O incredibilă lecţie de voinţă

Share Button

Pe Emilia Ioniţă ar trebui s-o asculte multă lume pentru că ea poate da oricui o lecţie despre ce înseamnă voinţa şi statornica legătură cu pământul, dincolo de bani, pierderi sau câştig, dincolo de căderi sau ridicări. Mărturisesc că rar mi-a fost dat să am şansa să scriu despre o asemenea experienţă.

Emilia Ioniţă, olimpică în liceu şi şef de promoţie, este absolventă de Horticultură, promoţia ’81. Soţul, Nicolae, i-a fost coleg la Agronomie. Din anul 1984, amândoi au trecut în cercetare, la SCDA Brăila, unde au rămas până în 2004, respectiv 2006. Cei doi fii, Teodor (32 de ani) şi Marius (27 de ani) au pus bazele primei activităţi private de familie. Astăzi, cu toţii, inclusiv nora cea mare – inginer tehnolog (cealaltă este studentă), lucrează în grupul de firme Dominator, cu activitate în comuna Vişani, Brăila. O firmă este specializată în cultivarea pământului (600 ha, cu un lot de 100 ha pentru hibridare porumb, restul însemnând cereale şi plante tehnice), iar două – în prestări de servicii (lucrări mecanice).

O afacere începută în Insula Mare a Brăilei, cu 100 ha arendate

În zece ani, soţii şi fiii Ioniţă au trăit experienţe care pe alţii i-ar fi prăbuşit. De fiecare dată însă au luat-o de la capăt, iar şi iar, cu răbdare. Vorba proverbului: „Ce nu te omoară te întăreşte“. „Prima dată, adică prin 2001, am cultivat 100 ha în arendă, în Insula Mare a Brăilei, proprietatea colegilor din staţiune. Atunci am pierdut tot. N-am putut iriga (n.n. – terenul era amenajat pentru irigaţii, dar nu funcţiona nicio staţie), a fost o secetă cumplită şi s-a dus toată cultura. 2002 a fost un an mai bun şi am recuperat toate cheltuielile. Tot atunci am cumpărat, printr-un credit cu dobândă subvenţionată, un tractor U650, un disc şi o semănătoare. În 2002 am luat încă două tractoare cu utilajele aferente, tot româneşti,

printr-un program subvenţionat de Guvernul României. În 2003 ne-am mărit suprafaţa la 350 ha, am cumpărat o combină la mâna a doua şi am făcut un leasing de cca 200.000 de euro pentru achiziţia unui tractor de 280 CP, cu toate echipamentele necesare: disc greu, o semănătoare pe 12 rânduri, un plug cu opt trupiţe. În 2006 am mai procurat o maşină de castrat, fiindcă suntem cultivatori de loturi de hibridare. Pe toate, în afară de tractoarele şi utilajele româneşti, le-am pierdut în 2007.“

2007, anul de mare cumpănă

În 2007 familia Ioniţă a luat decizia de a lucra tot terenul numai în comuna Vişani, localitatea natală a Emiliei. Acel an a fost unul al extremelor climatice, cu secetă severă şi apoi cu grindină şi furtuni. Oficial, sud-estul ţării a fost decretat calamitat. O parte dintre agricultori nu au primit despăgubiri pentru calamitatea provocată de secetă, fiindcă aveau exploataţiile situate în zona irigabilă. Nimeni n-a ţinut cont că sistemul nu funcţiona din diverse motive.

Despăgubiri neînsemnate s-au acordat pentru grindină. „În acel an am pierdut vreo 300 ha de rapiţă şi vreo 15 miliarde de lei vechi. Grav a fost că nici subvenţiile nu au fost plătite la timp (ele au fost achitate în 2009, pentru anul 2007), toate creditele contractate pentru cumpărarea utilajelor au venit la scadenţă, aşa că am intrat în executare silită.“

De la faliment…

Începând cu 2007, şi următorii ani au fost de coşmar. Însă, de fiecare dată, familia Ioniţă, chiar şi înglodată în datorii, cultiva cele 500-600 ha din nou, fără credite bancare, folosindu-se de primele tractoare româneşti. Perioada grea a culminat cu pierderea casei, pusă gaj pentru credite, dar pe care au răscumpărat-o, „fiindcă nu putea fi a altcuiva“. Despre acest episod, Emilia Ioniţă povesteşte: „În 2010, un an în care culturile erau extraordinare, am avut minus sever de producţie din cauza furtunilor. Ne uitam cum ploua cu găleata şi ne întrebam cât mai rezistăm să pierdem. Dar băieţii mei mi-au spus că poate Dumnezeu ne încearcă, să devenim şi mai puternici. În patru ani am traversat momente cumplite, dar ne-am avut unii pe alţii şi am învăţat să vedem lucrurile altfel.

Se spune aşa: «Dacă ţi-ai pierdut averea, ai pierdut mult; dacă ţi-ai pierdut un prieten, ai pierdut foarte mult; dar dacă ţi-ai pierdut curajul, ai pierdut tot». Sau tot despre curaj: «Apa poartă la vale numai peştii morţi; cei vii înoată împotriva curentului». Iar noi asta am făcut, nu ne-am pierdut curajul. Este o alegere sau un mod de viaţă, să vrei să mergi mai departe, chiar dacă eşti atât de încercat, cum ni s-a întâmplat nouă. Cu toţii spunem, la un moment dat, «nu mai pot, sunt la pământ». Dar tot o vorbă zice: «Bucură-te că eşti la pământ, că de-acolo n-ai nicio altă şansă decât să o iei în sus». Noi am ajuns foarte jos… “

…la salvarea venită din fondurile europene şi producţia din 2011

Din josul acela au urmat un final de 2010 salvat de un proiect european (Măsura 312) şi un 2011 fabulos ca producţie: „Am avut producţie cât să acoperim trei sferturi din toate datoriile acumulate în ultimii ani. Şi apoi proiectele europene sunt realmente o şansă unică pentru orice fermier. Fără ele nu ştiu ce s-ar face agricultorii. În 2010 am cumpărat o combină şi un tractor, iar în 2011, pe un al doilea proiect, am luat încă un tractor şi o combină şi am refăcut parcul de utilaje (plug, semănătoare, disc, combinator, scarificator). Avem datorii la bănci, este adevărat, dar utilajele îşi scot banii. În perioada în care am dus-o foarte greu n-am stat degeaba, am mai depus un proiect, al cărui contract de finanţare a fost semnat în 2009, dar el n-a fost pus în executare nici astăzi din cauza unor proceduri de mediu.

Proiectul este de 1,5 milioane de euro şi vizează construirea unei ferme de porci, cu o capacitate de 2.850 de capete/serie, care ar închide cumva circuitul, pe principiul «semeni porumb şi culegi carne». Sperăm să-i putem da drumul neapărat în acest an. Ca planuri de viitor, am mai vrea să amenajăm o fermă de vaci şi, cine ştie, poate o secţie de abatorizare şi procesare carne. Plus, neapărat, un sediu de fermă, fiindcă noi ţinem utilajele în curtea casei părinţilor.“

În loc de încheiere

„Din toată experienţa, am învăţat că putem face totul cu mintea şi forţa noastră şi că oricând o putem lua de la capăt. De fapt, pământul nu te minte. Nu poţi spune că în agricultură dai faliment; acest lucru se întâmplă doar dacă renunţi. Niciun an agricol nu seamănă cu altul. Pierzi un an, dar următorul poţi câştiga. Există doar o singură condiţie: să ai răbdare.“

Maria BOGDAN

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *