NaturEVO şi Biocrop – o simbioză între genetică şi tehnologia performantă
Field Day-ul desfăşurat la Măicăneşti, în judeţul Vrancea, a evidenţiat eficacitatea simbiozei între o tehnologie performantă şi o genetică de valoare, oferite de NaturEVO, respectiv Biocrop, reprezentant exclusiv al companiei germane DSV în România.
Defăşurat pe domeniul Avicola Focşani, Field Day-ul NaturEVO a reunit la Măicăneşti, aproximativ cincizeci de participanţi. Evenimentul a fost deschis de directorul general al NaturEVO, Ioan Enoiu, care a expus esenţa parteneriatului cu Biocrop, reprezentant exclusiv DSV.
„V-am invitat astăzi aici să vedeţi un parteneriat de valoare. Suntem într-un lot demonstrativ de rapiţă cu hibrizi de la firma DSV. Noi am început să dezvoltăm cu Biocropul o colaborare foarte fructuoasă în care dumnealor vin cu o genetică de o valoare deosebită, iar Naturevo vine cu tehnologiile care sunt adaptate pentru condiţiile din România
Sloganul nostru nou este «Noi ne bazăm pe cunoaştere»“, a precizat Ioan Enoiu.
Evenimentul în câmp a continuat cu prezentarea de către Mihai Moraru, director marketing & comercial Biocrop, a şase seminţe hibrid de rapiţă DSV, după care Gheorghe Preda, şeful sectorului agricol de la Avicola Focşani, a prezentat tehnologia utilizată pentru cultura de rapiţă pe suprafaţa cultivată cu respectivii hibrizi.
„Nu ne oprim aici“
În finalul „Field Day-ului“ de la Măicăneşti, directorul de marketing al NaturEVO, Rodica Zidaru, a conturat pentru Lumea Satului câteva dintre proiectele imediate ale firmei pe care o reprezintă:
„Nu ne oprim aici. Avem şi partea de horticultură, loturi demonstrative în care urmărim acţiunea şi eficienţa unor produse nou apărute în piaţă pe care le-am inclus în programele noastre de combatere integrată pe care le intitulăm FLEXITECHagro. La cereale păioase şi la porumb am încercat să probăm noi hibrizi MTI de la producătorul Dow, ale căror rezultate le vom urmări în perioada următoare. Având în vedere că suntem distribuitori atât de pesticide, cât şi de seminţe, mergem pe ideea de parteneriat cu furnizorii noştri, în acest caz furnizorul de seminţe DSV, reprezentat în România de Biocrop. Rămânem la convingerea că o sămânţă performantă solicită o tehnologie pe măsură şi atunci calitatea seminţei nu poate fi pusă în valoare decât utilizând un program tehnologic performant care se numeşte FLEXITECHagro.“
„Noi trebuie să facem o tehnologie echilibrată. Niciun hibrid nu va da producţie dacă nu aplicaţi tehnologia corectă. Foarte importante sunt şi pregătirea solului, utilizarea raţională a fertilizanţilor, nutriţia echilibrată. Uitaţi-vă foarte mult la calitate“ – Ioan Enoiu, director general NaturEVO.
La rândul său, Mihai Moraru, director marketing & comercial, a precizat că Biocrop vizează, pentru perioada imediat următoare, organizarea altor manifestări de gen. „Vizăm organizarea unui eveniment similar la Brăila, unde sperăm să putem şi recolta. Oricum, sunt mulţumit că ceea ce ne-am propus pentru Field Day-ul de la Măicăneşti am realizat în mare parte.“
Camelia MOISE