O „vedetă“ tare… Nuca, cel mai cerut aliment românesc în China
Încet, dar sigur, România începe să-și câștige recunoașterea și pe piața internațională a produselor agroalimentare. Primul record la export din ultimii 20 de ani s-a înregistrat în 2013, când România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de peste 5 miliarde de euro, cu 1,1 miliarde de euro mai mult faţă de anul 2012. Tendința s-a păstrat și în 2014, când exporturile de produse agroalimentare au rămas aproximativ la aceleași valori ca în 2013. Ţările unde România exportă cea mai multă hrană sunt Egipt, China și Libia.
O nucă tot mai mare
Chiar dacă exporturile românești de produse agroalimentare în China sunt inferioare exporturilor către Egipt și Libia, imensa piață asiatică are un potențial imens pentru următorii ani. Până în anul 2013 cel mai exportat produs românesc în China a fost vinul, livrările în perioada 2007-2013 cumulând o valoare de 15 milioane de euro, potrivit Comisiei Europene pentru Statistică, Eurostat. Situația s-a schimbat, însă, anul trecut, când vinul a fost detronat de… nuci. Astfel, dacă în anul 2012 nu exportam deloc acest produs în China, în 2013 valoarea exporturilor de nuci era de 901.081 euro, urmând ca în 2014 suma să se tripleze, ajungând la 3,1 milioane de euro, devansând chiar exporturile de vin care au avut o valoare de 2,3 milioane de euro. Ce mărfuri alimentare au mai cerut chinezii din România? Spre deosebire de anii trecuți, au crescut semnificativ exporturile românești de carne de porc, cu o valoare de aproape 600.000 euro, de ciocolată (circa 450.000 euro), iar apele minerale vândute pe piața chinezească au avut o valoare ce a depășit 155.000 euro. Intestinele de animale, organele de păsări, bovine şi porcine sau mierea mai adaugă câteva milioane de euro la stocul exportului de alimente locale către China. Sigur, sumele pot părea mici, dar, potrivit autorităților române, acum este important ca România să-și consolideze exporturile pe această piață, căci creșterile de volum vor veni cu siguranță. Într-adevăr, China este cea mai mare piaţă agroalimentară din lume şi are ca obiectiv guvernamental securitatea alimentară, având în vedere că valul de creştere economică din ultimii ani a accelerat urbanizarea şi a schimbat obiceiurile de consum. Chinezii fac trecerea de la proteinele vegetale la cele animale şi au interes pe piaţa internaţională pentru porumb, soia, carne de porc, dar şi pentru produse finite.
Egiptul mănâncă pâine românească
Chiar dacă exporturile de produse agroalimentare românești au bătut record peste record în ultimii ani, trebuie spus că trei sferturi din produsele agroalimentare vândute în cele mai importante 50 de piețe sunt produse neprelucrate, deci foarte ieftine. Iar principalul produs care a fost vândut așa cum a fost luat de pe câmp este grâul, România clasându-se pe locul zece în clasamentul celor mai mari exportatori de grâu la nivel mondial, în sezonul 2014-2015. După grâu, cele mai cerute produse la export sunt floarea-soarelui, porumb, orz şi rapiţa. Potrivit statisticilor Eurostat, anul trecut România a exportat în Egipt grâu în valoare de 350 de milioane de euro, în Olanda rapiţă de 61 de milioane de euro, iar în Ungaria floarea-soarelui de 24 de milioane de euro. De altfel, exporturile de cereale au adus României o treime din încasările totale din produsele agroalimentare. În privința altor categorii de produse alimentare, Irakul a cumpărat ouă româneşti în valoare de peste 4 milioane de euro, iar Libia a cumpărat în 2014 oi în valoare de aproape 80 de milioane de euro. Chiar dacă majoritatea mărfurilor românești de export pleacă din țară neprelucrate, excepţie o fac ţigaretele şi produsele din tutun. Acestea ajung pe piețele din străinătate după ce trec prin mai multe etape de prelucrare. Astfel, circa o jumătate de miliard de euro au câştigat exportatorii de ţigarete în 2014, iar țigaretele românești sunt la mare căutare pe piețele externe.
Excedent de jumătate de miliard de euro
Excedentul comercial al schimburilor României de produse agroalimentare din primele zece luni ale anului 2014 a fost de 496 milioane de euro, mai mare cu 314 milioane de euro faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când surplusul balanţei a atins valoarea de 182 mil. euro, potrivit statisticilor oficiale. Astfel, exporturile de produse agroalimentare din perioada ianuarie-octombrie 2014 au însumat 4,4 miliarde euro, cu 397 milioane mai mult faţă de perioada corespunzătoare din 2013, în timp ce importurile, totalizând 3,9 miliarde de euro, au crescut uşor, depăşind cu 82 milioane de euro valoarea înregistrată în primele zece luni din 2013. Nivelul record al excedentului comercial s-a datorat în cea mai mare măsură exporturilor de ţigări şi seminţe de rapiţă, care, raportat la aceeaşi perioadă din anul precedent, au adus venituri suplimentare de 143,6 milioane euro şi, respectiv, de 143,4 milioane euro. Încasări majorate s-au mai obţinut, în principal, la grâu (+66 mil. euro), porumb (+67mil. euro), animale vii din specia ovine sau caprine (+28 mil. euro) şi nuci (+19 mil. euro). Comparativ cu primele zece luni din 2013, au scăzut exporturile de seminţe şi ulei de floarea-soarelui cu 100 milioane euro şi, respectiv, cu 21 milioane euro, precum şi la carnea de pasăre (-15,1 mil. euro).
„Visul“ chinezesc
La finele anului 2013, Victor Ponta şi premierul Li Keqiang anunţau semnarea a nouă memorandumuri de cooperare economică româno-chineză dintre care două vizau comerţul agroalimentar. Chinezii cereau 75% din efectivele României de porcine, un sfert din cele de vaci şi o cincime din cele de ovine. Dar, până acum „marile câștigătoare“ au fost… nucile. Pentru animale chinezii au cerut preţuri mult mai mici decât ar fi fost românii dispuşi să accepte. Adevărul este că produsele de carne românești (cu unele excepții) nu sunt la prea mare căutare peste graniţe. Înseamnă doar 5% din exporturile agroalimentare şi anul trecut a adus companiilor venituri de circa 200 de milioane de euro.
Bogdan PANȚURU