Afaceri

Micul gigant. Tractorul John Deere 5E

Share

John-Deere-5ESupranumit Micul gigant, noul tractor din seria 5E de la John Deere vine în întâmpinarea nevoilor concrete ale fermelor mici şi ale fermierilor de week-end, depăşind totodată cerinţele de bază ale operatorilor specializaţi, ale grădinarilor sau ale municipalităţii. În România John Deere are imaginea unui producător de utilaje agricole adresate mai ales marilor operatori. Dacă aceasta este şi impresia dumneavoastră, veţi descoperi că inginerii de la John Deere ţin să ne contrazică şi au integrat întreaga lor expertiză tehnică la crearea acestor tractoare. 5E este o serie de tractoare parcă special proiectată pentru peisajele pitoreşti ale climatului temperat-continental.

Ceea ce ne interesează la motorul unui tractor, indiferent de dimensiunile acestuia şi de tipurile de exploataţii pentru care a fost proiectat, este ca acesta să fie puternic şi eficient. Toate tractoarele din seria 5E sunt echipate cu un motor în trei cilindri PowerTech M de 2,9 litri, cu ventilator pentru răcirea aerului şi a combustibilului. Turbo­compresorul integrat creşte puterea motorului şi eficienţa prin creşterea volumului de admisie a aerului.

În ceea ce priveşte transmisia unui tractor, sunt de preferat transmisii care satisfac cerinţe diverse, în funcţie de tipul de operaţiune din teren. Seria 5E oferă o transmisie solidă cu 9 trepte de viteză înainte şi 3 în marşarier pentru variantele cu tracţiune pe două roţi, dar şi pentru cele cu tracţiune integrală. Toate vitezele sunt sincronizate şi transferul este în continuare optimizat prin dublu ambreiaj uscat, cu tampoane cerametalice. Frânarea este acţionată hidraulic cu autoreglare şi auto-egalizare, discurile de frânare fiind răcite cu ulei.

Sistemul hidraulic al unui tractor de calitate se cere a fi versatil, robust şi precis. Toate modelele 5E sunt echipate cu pompe hidraulice independente, care generează 71 l/min pentru utilaje operate hidraulic şi utilizări interne. Reacţiile operate prin joystick şi rata de coborâre ajustabilă permit un control precis al utilajului. Modelele 5E sunt compatibile cu încărcătoarele frontale John Deere. În combinaţie cu manevrabilitatea tractoarelor 5E aveţi o soluţie performantă pentru încărcare.

Performanţă la costuri mici de întreţinere

Puterea motoarelor montate pe seria 5E variază între 55 şi 75 cp, iar capacitatea de ridicare atinge valoarea de 18 kN. Tractorul poate susţine o sarcină de până la o tonă şi jumătate, ceea ce înseamnă că se pretează chiar şi unor operaţii greoaie, cum ar fi aratul. John Deere a mizat, în ceea ce priveşte această serie de tractoare, pe livrarea unor performanţe sporite şi menţinerea unor costuri de întreţinere scăzute.

Având un ampatament scurt, tractorul se dovedeşte a fi foarte compact şi deosebit de manevrabil chiar şi în spaţii înguste. Comenzile tractorului sunt simple, la îndemâna operatorului, oferind control optim asupra parametrilor de funcţionare ai tractorului şi asupra utilajelor ataşate acestuia. O problemă identificăm totuşi cu viteza de transport maximă a tractoarelor din seria 5E, aceasta nedepăşind 30 km/h, chiar şi în cazul celei mai puternice variante de echipare.

Încărcătorul frontal

Pe baza informaţiilor oferite de ingineri, oamenii de marketing de la John Deere susţin că nu veţi găsi nicăieri o combinaţie mai bună tractor-încărcător frontal. Compania proiectează şi produce încărcătoare frontale care se potrivesc perfect cu specificaţiile tractoarelor John Deere.

Încărcătoarele frontale promit o integrare reală a cadrului pentru forţă, fiabilitate şi durabilitate superioară, fără a afecta în vreun fel stabilitatea tractorului. Sarcina redusă exercitată asupra cadrului şi elementelor de structură permit operarea tractorului la un standard înalt de manevrabilitate.

Operarea cu încărcătorul se face cu o vizibilitate maximă, iar comanda încărcătorului este integrată perfect în cabina tractorului. Echilibrarea sarcinii osiei frontale este asigurată în toate situaţiile şi un sistem hidraulic cu o capacitate ridicată oferă performanţe extraordinare şi ciclicitate sporită. Un argument în plus este faptul că se păstrează un acces comod la punctele de service ale tractorului chiar şi atunci când încărcătorul este ataşat.

Încărcătoarele frontale John Deere sunt construite la standarde ridicate de calitate pentru a oferi ani întregi de performanţă în condiţii grele de lucru, de-a lungul a numeroase cicluri de folosire. Construcţia robustă şi finisajele durabile continuă să livreze din greu, fără să necesite foarte multe lucrări de service şi întreţinere. Încărcătoarele John Deere sunt testate în mod repetat pentru a atinge parametrii de durabilitate şi fiabilitate scontaţi. Se poate ajunge cu uşurinţă la 4,4 m. Încărcătoarele permit o acurateţe excelentă a atingerii nivelelor, ajungând la înălţime şi ridicând cantităţi mari, manevrând cu precizie paleţi sau cupe. Avem de ales dintre şapte modele, care fac faţă oricărei sarcini de lucru.

În plus faţă de gama celor şapte încărcătoare frontale, John Deere oferă şi o gamă largă de ataşamente pentru nevoile încărcătorului. De la bene la manevrarea baloţilor, la furcile pentru paleţi, la furcile pentru îngrăşământ, putem găsi ataşamentul adecvat pentru a rezolva rapid toate sarcinile încărcătorului. Toate ataşamentele se potrivesc perfect suportului de prindere John Deere Euro.

Service John Deere

Produsele John Deere sunt recunoscute pentru calitate, performanţă şi durabilitate. Acestea sunt baza unor produse excelente şi a unei asistenţe personalizate pentru clienţi. Chiar şi o maşină excelentă este la fel de bună ca şi infrastructura din spatele ei, ce asigură o reparaţie rapidă, eficientă şi corectă de prima dată. Organizarea service-ului John Deere este pregătită să se asigure că standardele ridicate de reparare în service sunt oferite tuturor clienţilor de fiecare dată. Service-ul este oferit de organizarea distribuitorului prin operaţii de service bine echipate conduse de tehnicieni pregătiţi. Ei sunt susţinuţi de cele mai noi informaţii şi sisteme de suport pentru a asigura un timp de service redus şi satisfacţie maximă.

Centrul de asistenţă tehnică (DTAC) este un sistem Intranet dis­ponibil pentru distribuitorii John Deere ce asigură că aceştia sunt tot timpul la curent cu schimbările de produse, soluţii, informaţii despre reparaţii etc. Căutând într-o bază de date folosind cuvinte-cheie, ei pot să verifice cele mai noi informaţii despre reparaţii, iar beneficiarul poate fi sigur că orice reparaţie este făcută în acord cu cele mai noi informaţii şi cunoştinţe disponibile direct de la fabrica producătoare.

Sorin STAICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *