Miliția Alimentară…
Ken Schoolland… Un nume de care probabil nu ați auzit niciodată. Cu peste 30 de cărți publicate, Schoolland este unul dintre puținii economiști ai lumii care a intuit că o economie sănătoasă nu poate exista într-o societate „needucată“, adică „iresponsabilă“. De aceea s-a implicat activ în educația economică a tinerilor. A avut o carieră internațională de excepție, activând printre altele ca expert la Comisia Internațională pentru Comerț, dar și în Departamentul de Stat pentru Comerț al SUA. Totodată a ținut cursuri de economie la mai multe universități din lume. Dar ce treabă are acest domn cu noi, ne-am putea întreba… Păi are, pentru că a scris o carte numită Aventurile lui Jonathan Gullible, care am putea spune că este profetică. Mai jos reproducem doar câteva pasaje din respectiva carte.
Jonathan trecea pe lângă pajiști, câmpuri cu culturi bogate și livezi roditoare. Apucă pe o cărare care ducea la o fermă albă și curată, unde spera să găsească ce îi trebuia. Chiar în fața casei dădu peste o tânără femeie cu trei copii mici, care se țineau în brațe și plângeau. „Scuzați-mă“, spuse Jonathan cu blândețe. „Ce se întâmplă?“ Femeia privi în sus și strigă printre suspine: „E vorba de soțul meu. Oh, soțul meu“, se văită ea. „Știam că într-o zi se va ajunge aici. A fost arestat, suspină ea, de Poliția Alimentară!“ „De ce l-au arestat?“, întrebă Jonathan. Femeia strânse din dinți, încercând să-și stăpânească lacrimile. Apoi spuse cu obidă: „Crima lui era… păi, producea prea multă hrană!“ Jonathan era șocat… „E o crimă să produci prea multă hrană?“ Femeia continuă: „Anul trecut, Poliția Alimentară a emis ordine prin care îi spunea câtă hrană putea să producă și să vândă oamenilor din ținut. Ne-au spus că prețurile mici îi lovesc pe ceilalți fermieri.“ Își mușcă ușor buzele, apoi izbucni: „Soțul meu era un fermier mai bun decât toți ceilalți la un loc!“ Deodată, Jonathan auzi pe cineva râzând. Un bărbat corpolent venea pe cărare către ei. „Ha! Eu zic că cel mai bun fermier e cel care ia ferma. N-am dreptate, tânără doamnă?“ Bărbatul se strâmbă la cei trei copii și, cu un gest larg al mâinii, spuse: „Și acum strângeți-vă lucrurile și cărați-vă de aici.“ Omul apucă o păpușă care zăcea pe trepte și o aruncă în mâinile lui Jonathan. „Sunt sigur că are nevoie de ajutor, tinere. Grăbiți-vă, acum eu sunt stăpân aici.“ Femeia se ridică și îl fulgeră cu privirea: „Soțul meu a fost un fermier mai bun decât ai să fii tu vreodată!“ „Asta e discutabil“, chicoti omul obraznic. „A, sigur, producția lui era remarcabilă.“
„Era un geniu financiar care știa ce să cultive ca să placă cumpărătorilor. Ce om! Dar a uitat un lucru – prețurile și culturile sunt stabilite de Consiliul Lorzilor și aplicate de Poliția Alimentară. Pur și simplu nu a înțeles politica agricolă.“ „Parazitule!“ țipă femeia. „Nu știi să faci previziuni, risipești îngrășămintele și semințele indiferent ce ai cultiva și nimeni nu vrea să cumpere ce produci. Plantezi pe terenuri total nepotrivite și nu contează dacă pierzi totul. Nu faci decât să pui Consiliul Lorzilor să achite nota de plată.“ Jonathan se încruntă gânditor și spuse: „Deci nu ai niciun avantaj dacă ești un bun fermier?“ „Să fii bun e un handicap“, spuse femeia. „Soțul meu, spre deosebire de acest cretin, a refuzat să perie Lorzii și a încercat să producă recolte cinstite și să facă vânzări adevărate.“ Alungând-i pe femeie și pe copii de pe verandă, bărbatul mârâi: „Mda, și a refuzat să respecte cotele anuale. Nici un fermier nu se poate împotrivi Poliției Alimentare și să scape multă vreme. Și acum, afară de pe pământul meu!“ Jonathan o ajută pe femeie să-și care avutul și copiii, îndepărtându-se încet de ceea ce fusese casa lor.
Nota Bene: Orice legătură cu „meciul“ dintre agricultorii autohtoni și hypermarket-uri sau, în general, cu agricultura românească este pur întâmplătoare…
Bogdan PANȚURU
