngăduinţă privind confortul păsărilor (cum e Polonia), de libertate totală a exporturilor, fără nicio barieră împotriva incorectitudinilor, de obligare a ţărilor care produc mult (cum e Polonia) să exporte în ţări extracomunitare, nu la parteneri europeni, până la distrugerea acestora. UE ar trebui să stabilească limite corecte de dezvoltare, cum este acelaşi caz al Poloniei. Condiţiile de accesare a fondurilor europene trebuie îmbunătăţite pentru ca tinerii investitori să nu fie descurajaţi.
Uniunea Europeană este, în prezent, tot mai eurosceptică. România, deşi nu a fost prea favorizată, rămâne totuşi o ţară fidelă construcţiei europene. Dar alte ţări, cum sunt Marea Britanie, alte câteva ţări vestice, ca şi grupul de la Vişegrad sunt din ce în ce mai eurosceptice.
Autorităţile de decizie din România trebuie să-şi facă datoria atât faţă de cetăţenii lor, cât şi pentru o Europă unită.
Patricia Alexandra POP