Noile tehnologii agricole promovate la AgriPlanta – RomAgroTec 2013
Recent încheiată, expoziţia cu demonstraţie în câmp de la Fundulea, AgriPlanta – RomAgroTec 2013 a consemnat lansarea pe piaţa din România a mai multor utilaje în concordanţă cu ultimele trenduri tehnologice – dry farming, minimum tillage etc. După cum remarca şi unul dintre marii fermieri ai ţării, Gheorghe Niţu, tehnologia clasică a plugului este depăşită din punctul de vedere al randamentului, motiv pentru care actualii agricultori sunt din ce în ce mai interesaţi de inovaţia în agricultură.
Tractoarele şi combinele care au atras atenţia fermierilor
Ultimii doi ani au fost probabil cei mai dinamici pentru segmentul producţiei de tractoare şi combine, numeroase lansări având loc la Sima 2013 şi Agritechnica 2012. Astfel, fermierii români au avut ocazia la AgriPlanta – RomAgroTec 2013 să vadă în lucru multe dintre aceste maşini agricole.
Lansată în luna august a anului 2012, noua serie de tractoare Arion 500/600, compusă din şapte modele cu puteri cuprinse între 140 și 184 CP, a reprezentat elementul de inovaţie cu care compania CLAAS a venit la AgriPlanta. Dotate cu sistem CPS (sistemul de monitorizare și gestionare a puterii motorului în funcție de necesarul de putere a utilajului folosit), cu motorizări de tip DPS, cu normă de poluare Tier 4i și cu transmisie HexaShift (4 x 6 = 24 viteze), tractoarele din gama Arion 500/600 sunt destinate fermelor medii.
La rândul lor, cei de la IPSO Agricultură, importatorul oficial al John Deere în România, au considerat că este momentul să arate publicului de ce este capabilă noua serie 6M, pe care au prezentat-o pentru prima oară anul trecut la IndAgra. Astfel, tractorul 6150M, succesorul modelului 6930 (cel mai bine vândut tractor din categoria de mai mult de 100 de cai putere în România), a putut fi văzut la lucru pe mai multe loturi demonstrative. Totodată, au fost expuse şi tractoarele din gama 9R (tractor articulat cu capacități între 410 și 620 CP). Nu în ultimul rând, au atras atenţia fermierilor sistemele de ghidare automate FarmSight, cu tehnologia AMS și de telemetrie JD Link, care permit o precizie sporită în lucru.
Producătorul american Massey Ferguson a fost reprezentat de noul său importator oficial pentru România, compania General Leasing, care a adus la stand şi în demonstraţii noile tractoare din seriile 3600, 5600, 7600 şi 8600. Conform directorului de marketing al companiei, Victor Sandu, aceste tractoare, care ajung până la 370 CP, sunt adaptabile pentru orice tip de fermă şi lucrare, permiţând o echipare flexibilă în funcţie de nevoile clientului. A lipsit însă de la stand seria 6600 (120 CP – 160 CP), care a fost prezentată anterior în demo tour şi care va începe să fie comercializată din luna octombrie. De altfel, modelul MF6616, cu power management, ajunge la 185 CP, fiind cel mai puternic tractor cu patru cilindri.
Lamborghini Nitro, seria 5 de la Deutz-Fahr şi Same Virtus au fost prezentate în premieră pentru România la standul celor de la Maşini Agricole Performante (MAP). Cele trei serii noi de tractoare, cu puteri între 100 CP şi 130 CP, ce se adresează segmentului de ferme mijlocii, sunt dotate cu multiple îmbunătățiri la nivelul transmisiei, motorului și electronicii.
Noutatea companiei NHR, importatorul oficial al New Holland în România, pentru acest eveniment au reprezentat-o tractoarele T5, dotate cu motoare TIER 4A Common Rail în 4 cilindri, ce dezvoltă între 100-114 CP putere nominală, şi tractoarele din seria TD5, cu puteri între 65-115 CP şi transmisie 12 x 12 Power Shuttle. Alături de acestea au fost expuse şi modelele mai mari, T9 (motor în 6 cilindri cu 390-669 CP), T8 (cu cel mai lung ampatament de pe piaţă), T7 şi T6. Pe segmentul combinelor, cei de la New Holland au aliniat la stand seriile CX5000, 6000 şi 8000, care dispun de heder Varifeed, dar şi o combină din seria CR9000, ce se remarcă prin tehnologia cu două rotoare axiale.
Firma Agri Alianţa a mizat la această ediţie a AgriPlanta – RomAgroTec pe tractoare mai mici, de până la 140 CP, de la Kubota cu 3 ani garanţie şi pe modelele Steyr cu cutie de viteze Vario. Totodată, au avut expuse la stand şi două combine de producţie rusească Rostselmash.
Tehnica agricolă conservativă a fost la mare căutare
Pe segmentul utilajelor tractate şi purtate, în ultimii ani se remarcă o creştere în importanţă a celor care realizează mai multe lucrări într-o singură trecere şi care se încadrează în tehnologia de lucrări minime ale solului (minimum tillage).
Astfel, Maschio Gaspardo, cel mai mare producător de utilaje agricole din România, a participat la târg cu un stand de aproape 1.000 mp şi cu aproximativ 30 de utilaje. Dintre acestea s-au remarcat noile semănători Corona 600, care permit agricultorilor să realizeze lucrările solului, pregătirea patului germinativ şi semănatul într-o singură trecere la o viteză de până la 12 km/h. Dotată cu un buncăr mare de seminţe, de 3.500 l, şi cu 48 de discuri pentru prelucrarea solului, noua Corona poate lucra în agregat cu tractoare cuprinse între 200 CP şi 300 CP pe o lăţime de 6 m. Alături de aceasta, noul model de combinator Sandokan 600 dotat cu 2 rânduri de dinţi cu arcuri (8 pe metru), cu 4 secţii individuale, cu o lăţime de lucru de 6 m, au fost vedetele standului firmei, ambele participând la demonstraţii. De asemenea, compania Maschio Gaspardo desfăşoară până la 15 iulie o promoţie la semănători, al căror preţ pleacă de la 12.200 euro (modelul NINA 400 Disc Simplu) şi ajunge la 96.000 euro (modelul Gigante 900), oferind o garanţie de 3 ani.
Firma germană Amazone, a expus la stand echipamente de distribuit îngrăşăminte, dotate cu un plus de electronică, semănători, dar şi echipamente comunale pentru distribuit materialul antiderapant. Alături de prezentarea noului sistem electronic Amatron 3, dotat cu ISOBUS şi GPS, semănătoarea Cayena pentru păioase de 6 metri cu aplicare de îngrăşământ a fost printre noutăţile standului.
De la Kuhn şi Strom-Bednar firma IPSO Agricultură a adus plugurile din Seria 3 și ansamblul Striger (utilaj de tip Strip till), precum și noile grape cu discuri independente SwifterDisc SO-F și scarificatorul Terraland TN-M.
Grupul Unia, reprezentat de firma Power Group, s-a prezentat cu agregatul de cultivare şi dezmiriştire Cross, ce are o lăţime de lucru de 6 m şi o adâncime de până la 30 cm.
Noutatea celor de la Farmet a fost grapa cu discuri Diskomat, realizată din oţel în aliaj cu titan şi vanadiu (extra steel line), care lucrează până la o adâncime de 18 cm pe o lăţime cuprinsă între 3 m şi 8 m, în funcţie de varianta aleasă. Această grapă poate lucra între 6 ha şi 9 ha pe oră în agregat cu tractoare mai mari de 140 CP, la o viteză de până la 15 km/h.
Tot o grapă cu discuri este şi noutatea afişată de suedezii de la Väderstad, modelul Carrier 925 XXL (lăţime de lucru 9,25 m şi adâncime 20-22 cm), fiind lansat special pentru pieţele din Polonia, România, Rusia şi Ucraina anul trecut. La stand au mai putut fi văzute şi semănătorile de precizie pentru floarea-soarelui, sorg şi soia, Tempo TPF8 şi TPF6.
Irigaţiile prin picurare şi îngrăşămintele lichide, surprizele ediţiei
Remarcabile la AgriPlanta – RomAgroTec 2013 au fost două noi soluţii pentru irigat, respectiv aplicarea îngrăşămintelor. Sistemele de irigaţii prin picurare John Deere Water, care vor începe să fie comercializate din această toamnă, se remarcă prin faptul că udă doar la rădăcina plantei, realizându-se astfel o importantă economie de energie şi o eficientizare a utilizării apei. Testat în prezent în judeţele Brăila şi Timişoara, noul sistem de irigaţii funcţionează prin instalarea unor benzi de picurare imediat după semănat care rămân pe teren până înaintea recoltării, permiţând efectuarea tuturor celorlalte lucrări de întreţinere a culturilor. Promovarea utilizării îngrăşămintelor lichide este cea de-a doua noutate interesantă a ediţiei din acest an, cu atât mai mult cu cât acestea sunt produse în România de compania InterAgro. Conform reprezentantului companiei, Dan Voinea, avantajul îngrăşămintelor lichide este că acestea se asimilează mai bine şi pot fi aplicate împreună cu erbicide. Utilizabile pentru toate culturile, îngrăşămintele lichide se aplică până la data de 25 martie, la o temperatură de cel mult 20 de grade.
Daniel PLĂIAŞU