Afaceri

Negocierile UE – Mercosur, o piatră legată de gâtul agricultorilor

Share

Negocierile UE – Mercosur vor avea un impact semnificativ asupra funcţionării sectorului agricol european. Ţările din Mercosur produc tot ceea ce produce Uniunea Europeană, motiv pentru care o serie de sectoare vor fi influenţate în mod negativ: carnea, zahărul, fructele şi legumele etc. Nu este în niciun caz vorba despre principiul negocierilor „câştigător-câştigător“. Ţările din Mercosur au devenit principalul furnizor al UE de anumite produse agricole de bază, cum sunt: carnea de bovine, porumbul sau soia.

Adâncirea relaţiilor comerciale cu ţările din Mercosur nu va duce decât la creşterea volatilităţii preţurilor produselor de bază de pe piaţa comună ca urmare a politicilor agricole ale acestor state, precum şi a condiţiilor climatice de care dispun.

 Zootehnia, primul sector vizat

Sectorul cărnii de bovine este extrem de sensibil deoarece nicio ţară din UE nu este capabilă să facă faţă concurenţei cărnii de bovină venită din oricare stat membru Mercosur. Impactul economic legat de delocalizare reprezintă două părţi din costul total. Costul liberalizării totale a schimburilor în cazul cărnii de bovină poate ajunge la cca 25 miliarde de euro. Sectorul de creşterea păsărilor este şi el sensibil, cele mai expuse produse fiind cele proaspete şi saramurate. Costul liberalizării va fi de cca 6 miliarde de euro.

Impactul liberalizării comerţului

Liberalizarea comerţului cu porumb va avea un impact economic de cca trei miliarde euro, cu o scădere puternică a preţului pe perioadele de producţie din statele membre Mercosur. Această situaţie poate duce la o scădere structurală a producţiei de cereale în statele membre ale Uniunii Europene. Cca 3,7 milioane de hectare de teren arabil nu sunt cultivate în Europa, în ciuda situaţiei excepţionale de pe piaţă, adică a unei cereri de consum în creştere.

Aceste pierderi se speră că vor putea fi recuperate prin fondul de compensare evocat de preşedintele Barroso. Nu poate fi credibilă ideea că, odată cu reducerea preţurilor produselor agricole, se va diminua şi preţul plătit de consumator pentru produsele alimentare. Creşterea importurilor de produse animaliere din ţările din Mercosur va duce în continuare la creşterea cantităţii de carbon în lume, despădurirea fiind una dintre cauzele majore din dorinţa de a extinde suprafeţele de terenuri agricole.

Discriminări

Relaţiile comerciale dintre UE şi Mercosur nu sunt de fiecare dată puse pe „picior de egalitate“. Integrarea regională nu a progresat, iar produsele europene nu au acces pe piaţa statelor Mercosur.

Producătorii de carne din statele membre Mercosur pot utiliza produse veterinare interzise în UE. Toate produsele importate din Mercosur trebuie să respecte normele europene de producţie, ceea ce nu se întâmplă astăzi. Este motivul pentru care UE trebuie să adopte o poziţie fermă în cazul negocierilor purtate cu blocul Mercosur. UE nu trebuie să ofere avantaje în cazul dosarului agricol ca urmare a riscului de a excede cadrului prevăzut de Politica Agricolă Comună.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *