O ciupercărie care creşte precum… ciupercile

Trăind în secolul vitezei, când locul gospodinelor de altădată este luat de femeile moderne, care aleg să cumpere totul de-a gata, Iosif Mircea Freisz s-a gândit că ar putea să le „cânte în strună“ amintindu-şi de o mai veche pasiune a sa. Încă din copilărie mergea pe munte cu bunicii de la Văliug, de prin zona Semenicului, să culeagă bureţii ce creşteau precum ciorchinii pe lemnul de fag. Îi duceau acasă, unde îi pregăteau după diferite reţete: muraţi, uscaţi, conservaţi în apă cu sare, zacuscă sau tocană. Acum joaca din copilărie s-a transformat într-o afacere prosperă, din care rezultă conserve de toate felurile, având la bază ciupercile Pleurotus sau bureţii de fag, cum li se mai spune. Ele nu mai sunt însă culese din pădure, ci din cultura proprie.

Cum a pornit afacerea?

Ideea i-a venit când s-a văzut fără locul de muncă şi cu trei copii de întreţinut. A făcut o deplasare în Germania, unde a mers să vadă câteva tunele unde se cultivă ciuperci. Acestea diferă de o seră prin faptul că lumina zilei nu pătrunde în interior, toţi parametrii fiind reglaţi automat printr-un sistem special creat pentru această cultură. Multe alte date cu privire la ciupercile Pleurotus le-a cules din Ungaria. „Noi suntem în România în faza de pionierat în ceea ce priveşte tehnologia cultivării acestor bureţi, care diferă mult de champignon”, spune Mircea Freisz.

Accesând un proiect SAPARD în urmă cu cinci ani, a reuşit să-şi construiască un astfel de tunel din care o dată la trei luni obţine circa şase tone de Pleurotus. La început a vrut să le comercializeze în stare proaspătă, dar cum în zonă mai sunt mulţi ciupercari ambulanţi, şi-a dat seama că producţia lui ar fi mult mai bine valorificată cu ajutorul unei linii de procesare.

Prin acelaşi proiect a realizat şi o minifabrică dotată cu echipamentele necesare dispuse în 14 săli, fiecare cu specificul ei. Cei nouă angajaţi care lucrează aici procesează lunar 3-4 tone de ciuperci, respectiv 20-25 mii de borcane, în funcţie de cerere.

Procesatorii de bureţi, o raritate

Piaţa de desfacere o reprezintă magazinele, dar şi restaurantele din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi, mai nou, din Capitală. Se pare că, în această zonă, Mircea Freisz este unicul procesator de Pleurotus. Dacă la început lucra singur, astăzi are câţiva „colaboratori” de la care cumpără cu tona restul de legume folosite la producerea conservelor. Pe viitor vrea chiar să înfiinţeze o asociaţie a ciupercarilor din vestul ţării pentru a beneficia de un sprijin din partea statului, dar şi pentru a se dezvolta împreună.

 A văzut cum funcţionează astfel de asociaţii în alte ţări şi a înţeles că şansele să răzbaţi când lucrezi de unul singur sunt mai mici. „Unul trebuie să facă producţie, unul distribuţie, altul procesare pentru că numai aşa poţi avea continuitate”, mai spune ciupercarul.

Primul produs obţinut în fabrică – după o reţetă tradiţională de mai bine de 150 de ani moştenită de la saşii din zona Semenicului, de la Gărîna – a fost salata de bureţi. La ora actuală, produce 14 sortimente, multe dintre ele fiind atestate ca produse tradiţionale.

„Produsele sunt sănătoase pentru că nu conţin coloranţi şi aditivi, în special zacusca de ciuperci, de vinete şi de fasole. Nu sunt produse bio, dar sunt tradiţionale, deoarece conservarea se face prin fierbere, iar culoarea este dată de legume”, mai spune el. Ultimele produse lansate sunt un sos italian Bolognese, la care în loc de carne se pun bureţi, şi tocana de ciuperci cu orez brun.

 Valentina ŞOIMU