Afaceri

Noua serie FASTRAC de la JCB

Share

jcb_fastrac_8310Producătorii de utilaje agricole continuă ofensiva tehnologică, lansând noi echipamente pentru fermieri. Astfel, după încărcătoarele cu braţ telescopic concepute special pentru agricultură, compania JCB continuă competiţia pe piaţa mașinilor agricole, prezentând noua serie de tractoare Fastrac.

8280 și 8310

Noile tractoare Fastrac 8.280 și 8.310 au capacitatea de a obține niveluri ridicate de productivitate și profitabilitate, cu consumuri reduse de combustibil și materiale de întreținere. Deși primele tractoare Fastrac din seria 3.000 au fost construite încă din 1991, ele au fost modernizate în permanenţă şi completate cu noi serii şi modele. Noua serie 8.000 reprezintă un pas înainte în ceea ce priveşte concepţia, performanţele, calitatea şi fiabilitatea.

De remarcat că tractoarele JCB Fastrac sunt singurele din lume cu şasiu complet, cu suspensie pe ambele punți și singurele care pot rula legal în siguranță cu viteze de până la 70 km/h. Ele sunt în egală măsură capabile să concureze cu camioanele pentru transport, dar și să execute orice lucrare agricolă. În plus, au o forță de tracțiune remarcabilă, capacitate de a lucra cu utilaje foarte mari, o cabină de top și tehnologii eficiente care asigură un consum redus de combustibil și costuri de operare reduse.

Câteva detalii tehnice

Șasiu integrat

Dintre elementele constructive care fac parte din acest tractor, unul de cea mai înaltă performanță, menționăm: șasiul integrat, care înseamnă că, spre deosebire de celelalte tractoare convenționale, motorul și transmisia nu sunt stresate. Mai simplu spus, aceasta înseamnă că cele două componente nu mai trebuie să suporte sarcini mari, fapt ce le face deosebit de robuste. Suspensia pe ambele punți asigură, pe lângă un confort maxim al operatorului, stres și oboseală reduse pe parcursul zilelor lungi de lucru, creșterea aderenței și folosirea eficientă a puterii motorului, prin „așezarea“ perfectă a tractorului pe teren, fără „țopăituri“ și alunecări când se deplasează cu viteză pe un câmp cu denivelări.

Frâne externe cu ABS

Deoarece sunt concepute pentru deplasare cu viteze de până la 70 km/h, tractoarele Fastrac din seria 8.000 se supun acelorași norme ca și autovehiculele de transport. De aceea sunt dotate cu un sistem de frânare cu discuri de frânare exterioare de mari dimensiuni pentru disiparea rapidă a căldurii și cu ABS, care permite controlul perfect al tractorului. Distribuția optimă a greutății tractorului pe cele două punți permite o tracțiune maximă, precum și uzură redusă a anvelopelor. Pentru frânarea în siguranță a remorcii, tractorul este prevăzut cu sistem de frânare pneumatic cu dublu circuit.

Cabină high-tech

Montarea cabinei spre mijlocul distanței dintre roțile față și spate asigură reducerea vibrațiilor și vizibilitate mai bună, iar monitorul tactil color dă posibilitatea operatorului să regleze anumite funcții ale mașinii, să urmărească parametrii de lucru, să primească informații despre eventuale erori din timpul funcționării și să-și memoreze până la 15 secvențe care se repetă la cap de parcelă pentru a-și ușura munca, astfel ca, printr-o singură atingere a ecranului tactil, tractorul să execute automat acele comenzi. Interiorul cabinei este conceput pentru a fi ușor de înțeles de operator, iar toate comenzile sunt plasate ergonomic, fiind intuitive. O serie de butoane se pot programa după propriile dorințe și necesități. Suprafața vitrată de aproape 6 m2, controlul inteligent al climatului în cabină și pachetul de lumini mai puternice pentru lucru și transport oferă siguranță chiar și noaptea sau în condiții extreme.

O marcă globală

Cunoscut atât pentru utilajele pentru construcţii cât și pentru cele speciale destinate agriculturii, de peste 70 de ani JCB a devenit o marcă globală, deţinând 11 fabrici proprii în Marea Britanie și alte 11 în lume. În 2013 a ieșit de pe linia de montaj mașina JCB cu numărul 1.000.000, o treime din acestea fiind realizate în ultimii 6 ani.

Motoare turbo cu intercooler

Motorul Sisu de 8,4 litri TIER 4i, în 6 cilindri, turbo cu intercooler și cu sistem de injecție Common Rail, care folosește tehnologia SCR pentru reducerea poluării, oferă putere și cuplu pentru creșterea performanțelor și reducerea costurilor de operare. Trebuie spus că tehnologia SCR se bazează pe injecția de soluție pe bază de uree (AdBlue) în gazul de eșapament, ceea ce reduce drastic nivelul noxelor și al particulelor materiale, cu efect benefic asupra mediului, dar și costurile de operare prin reducerea consumului de combustibil și creșterea intervalelor de schimb de ulei și filtre. La Fastrac 8.280 puterea nominală (la 2.100 rpm) este de 256 CP și cea maximă de 279 CP, cu un cuplu maxim de 1.195 Nm la 1.500 rpm, iar la Fastrac 8.310 puterea nominală este de 280 CP și maximă de 306 CP, cu un cuplu maxim de 1.310 Nm la 1.500 rpm. Rezervorul de combustibil de 550 l și cel de AdBlue de 70 l asigură autonomie pentru o zi lungă de lucru.

Transmisie cu variație continuă

Transmisia cu variație continuă V-Tronic are două domenii de lucru: până la 45 km/h, respectiv până la 70 km/h. Aceasta ajută motorul să-și îndeplinească sarcina de a produce putere și a economisi combustibil. Tractoarele pot lucra în modul manual, powershift sau automat. O caracteristică inovativă complet nouă este „Activ Traction“, concepută pentru îmbunătățirea tracțiunii în câmp prin minimizarea patinării roților. Aceasta se realizează prin reducerea automată a vitezei pentru creșterea aderenței și apoi revenirea la viteza dorită.

Toate tractoarele Fastrac din seria 8000 sunt preechipate pentru autoghidare, iar faptul că totul este montat pe șasiul cu suspensie permite menținerea utilajului în poziția reglată și ghidarea prin satelit până la viteze de 40 km/h, față de numai 20 la celelalte tractoare de pe piață.

Ridicător hidraulic categoria III

Ridicătorul hidraulic categoria III, cu control electronic de forță și poziție și cuple rapide pe tiranții laterali, are o capacitate de ridicare de 10.000 kg, în timp ce ridicătorul față, opțional în general, dar standard pentru România, poate ridica maximum 3.500 kg. Priza de putere independentă asigură două turații: 540 rpm la 1.570 rpm ale motorului și 1.000 rpm la 1.930 rpm, în timp ce priza față asigură 1.000 rpm. Turațiile reduse ale motorului la care se obțin turațiile de lucru ale prizei contribuie și ele la scăderea consumului de combustibil. În privința punții pe partea din spate se pot monta la nevoie greutăți de lestare suplimentare sau diferite echipamente, cum ar fi echipamentele de erbicidat, care transformă tractoarele din seria 8000 într-o veritabilă mașină autopropulsată pentru stropit.

Bogdan PANȚURU, Patricia POP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *