La commedia è finita!
Ce ar mai fi de spus? Mai poate fi spus ceva, în plină pandemie, când toată civilizația practic s-a oprit? Când nimic din ce era valabil ieri nu mai are nicio relevanță astăzi? Când frica este singurul „sentiment“ viu, prezent în ființele umane? Când viitorul, planurile de viitor au fost anulate? Când „speranța“ a rămas doar un cuvânt? În fapt, tot ce se întâmplă este o reacțiune a naturii, a universului, a tuturor forțelor pe care nu le înțelegem. O reacțiune la ce, ne-am putea întreba. Probabil la ce nu e natural în comportamentul și existența umană.
Exemplele sunt multe, de la poluarea mediului înconjurător până la „poluarea“ esenței umane, a sufletului… Adevărul este că nimic nu poate fi judecat și nimic nu este de judecat. Fiecare om gândește, simte și acționează așa cum crede de cuviință. Niciun metru în plus, niciun metru în minus. Orbiți de orgoliul atotsuficienței noastre, am uitat de adevăratele valori. Și, ce e mai trist, am uitat de noi… Poate că statul în casă pe vreme de pandemie ajută în sensul ăsta. Doar oare mai știm de cine să ne aducem aminte? Un virus, ceva ce nici nu vedem și nici nu simțim, ne-a venit de hac. Ce e de făcut? Ca de fiecare dată în astfel de situații mulți vin cu argumente. Nimeni nu vine cu răspunsuri certe. Pentru că așa ceva nu există. Un punct de vedere interesant, strict personal, l-a spus recent terapeutul S.N. Lazarev. Redăm în continuare cele mai semnificative pasaje.
„Ce semnificaţie profundă poate avea epidemia cu coronavirus? (…) Din punctul meu de vedere, subconştientul nostru generează bolile pentru a corecta viziunea noastră asupra lumii şi comportamentul nostru. Subconştientul nostru ştie tot. În el este toată informaţia despre trecut şi despre viitor. Din acest motiv, când comportamentul nostru se îndreaptă împotriva legilor supreme, asta poate răni sufletul şi se produce o reacţie defensivă prin apariţia viruşilor şi a problemelor. Mecanismul de dezvoltare se exprimă în forma asta. Din punctul meu de vedere, mutaţiile viruşilor se produc la oameni. În ce fel? Să presupunem că în societate se conturează o anumită tendinţă periculoasă, una care măreşte ataşamentele oamenilor, măreşte agresivitatea interioară şi, în cele din urmă, poate duce la dispariţia omenirii. Această tendinţă periculoasă trebuie oprită. Şi aşa apare un virus sau o altă formă de boală care poate corecta traiectoria greşită. Cu alte cuvinte, bolile vin conform păcatelor noastre. Să ne amintim de epidemiile de sifilis, holeră şi ciumă în Europa. Când s-au întâmplat? În momentul înfloririi epocii renascentiste, epocă care a fost una a degradării, a promiscuităţii, a desfrânării, a cultului pentru mâncare, sex şi pentru plăceri. Într-un fel sau altul toate astea trebuiau oprite. Şi cei care au venit din America au adus o boală nouă şi necunoscută: sifilis. Printre băştinaşii americani virusul de sifilis nu provoca îmbolnăvire, însă pentru europeni problemele şi consecinţele au fost serioase.
Cu alte cuvinte, epidemiile, cataclismele şi alte calamităţi îşi au rădăcinile în starea internă a unor grupuri mari de oameni. (…) Care ar fi concluzia? Conform standardelor capitalismului, în acest moment societatea este înaintată. Esenţa capitalismului este cultul pentru câştig, pentru a acumula, cultul banilor, zeificarea banilor, bunăstării, stabilităţii şi a plăcerilor. (…) Atunci, pentru ca oamenii
să-şi poată păstra sufletul, viitorul şi urmaşii trebuie să se oprească din a adora bunăstarea, stabilitatea, plăcerile. Înseamnă că această epidemie este doar începutul, un prim semnal. Ceea ce urmează este pierderea imunităţii pentru că imunitatea este energie vitală internă şi aceasta scade când omul acumulează agresivitate internă şi îşi măreşte ata-şamentele. Când imunitatea scade, apar noi epidemii şi pandemii. Cu alte cuvinte, când umanitatea începe să piardă credinţa în Dumnezeu (şi asta este ceea ce se întâmplă cu civilizaţia) se pierd credinţa şi moralitatea. Acest fapt este însoțit de agresivitate internă în proporţii mari şi generează epidemii şi cataclisme.“
Bogdan PANȚURU
