fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Lunguleţu, un posibil model al agriculturii familiale

Share Button

Insistenţa cu care actualul comisar european Dacian Cioloş militează pentru susţinerea agriculturii de subzistenţă pare a avea o oarecare motivaţie economică. Nu este exclus ca inspiraţia acestui model să vină şi din ceea ce a văzut domnia sa în practica agricolă din unele zone ale României, cu deosebire cea situată la Lunguleţu-Dâmboviţa sau în zona sa natală, Sălaj. Adică în satul în care oamenii au ridicat un monument al culturii, care i-a scos din sărăcie şi care avea să-i facă celebri în Europa.

De cum treci Centura Capitalei şi te îndrepţi spre Titu, undeva la jumătatea drumului ţi se dezvăluie privirii imensitatea unui covor verde de o frumuseţe rară. Începând de la Slobozia Moară şi până dincolo de Lunguleţu, nu vezi altceva decât fâşii cultivate cu varză, în timp ce pe o parte şi alta a şoselei abia poţi răzbate printre grămezile de căpăţâni de varză oferite spre vânzare. Apogeul ofertei îl reprezintă piaţa comunală din Lunguleţu, unde într-o zi bună se vând până la 400 de tone de varză.

Noi am ajuns la Lunguleţu într-o zi de sărbătoare, în care producătorii erau dezamăgiţi de vânzările mici pe care le făceau. La un camion încărcat cu varză abia dacă găseai unul sau doi intermediari, care făceau mofturi la preţul de ofertă, ce nu depăşea 65 de bani. Cei mai hapsâni începeau să cutreiere câmpurile cultivatorilor, doar-doar vor putea cumpăra la 45 sau 50 de bani kilogramul. Pe undeva aveau şi ei dreptate, pentru că în zilele noastre transportul de o oră de la Lunguleţu până în Capitală este socotit a fi mai scump decât munca ţăranilor de o vară şi o toamnă. Fapt este că, în ziua Sfintei Parascheva, în piaţa comunală din Lunguleţu la cinci remorci de varză dacă se afla un cumpărător de băgat în seamă.

Şi totuşi afacerile merg bine

Cel puţin aşa susţin cultivatorii, iar afacerile din târgul comunal sau de pe marginea şoselei sunt elocvente.

Doar că în această toamnă mulţi dintre ei aveau să plătească tributul nesăbuinţei de a renunţa la soiurile de calitate în favoarea celor cantitative. Goana după câştig i-a determinat pe mulţi să renunţe la soiurile tradiţionale, optând pentru cele socotite de ei a fi superintensive. Fapt este că varza românească de cea mai bună calitate a fost înlocuită cu soiuri şi mai ales cu hibrizi care, cel puţin în această toamnă, s-au dovedit neadecvaţi. În câmp, culturile lor de varză se prezintă la această dată cum ar fi la început şi nu la sfârşit de toamnă. Privite de la distanţă, câmpurile par de o rodnicie fără egal. Pătrunzând în interiorul lor, abia dacă vezi o căpăţână legată la 5-6 plante. Asta în parcelele celor care au optat pentru soiuri sau hibrizi neadecvaţi arealului geografic.

La o producţie minimă de 30 tone la hectar, micul cultivator obţine cel puţin 150.000 lei, venit ce depăşeşte cheltuielile făcute mai ales cu aplicarea tratamentelor.

Esenţa modelului

El se află în ceea ce se numeşte agricultură intensivă. Modelul de agricultură practicat de micii fermieri din zona Lunguleţu- Slobozia Moară este pe cât de simplu, pe atât de înţelept. Beneficiind şi de îndrumarea agrotehnică a unui specialist de excepţie din zonă, ţăranii au realizat imediat şansa unui câştig dublu dacă vor opta pentru un sistem de cultivare de tip succesiv. Adică două culturi pe aceeaşi parcelă. Prima reprezintă cartofii timpuri, care le-a dus faima până dincolo de graniţele ţării. A doua este varza.

Sistemul practicat de ei este simplu şi deosebit de eficient. După regulile ştiinţei agrotehnice numai de ei ştiute, însămânţează cartofii în mustul zăpezii, cum s-ar spune. Astfel, apar pe piaţă exact în momentul în care oferta este cea mai mică, iar importurile nu pot să facă faţă concurenţei autohtone.

Campania de recoltare a cartofului este extrem de scurtă, impulsionată fiind mai ales de preţ. Imediat urmează cea de-a doua cultură: varza de toamnă.

Două culturi succesive pe aceeaşi suprafaţă aduc profit chiar şi în cele mai dificile condiţii climatice. La cât se ridică profitul este greu de apreciat. Mai ales de frica fiscului ţăranii dovedesc prudenţă în declaraţiile lor pe această temă. Când îi întrebi, ei schimbă subiectul temei, invocând costurile în lucrările mecanizate şi mai ales cu tratamentele. Vorbesc puţin de munca lor, pe care o înţeleg ca pe o datorie ce nu poate fi evaluată financiar. Oricum, niciunde în România micii proprietari nu adună într-un an atâta bănet cât cei de la Lunguleţu.

Vom reveni!

Laura DOBRE ZMARANDA

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.